Feminitatea pe vremea bunicilor noastre

Care este istoria femeilor romance? In ce s-au remarcat ele de-a lungul vremii? Cum traiau ele cu barbatii lor si sub presiunile specifice ale vremurilor lor? O istorie aproape nedescoperita, dar atat de interesanta! Unul din istoricii de varf, preocupati de viata domestica, este Constanta Vintila-Ghitulescu, si am avut placerea de a obtine de la dumneaei cateva povesti fermecatoare despre femei de odinioara.

Psychologies: Cum era femeia valaha/romana de altadata? Cateva trasaturi generale? Era supusa, credincioasa, factor de modernizare, etc.?

Constanta Vintila-Ghitulescu: Supunerea face parte din ordinea fireasca a lumii, as spune. Femeia primea prin educatie aceasta indatorire, asa cum o primeste si astazi, cand autoritatea masculina (sau dominatia masculina) ramane inca pilonul de necontestat al construirii raporturilor dintre sexe.

Cat despre fidelitate, ea este o a doua indatorire, mult mai prezenta in interiorul cuplului. Or, daca femeii maritate i se cere fidelitate si supunere, aceste doua atribute nu sunt absolut necesare pentru barbatul insurat. De aici, aceasta exuberanta feminina prezenta pe vremea ocupatiilor rusesti din prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand femeile se vor afla in primul rand, in acceptarea provocarilor de tot felul.

Si iata o marturie din epoca, despre primirea armatei ruse la 1829: „Intrarea lor fu pa podul Mogosoaei pa la opt ceasuri dupa pranz, toate casele pa langa ulita era pline de privitori dupa ferestre, cocoanele nu stia ce sa mai faca de bucurie, multamind lui Dumnezeu ca au scapat de toate relele, unile sa uita sa-si vaza prietenii cei vechi, pentru ca de vo cincisprezece ani era de cand avusesera nenorocirea sa fie fara rusi“.

Marturia ii apartine lui Eufrosin Poteca, un calugar scolit la Pisa si Paris, dar si un vesnic si vajnic indragostit de natura feminina. Multe familii s-au „spart“ din cauza acestor iubiri din vremuri tulburi, contribuind, de fapt, la o oarecare razvratire a femeilor capabile sa se arunce mai repede in orice fel de schimbare, detasandu-se mai usor de traditie.

A avut loc vreodata o revolutie feminista (de moravuri) in Tarile Romane? Poate in interbelic? Sau e doar o iluzie literara (asa cum apare in romanele scriitorilor interbelici)?

C. V.-G.: Acum, depinde ce intelegeti prin „revolutie feminista“. Feminismul asta de astazi e destul de greu de inteles si capabil sa faca victime si de o parte, si de alta. Prin secolul al XIX-lea, miscarea era mai dulce si mai feminina, cus cerinte mult mai terre-à-terre. Cunoasteti, desigur, indemnul lui Anatol France, atunci cand feministele franceze se radicalizeaza.

Si asta, pe la sfarsit de secol al XIX-lea, atunci cand Anatole France scrie, in Le Jardin d’Epicur (1895) urmatoarele: „Si j’étais de vous, j’aurais en aversion tous les emancipateurs qui veulent faire de vous les égales de l’homme. La belle affaire pour vous d’égaler un avocat ou un pharmacien! Prenez garde: déjà vous avez dépouillé quelques parcelles de votre mystère et de votre charme. Tous n’est pas perdu […] mais les jeunes gens assis dans le tramways vous laissent debout sur la plate-forme“.

Las la o parte faptul ca pe la noi, astazi inca, impolitetea este dublata de un misoginism feroce. Si stiti care este paradoxul? Misoginismul acesta a fost insuflat barbatilor chiar de mamele lor! Cat priveste miscarea feminista, cam la aceeasi epoca, femeile se pun in miscare si pe la noi pentru a cere dreptul de a se „afirma“ in spatiul public.

