Ce este un workaholic?

Exista persoane carora le este frica sa nu isi piarda locul de munca, care fac exces de zel ori pentru care meseria este o reala pasiune. Cum sa ne echilibram programul familial si pe cel profesional, sa ne gasim propriul ritm si sa il impunem?

 

Pentru Denisa, orele peste program au devenit de mult timp o obisnuinta. Project manager, in primii ani, rareori pleca acasa inainte de ora 22.00. Facea parte dintr-o echipa mica, cu totii dedicati pana la epuizare, aproape hipnotizati de sunetul sacadat al tastaturii. La fel ca si ea, nenumarate „pasari de noapte mentin vii cladirile si platformele corporatiste.

Sa ii definim devine dificil, pentru ca fiecare domeniu are profilul sau, perioade mai mult sau mai putin aglomerate, ori criterii salariale ce te fac mai flexibil (sau nu). Nici criza financiara nu este de neglijat, cu concedieri in masa, „norocosi supravietuitori' care au preluat task-urile colegilor disponibilizati si trebuie sa ramana la birou pana isi termina treaba. 

 

Obligatie autoimpusa

Intersectarea cu femeia de serviciu, senzatia stranie de open space gol, mobila care trozneste de parca se relaxeaza si ea dupa o zi grea de munca, privirea aproape miloasa a personalului de la securitate stiind ca pleci acasa dupa 10-12 ore de lucru… un peisaj obisnuit in multe companii.

Pentru ca au fost promovati, au primit o crestere salariala (cam rar in ultimul timp, ce-i drept), sau au scapat si de cel mai recent val de concedieri, multi oamenii se vad obligati sa nu mai numere orele suplimentare petrecute la serviciu. Societatea actuala, competitivitatea feroce, impun o masurare a puterilor, unde fiecare este capabil sa faca mult mai multe decat colegul sau, iar daca nu este depasit de volumul de munca inseamna ca nu este ocupat.

In Statele Unite, cand cineva pleaca dupa ora 18 este intrebat daca are o problema si i se propune ajutor pentru a-si gestiona mai bine timpul. Noi… mai avem mult pana ajungem la acest nivel.

Poate situatia s-a mai temperat putin, ori temporar, avand in vedere tragicul caz de acum cativa ani, cand angajata unei mari multinationale a murit din cauza suprasolicitarii la job. Insa vremurile nu sunt prea usoare, iar performanta cere timp.

A ramane mai tarziu la birou este poate o obligatie interioara, contractele pe durata determinata ori cele de colaborare dau nesiguranta iar oamenii simt nevoia sa isi prelungeasca orele de prezenta in speranta unei perspective de viitor. Aceste date, plus situatia economico-financiara globala fragilizeaza in egala masura.

In vreme de precaritate, avem tendinta sa cautam zone de liniste. „Ocuparea' postului personal, la modul fizic, este una dintre ele. In tot acest ansamblu stresant – in mod ironic, orele peste program mai reprezinta si un refugiu, departe de viata de familie, de responsabilitatile de acasa, de partenerul/partenera care iti expune tot felul de probleme si de copiii care nu tin cont de oboseala acumulata peste zi.

 

Profiluri diverse

Ritmul de munca nu presupune egalitate. Sunt persoane care fac fata muncii sub presiune, dea­dline-urilor stranse; unii sunt matinali si au un randament incredibil pana dupa pranz, altii sunt complet functionali dupa lasarea serii.

Este o chestiune de chimie a creierului, de hormoni secretati, care permit activitatea intelectuala maxima in anumite momente ale zilei. Dependentii de munca isi au, si ei, locul lor special in acest ierbar al job-urilor, fiind incapabili sa se opreasca inainte de a atinge un ideal, prin definitie, intangibil.

Organizarea spatiului la serviciu joaca un rol determinant. In open space ajungi sa te concentrezi la sarcina pe care o ai de indeplinit, in timp ce faci eforturi serioase pentru a bloca poluarea fonica produsa de tot etajul. Oboseala se dubleaza si, in mod firesc, randamentul scade.

De aceea, pentru multi, orele suplimentare nocturne sunt binecuvantate momente de calm, cand isi pot face treaba cum trebuie si in liniste. Au aceste personalitati nevoie de libertate, atat in timp, cat si in spatiu? Orarele inverse le permit sa isi exprime o latura mai rebela?

Sau, pur si simplu, este vorba doar despre conditii nepotrivite pentru o munca creativa, ce presupune atentie, concentrare sporita, si toate acestea sunt greu de bifat cand telefoanele suna, colegii vorbesc tare, se tipa, se rade, totul in acelasi timp?

Desigur, putem aduce in discutie si un cod al bunelor maniere la locul de munca, reguli nescrise de eticheta, de bun simt, accente de educatie care, din pacate, de multe ori lipsesc cu desavarsire.

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce este un workaholic?
Ce este un workaholic?

Exista persoane carora le este frica sa nu isi piarda locul de munca, care fac exces de zel ori pentru care meseria este o reala pasiune. Cum sa ne echilibram programul familial si pe cel profesional, sa ne gasim propriul ritm si sa il impunem?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste