Ghid de utilizare a unui bărbat timid

Cum recunoaștem un bărbat timid și cum facem diferența între timiditate și simplul fapt că nu ne place? Cum ajutăm un prieten care este timid? O analiză în detaliu a timidității masculine, sub toate aspectele ei.

 

Cum ajunge un bărbat să fie timid?

Yolanda Crețescu: Timiditatea are, de obicei, rădăcini în copilărie. Cei care suferă din cauza părinţilor autoritari sau din pricina divorţului părinţilor, copiii separaţi de părinţi şi crescuţi de bunici, cei care au fost obligaţi să se mute dintr-un oraş în altul şi să schimbe frecvent grădiniţa sau şcoala pot deveni adulţi timizi.

Citește și:

Există egalitate între femei și bărbați?

De ce atragi același tip de bărbați

Timiditatea poate fi şi dobândită, în anumite contexte traumatizante de viaţă. O persoană dinamică, puternică, temperamentală este posibil să devină excesiv de emotivă după ce a trecut printr-un eveniment negativ: un eşec profesional, un context tensionat în familie, pierderea cuiva drag, schimbarea locului de muncă, despărţirea de persoana iubită.

În plus, rolurile de gen le învățăm transgenerațional, din familie: cum sunt femeile, cum sunt bărbații, cum sunt relațiile dintre ei, ca actori sociali. Modelele maritale sau sociale le învățăm, din nou, privind scena vieții în familia noastră.

Persoanele semnificative feminine (mama, bunica, mătușile, sora, profesoara, prietena etc.) sau cele masculine (tatăl, bunicul, fratele, unchii, profesorii, prietenii) din mica copilărie ne scriu trăsăturile dominante, semnificative, cu care plecăm în viață.

Observăm că, statistic, femeile prețuiesc sensibilitatea și menținerea unei relații bune, adică atașamentul în locul realizărilor, iar bărbații prețuiesc câștigarea unui statut prin urmarea „regulilor“, adică realizările în locul atașamentelor.

Bărbații sunt stimulați să exceleze, să devină puternici, conducători, neînfricați, ei nu-și arată slăbiciunile și sunt prețuiți, preferați, când își îndeplinesc rolul specific genului.

Se așteaptă de la ei să fie duri, independenți, exigenți, agresivi, eficienți în rezolvarea problemelor dacă modelul lor masculin a avut aceste caracteristici.

Există, bineînțeles, și opoziția față de modelul de bărbat dominant, când băiatul va prelua caracteristicile tatălui emotiv, timid, retras, cu nevoie de confirmare și suport.

 

După ce semne recunoaștem un bărbat timid?

Y.C.: Timidul se simte ca paralizat atunci când se află într-o situaţie nouă. Este tăcut sau vorbeşte puţin şi foarte încet, se bâlbâie, este incoerent.

Are o senzaţie de presiune la nivelul capului, din cauza căreia nu-şi poate aduna gândurile sau, dimpotrivă, pentru a acoperi starea de tensiune, vorbeşte mult, precipitat şi aproape fără logică.

Tot pentru a masca dificultatea de a-şi stăpâni emoţiile, persoana timidă devine excesiv de amabilă, chiar umilă sau, din contră, excesiv de ursuză şi irascibilă.

Timiditatea este trădată şi de paloarea sau înroşirea feţei, de transpiraţia excesivă, frământarea mâinilor, agitaţia picioarelor.

Acestea indică stânjeneala, nervozitatea, dificultatea emoţională prin care trece persoana respectivă. În cazurile de timiditate „cronică“ apar chiar ameţeli, greaţă, vomă, care culminează cu starea de leşin.

Toate aceste manifestări arată efortul interior pe care îl face persoana timidă pentru a depăşi stresul provocat de emotivitate.

 

Cum îi afectează timiditatea calitatea vieții?

Y.C.: Timiditatea devine un fel de handicap în momentul în care perturbă atât de mult viaţa persoanei respective, încât o împiedică să meargă mai departe.

Există adulţi timizi care, inconştient, îşi blochează posibilitatea de a evolua din punct de vedere profesional şi personal.

Nu îşi schimbă locul de muncă, pentru a evita să treacă printr-un interviu sau pentru că nu se pot adapta la un nou colectiv.

Nu pleacă la specializări în alt oraş sau în altă ţară, pentru a evita să se afle singuri printre străini. Nu arată ceea ce ştiu, pentru a nu fi avansaţi sau pentru a nu primi noi responsabilităţi.

Persoanele timide se izolează şi în viaţa personală. Sunt deseori celibatare sau acceptă o căsnicie nefericită de teamă că nu pot lega o nouă relaţie.

Timizii afişează, de obicei, imaginea unor oameni excesiv de educaţi, înţelepţi, rezervaţi, discreţi. Sunt aşa-numiţii oameni cu foarte mult bun-simţ.

Însă aceasta poate fi o atitudine exagerată, adoptată de cei timizi pentru a se apăra şi a se acomoda la situaţiile tensionate. Alteori, imaginea pe care adultul timid o transmite celor din jur este aceea de victimă permanentă.

El spune frecvent: „Sunt sensibil, nu pot să fac, sunt emotiv, nu ştiu“. Dar, de multe ori, această imagine a omului neştiutor, incapabil, este falsă.

O persoană timidă are capacitatea intelectuală de a ajunge la performanţe, însă emotivitatea îi blochează acţiunile, comunicarea cu ceilalţi. Problema este că adultul timid are el însuşi o imagine distorsionată despre sine.

Nu are încredere în propriile forţe, stima de sine îi este foarte scăzută. Se consideră un om slab, nepriceput, care nu este bun de nimic. El dezvoltă un sentiment de inferioritate, care îl face să intre într-un cerc vicios.

Timiditatea îl conduce la eşecuri repetate, care îi întăresc convingerea că nu este bun de nimic. Persoana timidă transmite imaginea unei fiinţe sensibile, delicate, rezervate, dar sub masca timidităţii poate ascunde tendinţe agresive.

Sentimentele pe care nu le poate exprima din cauza blocajului emoţional, se adună în interior şi răbufnesc prin accese de furie. Timiditatea nu trebuie confundată cu tracul!

Tracul este o emoţie pozitivă, care mobilizează, pe când timiditatea paralizează. Persoanele care au trac înaintea unei competiţii, denotă implicare, dedicare, dorinţa de a câştiga.

Tracul acţionează ca un mecanism care ne propulsează spre realizarea sarcinii propuse. Din nou, a fi timid nu înseamnă a fi introvertit.

Oamenii introvertiţi dau dovadă de abilitate în relaţiile cu cei din jur, dar pur şi simplu preferă să nu vorbească despre ei. Chiar dacă sunt tăcuţi şi rezervaţi, introvertiţii au o stăpânire de sine exemplară, sunt încrezători în forţele proprii, nu se feresc de responsabilităţi, pot avansa din punct de vedere profesional.

 

Cum să ne purtăm cu un coleg, prieten, care e timid, astfel încât să îi încurajăm ieșirea din carapace?

Y.C.: Unii conştientizează stările provocate de emotivitatea crescută şi încearcă să le rezolve, alţii le ignoră, mulţumindu-se să pună capul în pământ şi să spună în sinea lor: „E mai bine să stau în banca mea“.

Acestora le este mai uşor să spună că sunt timizi, decât că sunt fricoşi sau deprimaţi. Dar ei trebuie să ştie că, din cauza timidităţii, pot dezvolta stări de anxietate generalizată şi chiar spre depresie.

Primul pas spre vindecarea de timiditate este conştientizarea faptului că această stare îşi pune amprenta serios asupra vieţii persoanei în cauză. Apoi, este nevoie ca individul să-şi dorească rezolvarea acestei probleme.

E bine să înceapă prin observarea momentelor în care se manifestă emotivitatea. După aceea, să încerce să găsească răspunsuri la întrebări de genul:

„ce se întâmplă cu mine, de nu pot să fac anumite lucruri? Nu pot să le fac pentru că nu sunt capabil sau de vină este timiditatea care mă blochează? De ce reacţionez aşa?“.

Suportul social și validarea oricărui comportament nou, implicarea timidului în activități în care se simte confortabil duc la creșterea succesului său social.

 

Cum facem diferența între un bărbat timid și un bărbat care nu e interesat de noi?

Y.C.: Timiditatea nu poate fi confundată cu dezinteresul. Timidul are doar un mod particular de a-și arăta interesul, de cele mai multe ori indirect, prin prieteni, prin scris…

Dacă ai răbdare să construiești o relație cu un timid, vei fi surprinsă de cultura lui generală, de profunzimea angajamentului său relațional.

 

Cum să ne creștem băieții, astfel încât să nu fie copii timizi și să nu ajungă adulți timizi?

Y.C.: Mulți părinți cultivă reținerea față de străini („numai noi îți vrem binele, să nu ai încredere în nimeni niciodată“).

Ei exprimă frustrarea că nu au avut succes social, că nu și-au împlinit anumite dorințe și îl încarcă pe copil cu precauții și suspiciuni față de oameni străini, când, de fapt, acești oamenii străini sunt depozitarul a tot ceea ce poate fi mai interesant, mai promițător în viață.

Pe părinți îi vei lăsa în urmă și va trebui într-o bună zi să conviețuiești cu cei pe care nu-i cunoști. Mai avem și modelul feminin: mulți băieți sunt crescuți sub impactul predominant al emoționalității mamei.

Mama îl învață pe băiat să fie drăguț, să reacționeze la emoțiile ei și ale altor persoane de sex feminin – un foarte mare avantaj, deoarece acel băiat va învăța câte ceva despre comunicarea emoțională.

Însă acest băiat va avea mai târziu o serie de probleme în confruntarea cu bărbații, pentru că va observa că mesajele emoționale pe care le trimite, vor fi discreditate sau, în cel mai ușor caz, nu vor fi luate în considerare de către bărbații printre care el va dori să-și găsească un loc.

Prea târziu își va dori mama lui ca acesta să devină un bărbat competitiv, el a învățat deja să fugă, să evite. Pe lângă modelul feminin din copilărie, intervine alexitimia formală (tulburare psihologică caracterizată prin inabilitatea de a identifica și de a descrie verbal emoțiile și sentimentele pe care individul le simte).

Băiatul timid reușește să-și trăiască emoțiile și să le comunice nonverbal, mai ales. Când trebuie să le comunice unei persoane importante pentru el, i se pune un nod în gât.

O bună parte dintre cei timizi au și o personalitate marcată de histrionism, care dă puțină tendință la isterie.

Isteria este caracterizată, la rândul ei, de egocentrism, specific narcisismului, adică preocuparea față de sine, dorința de a fi în mijlocul lumii, deși, odată pus acolo, nu s-ar simți în largul său și nu ar ști ce să facă.

Timidul, când ajunge într-un grup, devine aparent neînțeles, este ținta batjocurii celor dominanți, dar alții îl cunosc ca personajul care tace și face.

De multe ori, timidul este un om iubit în taină, el habar n-are că există câte o fată care observă de la distanță timiditatea lui și îl place.

 

Yolanda Crețescu  este psiholog, 0726.666.266, [email protected]

Foto: Shutterstock