Persoanele cu dizabilitati psihiatrice si piata muncii

de Mugur Daniel Ciumagean, psiholog clinician, Asociatia Romana de Psihiatrie Comunitara

Aud voci. Stiu sa repar instalatii electrice. Ma angajezi?'. Ca exercitiu de imaginatie, inchipuiti-va figura perplexa a unui patron care cauta personal pentru noua sa companie si aude afirmatia de mai sus.

Mugur Daniel Ciumagean, psiholog clinician, Asociatia Romana de Psihiatrie Comunitara
autorul articolului: Mugur Daniel Ciumagean, psiholog clinician, Asociatia Romana de Psihiatrie Comunitara

O dezvaluire de acest gen poate fi devastatoare pentru ambii actori – atit pentru persoana care isi recunoaste dizabilitatea (aud voci' suna pentru orice neinitiat alarmant si bizar), cit si pentru angajatorul care isi va derula in minte un intreg film de potentiale patanii stranii sau periculoase.

Un asemenea schimb de replici la angajare este putin probabil sa auziti. In cazul in care cunoasteti pe cineva care are internari la psihiatrie si care lucreaza, veti sti mai degraba povesti despre cum a incercat sa-si camufleze trecutul sau pur si simplu sa omita la angajare informatii despre tratamente, diagnostice si contactele cu lumea psihiatrica. Sint multe motive care pot fi invocate pentru aceasta stare de fapt.

Mai jos puteti parcurge trei povesti de viata pentru a surprinde o parte din realitatea relatiei persoanelor cu dizabilitati psihiatrice cu piata muncii.

Descurajarea
M. a lucrat timp de doi ani intr-o corporatie, efectuind o munca de birou. La angajare, nu a spus nimanui despre problemele care l-au tintuit vreo trei ani prin spitalele de psihiatrie. A fost luat de bun, iar nimeni nu-si punea problema dizabilitatii lui psihiatrice.
Pina cind, intr-o zi, M. a inceput sa se creada urmarit, sa le explice celorlalti ca este victima unui complot, ca i s-au furat gindurile si au fost postate pe calculator. A urmat o internare de mai bine de o luna, iar M. si-a dat o demisie pe care nimeni nu a vrut initial sa o accepte. Parintii lui avusesera cu doctorul o discutie, iar acest consiliu funest i-a comunicat lui M. ca exista putine sanse ca el sa poata continua sa lucreze, avind in vedere trecutul lui si intensitatea episodului actual. Au trecut citiva ani, si M. nu si-a mai cautat de lucru. Este foarte descurajat.

Ignoranta
P. este un om intreprinzator – are un mic business si o inima mare. Cauta sa ofere o sansa unor persoane cu dizabilitati, dar nu stie cum sa inceapa. A auzit ca fac treaba buna cei cu dizabilitati de auz, ca pentru munca fizica pot fi ok si cei cu un intelect mai plapind, dar afirma sus si tare ca nu ar sti cum sa procedeze cu cineva psihiatric'.
Mi-e frica ca incepe sa faca crize asa, din senin, ca se ridica si pleaca sau mai stiu eu ce, n-as sti cum sa ma port cu ei'. O discutie de jumatate de ora cu asistentul social dintr-un centru de reintegrare ii da citeva indicii despre posibile dificultati care pot sa apara in legatura cu o persoana cu probleme psihiatrice.

Frica
L. lucreaza intr-o institutie de stat. Pe o pozitie mult inferioara pregatirii lui, facind servicii de curierat si mici traduceri. L. a fost diagnosticat cu schizofrenie si toti colegii lui stiu asta, unii mai vechi amintindu-si momentul in care L. a debutat in aceasta cariera de boala. Lucra tot aici, evident pe o pozitie care era in concordanta cu formarea lui academica. I-a speriat pe toti in momentul in care si-a dat foc la calculator si a bruscat doi colegi, explicind tuturor ca urmeaza sa fie clonati.

Au trecut ani de atunci. Nimeni nu s-a plins vreodata de agresivitatea lui L., care a avut si momente mai bune, dar si citeva recaderi. Cu toate astea, pe la colturile coridoarelor, mai poti observa priviri lungi ale colegilor care ii urmaresc miscarile. Nu se stie niciodata cind o sa-ti dea cu tastatura in cap', imi sopteste o secretara. Degeaba incerc sa o conving ca sint ani de zile de cind L. si-a dat examenul de non-violenta. Un episod intimplat in trecut si o eticheta de tip schizofrenie' par uneori sa fie suficiente pentru alerta nejustificata a colegilor de munca.

Angajam sau nu?
In Romania, conform unor studii preliminare, nu mai mult de 5 pina la 7 la suta din persoanele cu probleme grave de sanatate mintala sint angajate, majoritatea in joburi in care pot sa-si pastreze anonimatul diagnostic. Multi dintre cei care nu lucreaza sint intr-o situatie precara sau in grija familiior. Cu siguranta, in absenta descurajarii, ignorantei si fricii celor din jur, mai bine de 30-40% ar putea sa isi cistige traiul intr-un mod decent, iar inca o proportie considerabila ar putea sa fie utili lucrind intr-un regim protejat. Dar aceasta cere o munca de convingere cu angajatori, cu familiile persoanelor afectate, cu corpul medical si cu persoanele cu tulburari psihiatrice.

Si pentru ca sintem convinsi ca persoanele cu dizabilitati psihiatrice merita o sansa, am pornit la cruciada – incercam sa convingem si sa uluim pe cit mai multi despre sansele reale de integrare in munca a persoanelor cu dizabilitati psi. O prima sarja a acestui atac va fi Gala Persoanelor cu Dizabilitati, din 16 noiembrie. Pe mai multe voci, un refren va va intimpina – Aud voci. Stiu sa fac multe lucruri. Ma angajezi?'
Afla mai multe pe acest subiect in www.incluziune.activewatch.ro

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Persoanele cu dizabilitati psihiatrice si piata muncii
Persoanele cu dizabilitati psihiatrice si piata muncii

Pentru ca suntem convinsi ca persoanele cu dizabilitati psihiatrice merita o sansa, am pornit la cruciada – incercam sa convingem si sa uluim pe cit mai multi despre sansele reale de integrare in munca a persoanelor cu dizabilitati psi. O prima sarja a acestui atac va fi Gala Persoanelor cu Dizabilitati, din 16 noiembrie. Pe mai multe voci, un refren va va intimpina – “Aud voci. Stiu sa fac multe lucruri. Ma angajezi?”

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste