Motive pentru care ne refugiem in munca

Multi alegem sa facem din munca un refugiu, fiind cu usurinta catalogati drept workoholici. Suntem pasionati, dedicati si, uneori, prea implicati. Iata de ce.

 

Identificare la nivelul valorilor

Rezultatele actiunilor intreprinse sunt pentru multi dintre noi expresia si incununarea existentei noastre.

Punand intentia in act, cauzand rezultate, construind proiecte, reusim sa ne punem amprenta personala asupra mediului si, totodata, ne transformam in parti active din vietile celor din jur.

Pentru unele persoane locul de munca reprezinta mai mult decat suma actiunilor recompensate material la finalul lunii.

Atunci cand in valorile si obiectivele companiei se regasesc propriile valori si convingeri, munca se transforma intr-o ocazie de a investi efort cu sens pentru propria dezvoltare personala.

In aceste situatii, asumarea deplina a caracteristicilor postului ocupat si a rolului din organizatie intregeste imaginea despre sine, munca devenind o necesitate personala.

 

Sursa de siguranta si echilibru

Locul de munca poate reprezenta cea mai potrivita forma de exprimare personala, insa poate implini in acelasi timp si nevoile de siguranta si apreciere a propriilor trasaturi investite in mediul profesional.

In cazul unor evenimente neprevazute si solicitante, locul de munca se poate transforma intr-o sursa de reechilibrare si siguranta.

Acesta devine spatiul in care regulile predefinite, ierarhia si actiunile procedurizate sunt au sens si sunt nelipsite.

In acest fel, prin munca desfasurata se redobandeste increderea in sine, in fortele proprii, in capacitatea de a controla, transforma, previziona, organiza detalii cunoscute si de a rezolva situatii presante si neprevazute.

Creste astfel sentimentul de control asupra actiunilor noastre, asupra mediului dar si asupra propriei persoane.

 

Sursa de recunoastere si apreciere

Pentru unii intre noi, locul de munca se poate transforma intr-un podium, un spatiu confortabil si oficial in care angajatul primeste premii din partea sefilor si colegilor pentru eforturile si rezultatele sale.

Daca este investit in exces cu acest rol de recunoastere si apreciere, angajatul se raporteaza doar la ceea ce pot vedea si pretui altii.

Acest  mecanism de compensare pentru stima de sine scazuta, devine unul periculos pe termen lung si chiar toxic pentru relatiile personale.

O solutie pentru acest caz ar fi redescoperirea valorilor si motivatiilor proprii si redefinirea telurilor de viata prin centrarea pe nevoile reale ale persoanei.

 

Refugiu in fata situatiilor de viata stresante

Sunt momente in care munca poate deveni un refugiu in fata situatiilor greu de gestionat din viata personala.

Adeseori, refugierea in munca nu este constientizata, iar timpul investit in profesie este explicat de individ mai degraba prin intelectualizari si apel la logica.

Spre exemplu, daca intr-o relatie de cuplu apar probleme de relationare, unul dintre parteneri se poate gandi ca este normal ca in acele momente sa se concentreze pe munca.

Isi spune astfel ca asigura stabilitatea financiara a cuplului si lasa momentul tensionat sa treaca de la sine. Este o solutie pe care o considera valida, in ciuda riscului ridicat de agravare a problemelor de comunicare.

O alta persoana poate sa se foloseasca de munca sa ca de o doza de anestezic pentru durerea unei pierderi destabilizante (integritate fizica, divort, statut social, doliu, etc.).

Pe termen scurt, poate fi o strategie de coping, insa pe termen lung este necesara o abordare care sa permita constientizarea situatiei dureroase si gestionarea acesteia.

In acest fel, locul de munca se poate transforma din refugiu cu rol echilibrant intr-o himera a solutiilor prin care se asteapta rezolvarea situatiei din viata personala care poate ingreuna adaptarea la provocarea initiala.

De aceea, oricare ar fi motivul pentru care cineva are nevoia sa se refugieze in munca este important sa isi recunoasca si accepte aceasta tendinta.

Apoi, respectandu-si ritmul interior, sa se orienteze catre solutionarea dificultatilor reale din viata personala pentru o echilibrare naturala si sanatoasa a nevoilor sale.

 

De Alex Caciuloiu, psihoterapeut, Senior HR Executive

www.psihomedeor.ro

Tel.: 0723.590.365

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Motive pentru care ne refugiem in munca
Motive pentru care ne refugiem in munca

Multi alegem sa facem din munca un refugiu, fiind cu usurinta catalogati drept workoholici. Suntem pasionati, dedicati si, uneori, prea implicati. Iata de ce.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste