Multitasking: mitul modern cu efecte psihologice serioase

Efectuarea mai multor lucruri in paralel, numita multitasking, pare motiv de lauda, insa are costuri emotionale ascunse. Mai mult, chiar sanatatea ta poate avea de suferit! Ce e de facut pentru a nu ajunge la epuizare.

 

Eficientizare si epuizare

Putem practica multitaskingul atat la locul de munca, cat si acasa. Deoarece in ambele medii ne putem afla in situatia de a realiza mai multe sarcini deodata. De cele mai multe ori, multitaskingul presupune si o componenta media: munca pe calculator, vorbitul la telefon etc.

Aceasta activitate complexa cere o investitie sustinuta a concentrarii noastre si, drept urmare, prezinta atat avantaje cat si dezavantaje. Pe de-o parte, prin intermediul sau ne putem eficientiza munca, insa, pe de alta parte, putem ajunge sa ne suprasolicitam si epuizam organismul.

 

Beneficii

Idealul de eficienta este combustia ce ne antreneaza in desfasurarea, in paralel, a unui numar mare de sarcini. Persoanele cu capacitatea de a-si directiona si sustine energia inspre mai multe activitati deodata devin mai eficiente.

Cel putin cand este vorba de un numar relativ restrans de sarcini si de o durata scurta de timp. Adica, ele isi realizeaza sarcinile intr-un timp scurt si la un nivel calitativ inalt.

Aceasta performanta intr-un timp cat mai scurt posibil poate reprezenta diferenta dintre un angajat foarte bun si unul mediocru din punctul de vedere al productivitatii in munca.

In plus, constiinta faptului ca ne-am realizat sarcinile foarte bine si repede, poate genera satisfactie la locul de munca, fiind astfel un rezervor de implinire profesionala.

 

Costuri psihologice

Pe de alta parte, odata ce uzam mult prea mult de aceasta abilitate, incep sa se instaleze efectele negative ale acesteia. Costurile psihologice ale multitaskingului sunt din ce in ce mai evidente, existand numeroase studii de specialitate care le subliniaza.

Alegand sau fiind nevoiti deseori sa apelam la acest tip de abordare a sarcinilor de munca, putem ajunge sa ne fragilizam resorturile interioare. Cu alte cuvinte, concentrarea solicitata constant si intens, ajunge sa ne fie slabita.

Devenim asfel distrasi de la sarcinile pe care le avem de realizat, fara a putea investi in mod eficient efort pentru indeplinirea lor. In consecinta, chiar ratiunea din spatele multitaskingului, cea de a fi productivi intr-un timp cat mai scurt, este amenintata.

De asemenena, prin multitasking ne sunt furnizate o sumedenie de informatii, care uneori ne depasesc capacitatea de prelucrare si memorare a lor.

Pigmentat de slabirea capacitatii de concentrare a atentiei, acest fenomen poate duce la pierderea unor informatii relevante pentru indeplinirea sarcinilor si implicit la erori in activitati, inclusiv in cele cotidiene.

Atunci cand multitaskingul ia amploare, cand ne suprasolicitam incercand sa ne ocupam si sa finalizam foarte multe sarcini simultan, pot aparea simptome de oboseala psihica pregnante. Iar acestea poate fi insotite de sentimente de frustrare si de depresie.

 

Solutii

Asadar, care este varianta optima, centrarea pe o singura sarcina sau multitasking? Probabil ca raspunsul la aceasta intrebare este strans legat de capacitatile individuale ale fiecaruia, de capacitatea sa de adaptare si de numarul sarcinilor ce trebuiesc indeplinite.

Totusi, centrarea constanta asupra mai multor activitati deodata este cu siguranta un joc solicitant al concentrarii, aflat deseori in contradictie cu resursele noastre psihice.

Pentru a evita efectele secundare precum oboseala psihica, iritabilitatea si greselile care vor deveni frecvente, este sanatos sa alternam cele doua stiluri de munca. Oboseala acumulata, pe termen lung, duce nu doar la frustrare ci si la nemultumiri si scaderea randamentului.

Sunt intr-adevar situatii in care suntem nevoiti sa ne ocupam de mai multe sarcini odata, dar daca acest lucru se intampla frecvent, am putea lucra putin la organizarea si structurarea activitatilor.

 

 

De Andrada Botgros, editor Stiinte Sociale, Better Students

www.liceunet.ro

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Multitasking: mitul modern cu efecte psihologice serioase
Multitasking: mitul modern cu efecte psihologice serioase

Efectuarea mai multor lucruri in paralel, numita multitasking, pare motiv de lauda, insa are costuri emotionale ascunse. Mai mult, chiar sanatatea ta poate avea de suferit! Ce e de facut pentru a nu ajunge la epuizare.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste