Invinge-ti teama de conflict
Frica are rol adaptativ, de supravietuire, insa sunt si situatii cand ne saboteaza teribil. Teama de conflict este unul dintre acei monstri interiori cu care trebuie sa avem curajul sa ne luptam. Iata de ce si care sunt armele potrivite.
Radacinile fricilor
Conflictele ne aduc neplaceri, insa fac parte din viata noastra, iar abordarea lor constructiva ne ajuta sa avem relatii sanatoase cu cei din jur.
Evitarea conflictului este o forma de aparare fata de eventualele sale consecinte cu tenta negativa – asadar, una dintre sursele principale ale fricii de conflict este perceperea lui ca element negativ, care deterioreaza relatia sau aduce suferinta persoanelor implicate si vrem sa-l protejam pe interlocutor.
La aceasta, se adauga si credinta ca relatia nu va mai fi la fel, se va rupe si ca il pierdem pe celalalt, o teama de respingere.
Tabloul general include si frica de a fi aspru criticati – nu vrem sa fim vazuti intr-o lumina negativa ori sa parem ridicoli.
Altor persoane le este teama ca ceilalti vor sti prea multe despre ele, ca ofera prea mult din intimitatea lor, daca isi exprima adevaratele ganduri, sentimente, nevoi sau daca anticipeaza esecul cu privire la cine are castig de cauza in urma unui conflict.
Teama de conflict si evitarea lui nu tin de o decizie rationala, insa exista situatii cand alegem sa nu ne implicam intr-un conflict pentru ca problema nu e importanta pentru noi, consecintele ar fi prea grave, confruntarea are alt scop decat rezolvarea unei neintelegeri sau consideram ca situatia nu se va schimba, chiar daca ne aratam dezaprobarea.
Comportamente daunatoare
Aici avem, de fapt, un cerc vicios: atunci cand oamenii fug de un conflict, deseori se simt frustrati sau nervosi, ceea ce conduce la un comportament agresiv, deci la conflict. Astfel, practicam un comportament pasiv-agresiv.
De teama conflictului, renuntam la comunicare, apoi simtim vina ca nu am spus sau nu am facut ceva; simtim furie, frustrare, ne gandim iar si iar la acea situatie si la cum am fi putut reactiona. Cele mai mari certuri le avem singuri, sub dus, nu?!
Toate astea ne afecteaza la nivel emotional, mental si creeaza resentimente, iar la un moment dat este posibil sa rabufnim, sa reactionam agresiv intr-un viitor conflict.
O astfel de reactie poate avea tocmai efectele de care ne temem si, astfel, vom avea din nou tendinta sa evitam implicarea in conflicte. Teama de a nu pierde iubirea
Este firesc ca uneori sa existe probleme in cuplu sau ca partenerii sa nu fie de acord. Totusi, tindem sa vedem conflictele in cuplu ca pe ceva negativ, care ne va degrada relatia, si ne ferim sa vorbim despre un subiect care ne aduce intr-o situatie neplacuta.
Nestiind care sunt motivele reale pentru care nu discutam pe acea tema, partenerul poate crede ca nu ne pasa de ce e important pentru el, ca nu suntem suficient de implicati in relatie, ca are el o problema sau face diverse presupuneri – cel mai probabil, false.
Evitand confruntarea, nu inseamna ca acel conflict nu va mai exista. Din contra, ramane latent un timp si sunt sanse sa se agraveze, avand, pe termen lung, efecte negative asupra relatiei.
Un studiu realizat de cercetatoarea Kira S. Birditt si colaboratorii sai, pe tema comportamentelor in conflictele maritale si implicatiile lor pentru divort, arata ca retragerea si evitarea discutiilor – de teama unui conflict din partea unuia dintre parteneri – afecteaza in mod negativ relatia pe termen lung si este legata de divort, chiar si atunci cand celalalt are un comportament constructiv, incercand sa rezolve problema.
Cresterea profesionala
Atunci cand noi nu spunem colegilor sau superiorilor ce ne deranjeaza, ne irita sau, mai simplu, ca nu suntem de acord pe un anumit subiect de teama ca vom intra intr-un conflict, din nou, nu este in avantajul nostru.
Acestia pot crede ca ne este indiferent ce se intampla, ca suntem de acord cu ei; ori profita de lipsa reactiei noastre, pentru a ajunge la rezultatele pe care si le doresc.
Neindraznind sa ne exprimam direct, poate pierdem anumite beneficii la care avem dreptul: o promovare, alocarea unor sarcini care ne fac placere sau oportunitatea de a veni cu o idee noua, iesita din tipare.
De asemenea, daca nu suntem transparenti cu privire la ceea ce ne place, la ce simtim sau gandim in anumite situatii, sau asupra unor subiecte diverse, colegii nu au ocazia sa ne cunoasca si nu putem lega relatii mai stranse cu acestia.
Scala valorilor
Oamenii care au aceasta teama de conflict, sunt inclinati, in general, sa reactioneze la fel cam in toate zonele vietii.
Cu alte cuvinte, o persoana poate fi foarte puternica si fara teama de conflict la locul de munca, pentru ca nu conteaza atat de mult relatia cu ceilalti colegi sau parerea lor despre ea.
Pe de alta parte, in relatia de cuplu, evita sa intre in conflict pentru ca ii este teama ca ar putea sa fie respinsa de persoana iubita, ar putea sa o piarda sau sa o raneasca.
In general, tindem sa nu ne implicam in conflicte cu persoanele la care tinem si care sunt foarte importante pentru noi, de teama sa nu le facem sa sufere si sa nu ne afecteze relatia cu ele.
Trebuie, insa, sa fim atenti, pentru ca tocmai tacerea, lipsa de sinceritate in exprimarea emotiilor, a gandurilor si opiniilor noastre si refuzul de a discuta despre anumite probleme pot duce la deteriorarea relatiei.
Autosabotarea
Teama de conflict ne impiedica evolutia. Atunci cand traiesti cu teama, nu poti obtine ceea ce iti doresti de la viata la nivel personal, social sau profesional si te multumesti cu solutii alternative sau cu rezultate nu tocmai atractive.
De teama sa nu intram in conflict cu ceilalti, nu vom spune care sunt dorintele, nevoile sau nemultumirile noastre reale. Le punem pe ale celorlalti mai presus.
Or, psihologii ne invata ca cele mai importante persoane din viata noastra suntem noi si apoi ceilalti, iar pentru a ne dezvolta personal, e nevoie sa constientizam asta si sa actionam in consecinta.
Mesaje contradictorii
In mod paradoxal, teama de conflict nu transmite celorlalti mesaje clare. Cand ne ferim sa discutam pe anumite subiecte sau sa reactionam, lasam loc interpretarilor.
Iar atitudinea noastra poate fi vazuta ca nepasare, indiferenta, luata personal si sa amplifice conflictul, ori considerata un acord. Oamenii se obisnuiesc ca nu luam atitutine si actioneaza in directia dorita de ei.
Inteleptul cedeaza?
Trebuie sa fim atenti la mai multe aspecte atunci cand ne implicam intr-un conflict. Este bine sa analizam rational situatia, sa constientizam scopul conflictului si, daca el se refera la ciocnirea unor orgolii sau la un razboi al nervilor, mai bine il evitam.
Apoi, sa ne gandim la gravitatea consecintelor pe care ni le asumam cand intram intr-un conflict. Daca simtim ca e prea mult, este indicat sa renuntam – de exemplu, un conflict la serviciu care duce la concediere.
De asemenea, daca situatia nu se va schimba, iar persoanele cu care intram in conflict nu ne vor intelege si nici nu sunt dispuse sa faca acest lucru, evitarea este o alegere inteleapta.
Dar nu toate conflictele dauneaza relatiilor sau propriei persoane; din contra, daca discutia are ca scop rezolvarea unei probleme, a unei neintelegeri, poate fi, ulterior, un bun liant. In alte situatii, motivul unui conflict este altul decat cel enuntat si, discutand deschis, mergem in profunzimea lucrurilor.
Cand ne exprimam direct si transparent sentimentele, gandurile, avem ocazia de a ne cunoaste reciproc si de a transmite ce ne nemultumeste.
Un astfel de conflict este o excelenta oportunitate de invatare despre sine si celalalt, iar legatura este consolidata de faptul ca dorim sa colaboram pentru a avea o relatie mai buna si plina de satisfactii, ca avem incredere ca relatia noastra este suficient de puternica pentru a sustine confruntarea.
Legile atractiei
Persoanele cu teama de conflict cauta compania unor oameni cu idei si comportamente similare lor, deci care sa evite conflictul. Pe de alta parte, pot atrage si persoane mai puternice, care isi urmaresc scopurile si isi exprima direct nevoile si dorintele.
Acestea se simt confortabil cu persoane care au teama de conflict, fiindca lucrurile vor merge in directia pe care si-o doresc sau vor obtine ceea ce vor, intrucat cei din urma prefera sa le faca pe plac, decat sa intre intr-o confruntare.
Ce e de facut?
Sa ne intrebam in ce masura conflictul ne ofera suficiente motive de teama. S-ar putea sa descoperim ca unele frici sunt irationale.
De asemenea, un bun exercitiu este sa ne gandim care ar fi cel mai rau lucru ce se poate intampla in cazul unui conflict si sa evaluam consecintele. Dupa o analiza mai amanuntita, cel mai probabil, nu le vor mai vedea atat de nocive.
Iar in situatia in care relatia se rupe, putem accepta asta? Uneori, e benefic daca anumite persoane ies din viata noastra. O buna strategie este sa abordam mai intai problemele mai mici, sa invatam cum sa reactionam la ele si, eventual, sa exersam cu o persoana apropiata, in care avem incredere.
Inainte de a intra intr-un conflict, e bine sa analizam daca e cazul sau nu sa facem asta, daca ne aduce vreun beneficiu, care sunt urmarile, gandindu-ne, inclusiv, la alegerea de a ne implica sau nu. Si sa vorbim despre noi si ce simtim noi.
Prin aceasta, celalalt nu se simte vizat sau atacat, pentru ca ne referim la ce anume ne deranjeaza si simtim noi, la ce dorim sa se schimbe in relatia respectiva. Este indicat sa explicam si de ce ne dorim acel lucru, care sunt efectele pozitive.
La fel de important este sa ne pastram calmul, iar daca suntem furiosi, iritati, nervosi, sa evitam intrarea intr-un conflict. Discutiile civilizate, fara tipete si insulte, sunt cea mai buna alegere. De asemenea, ar fi de dorit ca discutia sa vizeze anumite comportamente si nu caracteristici ale persoanei.
Ea poate accepta mai usor critica sau nemultumirea. Sa ne amintim ca fiecare este responsabil de propriile sentimente, emotii, ganduri si actiuni, iar daca cineva se supara pe noi, nu este vina noastra, ci este problema si responsabilitatea acelei persoane.
Exprimarea clara, transparenta si deschisa a ceea ce ne dorim, a ceea ce ne trebuie, simtim sau gandim, fara ocolisuri sau aluzii, este esentiala. Prin urmare, conflictele ne pot ajuta sa ne intarim relatiile cu cei din jur, daca sunt gestionate intr-o maniera civilizata si asertiva, cu scopul de a ne rezolva problemele intr-un mod benefic pentru ambele parti.
De Elena-Irina Macovei, psihoterapeut in practica privata, psihoterapie individuala, de familie si de grup, cu formare in psihoterapie eriksoniana si hipnoza clinica, psiholog la Universitatea din Bucuresti, cercetator asociat al Laboratorului de Psihologie Sociala si Studii Interdisciplinare (LPSSI) al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi (doctorat in Sociologie)
Tel.: 0741.106.169
A consemnat Catalina Cristescu
Citeste si:
Frica sanatoasa si frica bolnava, cum le diferentiem
9 reguli care sa te ghideze in orice conflict
Foto: shutterstock.com