Now Reading
Infertilitatea – o abordare psihologica

Infertilitatea – o abordare psihologica

Infertilitatea trebuie analizata din punct de vedere medical, insa impactul si ajutorul psihologic sunt esentiale! Unele temeri  despre sarcina si rolul de mama sunt capcane mentale care te impiedica sa ai copii…

 

Relatia cu propria mama

Pentru orice fetita mama sa este primul si cel mai important model de feminitate si maternitate. In raport cu ea, o fetita invata care sunt atributele feminine, comportamentele, responsabilitatile pe care ar trebui sa le aiba, atat ca femeie cat si ca mama.

Deseori, aceasta relatie sta la baza problemelor de fertilitate, iar din punct de vedere psihologic este foarte puternica.

Tipul de relatie pe care mama o are cu fiica sa va avea o influenta majora asupra dezvoltarii laturii feminine a copilei.

Daca mama este suficient de echilibrata cu viata ei, va promova un model bun de feminitate, oferindu-i fiicei sale sansa de a lua propriile decizii, de a gasi propriul fel de a fi, adoptand o atitudine iubitoare si sustinatoare.

Atunci cand insa exista o legatura mult prea puternica intre mama si fiica, de tipul fuzional, cea de-a doua nu va reusi sa atinga maturitatea emotionala si gradul corespunzator de independenta.

Ea ramane in permaneta, indiferent de varsta, intr-o pozitie infantila, neajungand sa parcurga etapele necesare pentru asumarea rolului de mama.

Femeile care se regasesc in aceasta situatie, isi pot debloca problematica infertilitatii regland relatia cu mama, in sensul “taierii cordonului ombilical” dintre ele.

Acest aspect se lucreaza cel mai bine in cadrul sedintelor de terapie, sub indrumarea unui psihoterapeut.

 

Blocaj la nivel inconstient

Pentru ca o femeie sa poata ramane insarcinata, aceasta trebuie cu adevarat sa-si doreasca, atat constient cat mai ales inconstient.

Uneori, in viata cotidiana, aceste femei pot afirma cu tarie ca isi doresc un copil, insa la nivel inconstient nu-si asuma pe deplin rolul de mama.

In procesul de terapie, ele pot descoperi faptul ca au retineri in a deveni mame, retineri care pornesc din diferite temeri. Acestea pot simti ca nu sunt sigure de capacitatea lor de a fi mame, de relatia lor, de partener, ca inca nu vor sa-si asume acest rol, etc.

Spre exemplu, daca au avut un model de mama defectuos, au invatat, la nivel inconstient, ca a deveni mama poate fi un proces chinuitor si dificil, care iti saboteaza propria viata.

O astfel de convingere nu este mereu constientizata, dar poate genera actiuni si comportamente dupa care o femeie sa-si ghideze viata.

 

Sarcina… un cadou?

Cand ne gandim la actual sexual in sine, barbatul este cel care ofera iar femeia cea care primeste. Pornind de la aceasta idee, putem asocia sarcina cu un cadou primit de la partener.

O posibila explicatie psihologica pentru infertilitate este ca femeia nu isi da voie sa primeasca, fie considera ca nu merita, fie nu-si accepta pe deplin partenerul, iar in acest fel il respinge, la nivel inconstient.

A primi este la fel de important ca a oferi, iar de multe ori unele femei descopera ca nu stiu cu adevarat cum sa primeasca.

Asociind pasivitatea fireasca din actul de a primi cu ideea de slabiciune, femeile cu o masculinitatea mai puternic dezvoltata, isi pot interzice sarcina, tot la nivel inconstient.

Terapia poate scoate la iveala diferitele convingeri disfunctionale care stau in calea maternitatii acelor femei care intampina dificultati in aceasta zona.

Constientizarile, gasirea semnificatiei mesajelor care blocheaza procesul de a fi mama si rezolvarea conflictelor neincheiate sunt unele dintre aspectele care pot fi rezolvate in cadrul terapeutic.

 

De Stefania Voia, psiholog

[email protected]

Tel: 0726191255

Citeste si:

Ce este sterilitatea psihologica

Fertilizarea in vitro – demersul medical si impactul psihologic

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top