Daca aveti rabdare sa parcurgeti revista Moda Noua Ilustrata, veti tot regasi o serie de revendicari ale „feministelor“ din Romania, cat si un conflict de orgolii si putere. In numarul din mai 1905, o autoare anonima face o dare de seama cu privire la miscarea feminista din Romania. Dupa cum recunoaste, miscarea este mai mult decat firava si are deja o cohorta de potrivnici „anti-femenisti“.

Autoarea se ridica chiar si impotriva „mamei“ acestei miscari, Constanta Dunca-Schiau, care ar fi sustinut, intr-o conferinta publica, ca atributiile principale ale femeii ar fi tot cele traditionale, de „mame si gospodine“. Si pentru a arata ca se poate si altfel, articolul cu pricina este insotit de unul complementar, intitulat „Femei functionare in America“, acolo unde femeile sunt deja inspectoare de scoli, asistente, stenografe etc.

Cat despre moravuri, ele se afla mai tot timpul in revolutia schimbarilor. Este mai mult decat evident ca secolul al XIX-lea se deschide cu o prefacere de moravuri, in care femeile ocupa locul principal. Dar trebuie sa introduc aici o nuanta: este vorba de o anumita parte a societatii feminine, ca sa zic asa: elita boiereasca si elita urbana.

Pentru ca ce se preface mai intai? Aparentele exterioare, hainele, urmate de achizitiile inerente: dans, muzica, literatura. Or, aceste aparente presupun timp si bani. Femeile norodului nu au nici timp, nici bani si nici cine stie ce apetenta pentru pian sau mazurca, legate fiind de o puternica rigiditate fata de orice fel de schimbare.

Pe aceste femei urbane le blameaza cojocarul Ioan Dobrescu din mahalaua Batistei, ca fiind cauza ciumei lui Caragea: „Apoi, ce sa vezi? Muerile cu capetele goale si tunse, dezgolite pana la brau. Oamenii isi lepadasera portul si-si luase portu strein, ca paganii, unii nemteste, altii sfrantuzeste, altii in alte chipuri, cu parul tuns, cu zulufi, ca muerile.

Apoi ne amestecam cu ei si cei mai procopsiti le invata cartile lor, unii sfrantozeste, altii nemteste, altii talieneste. Si intra invatatura lui Volter, acel urat de Dumnezeu, pre carele il aveau paganii, ca pre un Dumnezeu. Si sfintele posturi nu le mai bagam in seama. Totdeauna carnuri la mese.

La biserica mergeam ca la o priveala , care si mai care cu haine mai bune, muerile cu felurimi de podoabe dracesti: iar nu sa intram in biserica cu frica lui Dumnezeu, sa ne rugam pentru pacate. Mai in scurt, mandria asezase scaun in Bucuresti“. Observati ca femeile se afla in primul plan al schimbarilor, al progresului, nemultumind lumea masculina.

Cand a devenit femeia valaha constienta de mode si modele? Si cum? Copiind, precum Chirita?

C. V.-G.: Atat timp cat a avut acces la informatie, femeia a fost constienta de existenta unui alt fel de lume. Chiar daca regimul fanariot este restrictiv, boieroaicele se inspira din ceea ce se intampla si din ceea ce este la moda la Constantinopol. Corespondenta ne arata aceasta inclinatie catre opulenta orientala, mult mai capabila sa ofere maretie purtatoarei.

Mai exista apoi o intreaga corespondenta cu Sibiul, si cu casa negustorului Constantin Hagi Popp, prin intermediul caruia patrund modelele occidentale, cu precadere cele vieneze. Venirea armatei ruse si regimul de protectorat vor aduce un alt stil de viata, mult mai placut si mai viu decat cel oriental.

Era normal ca dupa dulcea sastiseala orientala, destul de plictisitoare, femeile sa fie atrase de hedonismul sprintar oferit de ofiterii rusi. Si apoi, imitatia este cea mai la indemana. Este mai usor, de altminteri, sa copiezi decat sa creezi un stil propriu. Dar exista imitatie si imitatie dupa imitatie…

Daca priviti portretul Zincai Samurcas, mare vorniceasa la inceput de secol al XIX-lea (portret pastrat la MNAR), o veti vedea pe Chirita in toata splendoarea ei. Si asta, inainte ca Vasile Alecsandri sa deseneze personajul.