Învață să ceri o mărire de salariu

De ce câteodată ne mulțumim cu salarii foarte mici? Rămânem vreme îndelungată pe posturi prost plătite, de care nu suntem încântați, dar nici nu căutăm altă oportunitate de angajare mai bună… Ce e de făcut ca să obții o mărire de salariu.

 

Se vorbește adeseori despre zona de confort, care ne este cunoscută, călduță, însă nu ne aduce prea multă bucurie. În realitate, explicația se rezumă la frică, ea este cea care ne blochează curajul.

Citește și:

Ghid de utilizare a unui coleg nesuferit

Corporțiuni. De ce tolerăm șefii toxici?!

Ne este frică să schimbăm ceva sau să ieșim din zona de confort, pentru că asta ar însemna automat să intrăm în necunoscut, adică în disconfort.

Din punct de vedere psihologic, pentru a ne simți mai bine cu noi înșine și cu decizia luată, mintea începe să creeze scenarii, explicații mentale care ne fac să ne complacem în prizonieratul propriei nefericiri.

În plus, dintr-o asemenea poziționare, putem mai ușor să dăm vina pe alții, să îi facem responsabili de propria noastră nefericire, lucru mai ușor de digerat.

Realitatea este că a-ți asuma conștient nemulțumirea față de locul de muncă sau salariul primit, atrage după sine și asumarea propriei responsabilități pentru realitatea în care te afli.

Iar dacă faci asta, devine mai greu, chiar imposibil, să mai te plângi de contextul în care ești sau să dai vina pe alții… pentru că tu ești creatorul propriei tale realități.

Ești provocat să ieși din rolul de victimă, care îți dă un anumit confort. Rolurile însă nu există niciodată singure, individual, ele vin în tandem și alternativ, adică starea interioară, de victimă, atrage din partea celuilalt o atitudine de călău, ca, la un moment dat, poate raportat la o altă relație, victima devine ea călău.

Este o capcană a minții. Și, inclusiv din punct de vedere financiar, există acest joc și alternare de rol victimă-călău. Ce vreau să zic cu asta este că, uneori, fie alergăm după bani și acceptăm niște job-uri prost plătite, care nu ne fac plăcere, suntem supuși și umili, doar de teama să nu rămânem fără locul de muncă sau fără bani, iar așa intrăm în rolul de victimă;

fie, uneori, parcă am vrea să pedepsim banii și îi cheltuim fără să ne gândim și fără să ne pese… de parcă nu ar fi ai noștri, iar atunci îmbrăcăm haina de călău.

 

Frica este normală

Cum să ne învingem rușinea de a cere o mărire de salariu sau teama de a ne deschide propria afacere? Dă frica pe curaj! Așa cum există cald și frig, zi și noapte, bun și rău, la fel există frică și curaj.

Frica nu poate fi ștearsă din noi, ea are rolul ei și este esențială în supraviețuire. Însă, în fiecare moment, putem alege conștient dacă să îmbrățișăm frica sau curajul, o alegere pe care o putem face din două planuri: minte și inimă.

Cred mult în conexiunea cu inima noastră și corpul nostru.  Dacă inima îmi spune „da, iar mintea ar vrea, însă ridică ceva semne de întrebare raționale, merită să mă uit la ele, să le analizez, să văd ce soluții pot găsi și să plonjez cu încredere în acea direcție.

Dacă însă mintea zice „da (poate din ego, orgoliu etc.), iar inima îmi spune „nu, atunci e mai bine să nu merg pe acel drum.

„Cunoașterea nu constă în acele lucruri pe care le cunoaștem deja, ci în acelea pe care nu le cunoaștem, acceptăm asta și avem dorința și curajul de a le descoperi și a învăța despre ele, spunea Dalai Lama.

Dacă înțelegem că saltul, creșterea, transformarea și evoluția noastră au loc în zonele „necunoscute, atunci ne va fi mai ușor să alegem curajul în locul fricii.

 

Cum ne influențează memoria colectivă

E des întâlnit să simți teamă sau rușine când vrei să pornești propria afacere sau când ceri o mărire de salariu. Eu asociez acest lucru și cu lunga perioadă din istoria neamului nostru în care sistemul social ne-a stabilit „pătrățica și limita în care aveam voie să ne mișcăm.

Această amintire, ba chiar programare, nu dispare odată cu strămoșii noștri. Ea rămâne în sistemul nostru celular, în memoria noastră colectivă și ne ghidează din inconștient. Conștientizând această programare pe care o purtăm cu noi, putem să lucrăm cu sine.

 

Planifică discuția în care ceri mărirea de salariu

Este esențial să ne planificăm întâlnirea și să ne pregătim cu date concrete atunci când intenționăm negocierea salariului sau vrem să ne definim limite mai largi în relația respectivă.

Pregătirea înseamnă: să cunoști cât mai multe informații despre partenerul tău de discuție (practici, sistem de recompensare), despre nivelul de salariu oferit în piață pentru o poziție similară într-o companie similară, despre tine: calitățile tale, rezultatele muncii tale (obiective realizate, inițiative) și ce impact au avut ele în companie – ideal – în cifre sau în fluxul activității generale.

 

Eliberează-te de stres

Există o practică atipică, însă de mare impact, care poate fi făcută înainte de a intra într-o astfel de discuție. Mai întâi, eliberează-te de tensiune (dansează pe melodia preferată, scutură-te, strâmbă-te etc), apoi fă câteva exerciții de mindfulness (respiră adânc, abdominal, fii conștient de respirația ta, fiecare expirare te eliberează de orice teamă și tensiune, fiecare inspirare te centrază și îți aduce focus și claritate), apoi inspiră adânc și alege curajul și puterea – ele sunt în tine.

Atunci când alegem să ne deschidem propria afacere, simțirea este pasul întâi, pregătirea și planificarea sunt pasul doi. Ele merg împreună!

Iată un citat din Osho care pe mine m-a atins și îl împărtășesc tuturor celor care vor să își negocieze salariul sau să își pornească propria afacere:

„Libertatea nu înseamnă lene și nepăsare. Libertatea este responsabilitate. Dacă tu nu-ți asumi responsabilitatea, o face altcineva pentru tine. Așa devii sclav.

 

De Carmen Iorgulescu, psiholog, trainer de educație financiară și antreprenorială, carmeniorgulescu@kenacademy.org

Foto: Shutterstock

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Învață să ceri o mărire de salariu
Învață să ceri o mărire de salariu

De ce câteodată ne mulțumim cu salarii foarte mici? Rămânem vreme îndelungată pe posturi prost plătite, de care nu suntem încântați, dar nici nu căutăm altă oportunitate de angajare mai bună… Ce e de făcut ca să obții o mărire de salariu.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste