Now Reading
6 semne ale unui comportament pasiv-agresiv la munca

6 semne ale unui comportament pasiv-agresiv la munca

Revista Psychologies

Un angajat pasiv-agresiv ajunge sa influenteze negativ intreg colectivul si mediul de lucru. Iata cateva comportamente tipice ale unui astfel de coleg.

 

Evitarea responsabilitatii pentru o sarcina

Sunt persoane carora chiar daca li se incredinteaza ceva de facut, sau este prevazut in fisa postului, vor evita sa duca la bun sfarsit acel lucru.

Mai mult, daca o fac, vor face acel lucru superficial, iar la final vor gasi scuze sau motive pentru care lucrurile nu sunt cum ar fi trebuit.

Daca este posibil, vor incerca chiar sa atribuie sarcina respectiva altcuiva. Fie sunt nemultumiti de pozitia ocupata sau de remuneratia primita, acesti colegi vor sabota munca de echipa, in loc sa isi exprime nemultumirea sau sa incerce sa schimbe ceva.

 

Fac mai putin cand li se cere mai mult

Sunt situatii in care programul este mai incarcat fie datorita unui dead-line sau unui proiect mai solicitant.

In asemenea cazuri, intreaga echipa are mai mult de muncit si este necesara o implicare mai mare. Totusi, exista si persoane care exact in aceste momente fac mai putin.

Fara sa spuna ca nu vor sa isi asume mai mult, ei vor accepta sarcini pe care nu le vor indeplini. Din nou, motivele invocate pot varia.

 

Nu transmit informatii relevante

In orice domeniu am lucra, colaborarea intre colegi inseamna si impartasirea de informatii importante care sunt de folos activitatii depuse.

Un coleg pasiv-agresiv, chiar daca va intra in posesia unei informatii utile si valoroase pentru echipa, nu o va impartasi.

Prins asupra faptului va spune fie ca a uitat, fie ca a crezut ca toata lumea stie. Mai mult, el este capabil sa „rataceasca” documente importante sau sa uite de ele.

Indiferent de atitudinea lui ulterioara descoperirii, o astfel de persoana manifesta un comportament negativ, care va influenta munca intregului colectiv.

 

Sabotarea sefului

Agresivitate pasiva inseamna si sa te stradui sa iti faci seful sa para incompetent, mai ales atunci cand nu este cazul. Gresim cu totii, poate fi si situatia cuiva in pozitie de conducere.

Astfel de persoane vor folosi orice ocazie pentru a face aluzii sau referiri la alte situatii pentru a pune seful intr-o lumina nefavorabila.

Fie din invidie sau conflict cu autoritatea, ei se vor manifesta astfel cu toti cei in pozitii superioare.

 

Evitarea confruntarii

Atunci cand apare o situatie reala sau doar interpretata ca fiind suparatoare, cel pasiv-agresiv va alege o cale indirecta de a comunica nemultumirea.

El va folosi fie bilete, fie emailul, fie transmiterea acestui lucru oricui altcuiva mai putin persoanei implicate. Evitarea confruntarii si a unei abordari directe este metoda de actiune a unei asemenea forme de agresivitate.

 

Amanari si intarzieri

Incepand cu intarzieri repetate in privinta sosirii la job si continuand cu procrastinarea si extinderea duratei acordate pauzei de pranz, sunt persoane carora respectarea unui peogram li se pare irelevanta.

Chiar si la intalniri vor intarzia ba, mai mult, sunt in stare sa ii faca si pe altii sa intarzie. Prin acest comportament, ei isi arata lipsa de respect fata de colegi, locul de munca si responsabilitatile primite.

Pentru toate aceste manifestari, o persoana pasiv-agresiva va avea intotdeauna justificari plauzibile.

 

Foto: northfoto.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top