Downshifting, un trend impotriva trendurilor
Din vremea studentiei, daca nu si mai devreme pentru cei cu adevarat precoce, avem un traseu al propriei cariere in minte.
Urmam o serie de cursuri care ne pregatesc pentru telul mult visat, muncim pro bono in timpul facultatii, ne angajam imediat ce am terminat cursurile, urmand in paralel si un master, si tot dam din coate in toate directiile ca sa ajungem sa fim, sa avem…
Pentru ca o cariera inseamna recunoastere sociala, inseamna statut, inseamna ca… esti cineva.
Si uite cum, pe parcursul acestei lupte, uneori chiar si ajunsi la capatul puterilor sau in pragul colapsului, facem tot ce putem sa ne revenim si sa continuam, uitand ca am fost „cineva“ tot timpul.
Si mai important, ca acel „cineva“ nu se contureaza doar in munca.
Mirajul este completat si de potenta financiara aferenta, care asigura truditorului doza necesara din cele mult ravnite.
Achizitionarea diverselor bunuri atrage dupa sine, evident, dorinta de a consuma mai mult.
Nu spun ca suntem cu totii nechibzuiti, dar in conditiile unor venituri de amploare, tindem sa consumam pe si peste masura.
La randul lor, toate acestea vin sa puna o alta piatra pe temelia „cineva“-ului.
De cele mai multe ori, vin la pachet cu frustrari, oboseala peste masura, pierderea reperelor reale, la care ajungem sa nici nu ne mai gandim.
Chiar daca nu ajungem pe culmile mult visate, incercam sa ne mentinem la un nivel pe care il consideram acceptabil si sa speram mereu intr-o schimbare, impulsionandu-ne sa demonstram constant valoarea pe care o avem, asumandu-ne servicii in plus si, eventual, frustrandu-ne ca nu mai apare odata si pentru noi sansa mult visata.
Schimbam cariere, alegem sa invatam mereu lucruri noi, sa ne perfectionam si mai ales sa tinem pasul cu aceste schimbari, reusind astfel sa ne traim viata prin si la munca.
In tot acest vartej, nu doar unul dintre noi si nu doar o data, ne-am gandit: „Mama, ce bine ar fi daca… as fi acum intr-un loc exotic, facand cine stie ce“.
Ramane insa un vis, un imposibil, o reverie pe care ne-o alungam din minte in timp ce suna telefonul de serviciu si ne intra inca trei mail-uri, dintre care doua cu urgente.
Da, totusi, se poate. Matei este fotograf si ne scrie asa: „Aveam o mica firma de IT. Eram trei parteneri care faceam totul. Eram bine vazuti pentru ca faceam treaba buna, aveam preturi rezonabile si eram disponibili la orice ora. In timpul liber (care de altfel era foarte scurt), faceam fotografii, fiind singura activitate care ma relaxa. O parte am reusit chiar sa le si vand. Au trecut asa patru ani, m-a obosit rutina si am renuntat la business pentru a ma angaja intr-o organizatie cu renume international, crezand ca o asemenea schimbare ma va mobiliza mai mult. Am stat trei ani si acolo, dar cu gandul tot la fotografii. Eram bine platit, dar munceam peste masura si nu mai simteam nicio satisfactie. Chiar simteam ca functionez, nu ca traiesc. Pe scurt, eram blazat. Pana intr-o zi, cand mi-am spus eu, mie, intr-un monolog interior: eu nu imi doresc asta. Am masina pe care o vreau, am casa pe care o vreau, dar nu am viata pe care o vreau. Si cred ca am facut cea mai nebuna, dar si cea mai fericita decizie a vietii mele. Ce fac acum? Traiesc in Republica Dominicana, unde lucrez part time ca barman, iar in restul timpului fac si vand fotografii. Castig mult mai putin decat inainte, dar cu atat mai mult conteaza restul. Nu stiu daca voi ramane aici toata viata, dar nici nu ma intorc curand.“
Sunt inca putini cei care ar avea curajul sa faca o asemenea miscare. Sa renunte la siguranta, la confort, la carierele pentru care au muncit atat sau la locul de munca infect si stresant, dar care le asigura plata la zi a ratelor si mancarea de pe masa.
Ne gandim cum am putea trai altfel? Visam doar, iar apoi ne intoarcem la rutina. Intelegem schimbarile cand tin de fatalitate – pierderea locului de munca, incapacitatea de a gasi un job pe masura pregatirii, criza economica sau, mai rau, vreo boala care ne afecteaza capacitatea de a face lucrurile cu care eram obisnuiti.
Nici nu ne gandim ca o astfel de alegere o putem face singuri, fara stimuli externi nefavorabili, tinand cont doar de nevoile noastre reale si avand incredere in fortele proprii.
Teama de necunoscut, responsabilitatile pe care le avem, sentimentul esecului, se aduna intr-o mare respingere fata de aceasta posibilitate a schimbarilor majore.
