Imaginea de sine dupa nastere

Bebelusul este cea mai mare bucurie pe care o poate avea o mama, insa nasterea aduce si schimbari de natura fizica, emotionala, iar de cele mai multe ori proaspata mama nu se mai simte bine in pielea ei si oglinda devine un mare dusman. Repere pentru o imagine de sine corecta, de la psihoterapeutul Cristiana Haica.

Psychologies: De ce, dupa nastere, unele femei uita sa acorde ceva mai multa atentie ingrijirii de sine?

Cristiana Haica: Ele uita de aspectul lor fizic pentru ca se concentreaza aproape exclusiv pe copil. Apare ingrijorarea tuturor parintilor, mai ales a mamicilor: daca nu e bine, mai respira, de ce plange, acum ce fac ?

Si cum bebelusul le solicita foarte mult, alearga intre copil, biberoane, alaptat, fura cate putin somn cand pot, nu se mai preocupa de manichiura, coafura si haine. Mai ales ca tinuta le este lesne compromisa de regurgitatiile bebelusului. Pe de alta parte, mai avem si noutatea aparitiei micului membru al familiei, gestionarea defectuoasa a timpului si, mai ales, noul rol la care mama trebuie sa se adapteze urgent.

Poate fi depresia postnatala una dintre cauzele neglijarii de sine?

C. H.: Intotdeauna depresia este o cauza a neglijarii de sine, este chiar un criteriu de diagnostic. Dar nu toate femeile fac depresie postnatala, si totusi se neglijeaza.

Cum ar trebui o femeie sa echilibreze rolul de mama cu feminitatea, frumusetea si rolul de partenera?

C. H.: Acest lucru vine cu timpul. Pe masura ce „isi fac mana“ in noul statut, femeile devenite mame isi reamintesc ca mai sunt si altceva decat mamici. Se face treptat o reasezare a rolurilor si procentul alocat rolului de femeie, sotie, iubita isi recastiga valoarea, dar uneori, din pacate, nu mai ajunge la valoarea de dinainte.

Cum poate o femeie sa isi (re)construiasca o imagine de sine pozitiva dupa nastere?

C. H.: Lucrul la imaginea de sine trebuie sa inceapa dinainte de nastere, cand viitoarea mama are mai mult timp pentru a face planuri, nu numai legate de carucioare, biberoane si hainute, ci si cum sa isi organizeze programul, astfel incat acesta sa contina zilnic si una-doua ore dedicate propriei persoane.

Fie pentru a se ingriji acasa, fie si pentru a merge la sala, plimbari cu sotul, sau pentru a iesi in oras… Imaginea de sine este, oricum, deteriorata de teama ca nu vom fi mame bune. Toate avem aceasta temere, asa ca la reconstruirea imaginii de sine ar face bine sa contribuie si cei din jur (parintii, socrii, sotul), care sa o incurajeze si sa o sustina pe mama…

Cat de importanta este increderea in sine si acceptarea propriului corp dinainte de a naste sau de a ramane insarcinata?

C. H.: Este foarte importanta! Pentru ca persoanele care au o problema cu aceste doua elemente, o au si inainte si dupa nastere, iar asta vine din increderea in sine, stima de sine, care in limbaj psihologic se numeste acceptare de sine neconditionata, deseori autosabotandu-ne. Nu trebuie sa uitam de intelepciunea vorbelor: „schimba ceea ce poate fi schimbat si accepta ceea ce nu poate fi schimbat“.

Ce este recomandat sa nu se schimbe in dinamica generala a vietii unei proaspete mame?

C. H.: Este greu de spus. Oricum, se schimba cam totul, cel putin in primele luni. Rutina zilnica a igienei personale si a meselor regulate este obligatoriu sa ramana la fel. Inclusiv portia zilnica sau saptamanala de dezvoltare personala, fie ca e vorba de lectura, mersul la teatru, la psiholog etc.

Ce poate face o femeie cand partenerul nu este suportiv si ii adanceste si mai mult complexele legate de imaginea de sine dobandite in urma nasterii?

C. H.: Partenerul trebuie invitat la discutii, sa se recalibreze relatia si modul in care se raporteaza ambii soti la aceasta. Daca mamica nu face fata discutiei, este bine sa faca terapie de cuplu, dar nu este deloc bine sa lasi acest subiect nelamurit cu partenerul de cuplu.

Exista anumite exercitii terapeutice pe care o femeie le poate face, astfel incat imaginea proprie dupa nastere sa nu mai reprezinte un soc?

C. H.: O femeie degeaba se simte frustrata din cauza kilogramelor in plus daca nu face absolut nimic sa scape de ele! Trebuie sa ne fie foarte clar acest aspect: daca nu acceptam ca avem kilograme in plus (adica nu ne place si ne devasteaza), atunci e limpede ca trebuie sa luam masuri. Daca nu luam masuri, atunci la ce bun sa ne necajim, inseamna ca ne simtim bine asa, nu? Ca urmare, daca am o problema, trebuie sa o rezolv daca are rezolvare, daca nu vreau sa o rezolv sau nu are rezolvare, la ce bun sa ma mai gandesc la ea?

Cat de rau face comparatia cu alte mamici care si-au revenit mai repede fizic si emotional?

C. H.: Ca orice comparatie cu altii, este nociva. Compara-te numai cu tine sau cu imaginea despre tine pe care vrei sa o atingi (imaginea ideala) si stabileste-ti obiective, pe care apoi urmeaza sa le indeplinesti treptat si sa le atasezi termene de realizare realiste.

Dar ascunderea ori mascarea frustrarilor si complexelor?

C. H.: Asta duce la alte frustrari si complexe, iar incet-incet, la depresie. Asa ca mai bine sunt exprimate frustrarile, verbalizate emotiile, iar daca este nevoie, interventia unui psiholog e binevenita.

Este nevoie de un mic grad de egoism benefic pentru a face trecerea de la imaginea de femeie la imaginea de femeie acum si mama?

C. H.: Este un amestec ciudat de egoism-altruism, pentru ca o mama care isi iubeste copilul si se dedica lui 100%, numai egoista nu este, ci e capabila sa isi sacrifice propria viata pentru puiul ei, iar daca ceva sau cineva se interpune intre ei doi, este in stare de orice.

Dar, in acelasi timp, e sanatos sa apara un egoism cat de mic in raport cu adultii din jur, pe care sa ii puna la treaba, astfel incat ea sa beneficieze de putin timp si pentru sine. Daca nu pentru binele propriu, macar pentru binele copilului, care are nevoie pe termen lung de o mama sanatoasa, echilibrata si frumoasa.