Limite sanatoase cand oferi ajutor
Pentru relatii sanatoase, iesi din rolul de salvator si impune limite cand oferi ajutor celor dragi. Iata cum.
Rolul de salvator este invatat inca din copilarie
Oricat ar fi de surprinzator, in viata exista roluri care, folosite in exces, ne… incurca. Este vorba despre rolul de salvator: oameni care-si ofera ajutorul, se implica, sustin, se sacrifica, accepta nenumarate sarcini la serviciu sau acasa.
In munca mea de psihoterapeut, de-a lungul timpului, am observat o legatura stransa intre suferintele emotionale, atacurile de panica sau depresia si acest rol. Dar cum invatam sa fim salvatori? Exista mai multi factori ce pot antrena in noi, inca de mici, acest rol de salvator.
Copii fiind, incepem sa-i observam pe cei din jurul nostru, incepem sa-i imitam, invatam incet, dar sigur, comportamente si atitudini ce se vor transforma ulterior in modelele noastre de actiune, ca adulti.
Si te invit la un exercitiu de reflectie, ca sa iti aduci aminte, in familia ta, cine juca uneori acest rol. Mama, bunica, tatal, vreun frate mai mare, vreo matusa saritoare? Adesea, mergand in trecut, spre copilaria vreunui salvator cu care lucrez, descopar ca a fost „adultizat“ de mic.
A fost luat ca partener de catre unul din parinti, formand o coalitie impotriva celuilalt sot.
A fost „bagat la mijloc“, folosit, inconstient, ca recipient pentru plangerile mamei impotriva tatalui, de exemplu, sau ajutand-o in locul acestuia, cand sotul era absent sau prefera sa-si bea berea linistit, neimplicandu-se in treburile „femeiesti“.
Alteori, in familiile cu multi copii, primii nascuti erau fortati mult mai devreme sa intre in roluri parentale, de salvatori.
Dar, pentru ca nu facem nimic fara motiv, daca nu avem niste avantaje, invatam inconstient si aplicam aceasta strategie de salvatori pentru a obtine ceva, pentru a ne indeplini anumite nevoi emotionale (atentie, apreciere, afectiune), uneori materiale.
Ca sora mai mare, Andreea a invatat de mica sa fie responsabila si sa-si ajute fratii.
Mama ei a incurajat-o si a valorizat-o in astfel de momente, cand avea grija de cei mici, cand ii schimba, le dadea sa manance ori se juca cu ei. A invatat astfel, treptat, sa aiba grija de ceilalti, sa-i ajute. Primea laude, incurajari si se simtea bine!
Ajutandu-si fratii, isi ajuta, de fapt, mama si obtinea atentie, afectiune si mai ales apreciere. Capata incredere in ea si o imagine buna de sine. Ca este o fata buna!
A continuat sa-si ajute mai tarziu colegii, iar acasa, sotul, pana cand, tot acceptand sarcini, a ajuns la o extenuare fizica si psihica care a ajutat-o sa ia o pauza. Prin depresie… Desigur, aceste strategii de salvatori le dezvoltam in functie de istoria familiei din care provenim, de experientele prin care trecem de-a lungul vietii, de mediul socio-cultural din care provenim.
Unii dintre noi au crescut intr-un mediu cu valori crestine, poate cu bunici povestind la ceas de seara despre bunul samaritean si alte pilde biblice. Ei intai au interiorizat si ulterior au exprimat ajutorarea semenilor.
Un alt izvor pentru rolul de salvator este meseria bunicilor sau a parintilor.
Daca acestia au avut profesii ce implicau ajutorul, sustinerea (profesori, invatatori, medici, preoti, asistente) si noi am observat cum erau respectati, aveau un statut in comunitate, momentele acelea s-au stocat in memoria noastra afectiva si ne-au deteminat sa ne comportam intr-un anume fel.
Radiografie de viata
Se spune ca cea mai perversa forma de control si manipulare este oferirea ajutorului. Psihanaliza ofera cateva ipoteze interesante in acest sens.
Te ajut si ajung astfel sa te controlez, sa depinzi de mine. Asa, nu o sa ma parasesti. Sau iti dau tie ce mi-a lipsit mie candva si poate poate voi capata si eu…
Ajutandu-te, iti induc sentimentul de recunostinta si obligativitatea ca sa ma ajuti si tu candva.
In relatiile de cuplu, daca ambii parteneri sunt salvatori, viitorul suna bine. Daca doar unul dintre parteneri este salvator si celalalt o victima, daca doar unul munceste si celalalt primeste, inevitabil se acumuleaza frustrari si apar conflicte.
In relatiile parinti-copii, acest rol folosit in exces duce la protest sub forma indepartarii, a punerii intre acestia a unei distante emotionale si fizice.
Adesea, unii parinti nu realizeaza ca, acum, copiii sunt adulti dar continua sa-i toace cu grija despre cat si ce au mancat, daca s-au imbracat corespunzator sau cu sfaturi inutile si interminabile despre ce decizii ar trebui sa ia. Si reciproca este valabila: cand copiii ajung sa aiba o grija exagerata fata de parintele pensionar sau dupa o boala.
In mediul profesional, salva torii sunt apreciati si exploatati la maximum, pana la epuizare.
Ei se simt bine, valorizati, cand primesc mai mult de munca, sarcini suplimentare sau pot face diverse servicii. Lucrurile iau o intorsatura urata cand salvatorii incep sa se schimbe, sa spuna „nu“, si pot fi santajati sau chiar amenintati ca nu-si mai fac treaba cum trebuie si ca exista riscul sa fie indepartati.
Tipuri de relatii
Un salvator se poate implica in ajutorarea copiilor, a batranilor, a diverselor animale: de la cateii strazii, pana la balenele cu cocoasa. Diferenta dintre normalitate si patologie o face energia investita, timpul petrecut in acest rol, banii…
O usoara generalizare ne face sa spunem ca salvatorul este atras de o persoana cu rolul de victima bine „antrenat“, dar sa nu ignoram influenta gandurilor.
Un salvator se poate autoamagi foarte usor, imaginandu-si ca celalalt are nevoie de el, fara sa fie neaparat in rolul de victima.
Desigur, putem fi si in postura in care ne folosim de rolul de victima, cand invatam repede sa ne bazam pe ajutorul salvatorilor, ca ne satisfac nevoile si dorintele, ca raspund prompt la rugaminti. La inceput, le multumim si ei simt placere.
Treptat, ni se pare firesc sa fim ajutati si incepem sa uitam ca a fost vointa, intentia lor!
Ajungem sa ne impunem, sa ne revoltam, acuzam, facem reprosuri si recurgem la santaje emotionale aducatoare de vinovatie, caci era de datoria salvatorilor sa ne ajute, nu?!!! Uitam sa mai multumim, sa observam eforturile si renuntarile la propriile nevoi ale salvatorilor.
Noi suntem intr-o zona de confort, economisim energie, timp, bani, poate, iar salvatorii incep sa oboseasca, sa fie nervosi, sa simta vinovatie, sa cunoasca „beneficiile“ zonei de… disconfort.
Cum se simte salvatorul
La inceput, bine; apoi, din ce in ce mai rau… Cum te simti cand faci un bine? Dar o suta de fapte bune? De obicei, cel putin in prima faza, ne simtim tare bine! Ne place de noi, gandim pozitiv despre noi si resursele noastre, am ajutat.
Traim o stare pozitiva, de entuziasm, ne simtim energizati, ne valorizam, avem satisfactii. Un alt avantaj al acestui rol, de multe ori neconstientizat si ignorat, este ca, atunci cand ajut, ma sacrific eu, scap de sentimentele mele de vinovatie…
Demult, adultii din jurul nostru ne-au manipulat sa facem ceva (ce-si doreau ei si, uneori, pentru binele nostru) prin inducerea vinovatiei: „Daca nu faci asta, nu te mai iubesc“, „Cand vei face asta, mama o sa planga…“.
In prezentul nostru de adulti, pastram aceasta sensibilitate atunci cand cei din jur apeleaza la aceeasi strategie santajista; daca mai sunt si persoane dragi, misiunea de a rezista se complica considerabil! Iata cateva dintre gandurile unui salvator, culese de prin terapii: „Daca nu-l mai ajut, precis o sa se supere. Ce o sa creada atunci despre mine?“; „Bai, dar fraiera mai sunt, eu stau si muncesc toata ziua, ma sacrific, si ei petrec la munte…“; „Cat de prost trebuie sa fiu sa-i tin locul in weekend! Am zis ca nu mai accept, dar nu m-am putut abtine…
De fiecare data, cad in aceeasi capcana cand ma roaga. Nu pot sa-i rezist, mi se rupe sufletul si cedez, punandu-ma in locul sau“; „Eu l-am ajutat de atatea ori si vad ca acum nici nu-i mai pasa! I se pare normal sa-l ajut, dar m-am saturat. Sunt o fraiera“.
Pana la urma, prin ajutor excesiv, negandu-si propriile nevoi si cedand in favoarea nevoilor celorlalti, salvatorii ajung sa naufragiaze in Marea Depresiei sau in Oceanul Nemultumirilor. Sunt singuri, departe de cei pe care ii salvau. Acum este momentul sa se salveze (si) pe ei insisi!
Cand aplicam prea mult aceasta strategie de salvator, ea ajunge sa se intoarca impotriva noastra. Caderea in depresie este aproape naturala, ca urmare a acestor exagerari de-o viata!
Robinsoni pe-o insula, este mai dificil decat pare sa actionam si pentru noi insine, sa ne acordam timp, sa ne dam voie sa facem si pentru sufletul nostru cate ceva din ceea ce ne place si nu am mai facut demult sau niciodata.
Uneori, ne simtim atat de vinovati si uitam ca „eu sunt cea mai importanta persoana din lume pentru mine“.
Castiga-ti independenta!
Cum sa interactionam cu salvatorul ca sa nu ii incurajam si sa-i sustinem acest comportament? Este greu sa-i rezisti…
Ne dam seama, in timp, de acest rol la celalalt: fie partener de cuplu, coleg de birou, parintele nostru sau prieten.
La un moment dat, constientizam ca si aceasta salvare are pretul ei, ca putem fi prinsi ca un paianjen intr-o plasa a dependentei, fie ea emotionala sau instrumentala.
Salvatorul poate veni catre noi cu santajul emotional, cu inducerea vinovatiei, schimbandu-si rolul cu cel de victima („Stii, si eu te-am ajutat ieri, cand tu…“).
Putem alege oricand sa invatam sa spunem „nu“, sa refuzam politicos si ferm, sa ne asumam acele activitati, acele servicii pe care salvatorul ni le indeplinea pana de curand. Poate o factura de platit, o carte de copiat, ceva mancare de cumparat si pentru noi…
Schimbul de roluri
Daca facem apel la celebrul triunghi Persecutor-Victima-Salvator din analiza tranzactionala, vom intelege mai bine cum un salvator se poate transforma, intr-o clipa, intr-un persecutor.
Acumularea in timp a frustrarilor, nemultumirilor aduce cu sine furie, enervare si, firesc, rolul de persecutor, de a impune sau pretinde celorlalti atentie sau apreciere.
Cat despre transformarea sa intr-o victima, salvatorul este o victima deghizata in salvator inca de la inceput. Poate fi acel copil caruia nu i s-au satisfacut nevoile de afectiune, siguranta, ingrijire, care si-a pus mai tarziu mantia de Superman pentru a nu fi obligat sa priveasca catre sine, catre fricile sale, catre singuratatea sa…
Calea spre echilibru
Sa invatam sa spunem „nu“ celor pe care i-am invatat cu „da“… Sa punem limite, sa stabilim reguli, sa realizam ca, de cate ori spunem „nu“ celorlalti, ne spunem „da“ noua, unei nevoi proprii.
Daca vrem intr-adevar sa-i ajutam eficient pe ceilalti si pe noi, trebuie sa existe un echilibru intre a da si a primi.
O alta cale este sa ne canalizam incet energia si timpul investit si catre nevoile proprii.
Sa invatam sa avem grija de corpul si sanatatea noastra, sa facem lucrurile care ne plac si ne aduc stari de bine. Actiunile fac diferenta si marcheaza schimbarea.
Exercitiu de constientizare
Acorda-ti cateva minute si analizeaza-ti ultimele actiuni de salvator: poate de saptamana aceasta, cand i-ai ajutat pe ceilalti, desi poate nu ti-au cerut-o; sau i-ai ajutat impotriva vointei tale, ai facut-o cu sufletul indoit, impotriva propriilor nevoi.
Analizeaza motivele pentru care i-ai ajutat, ce ganduri te-au impins spre ajutor, cum te-ai simtit dupa. Trage concluziile de rigoare si schimba rolul de salvator cu cel de sustinator!
Orice schimbare are nevoie de timp, foloseste frana de mana cand ai tendinta sa cazi in salvator. Treptat, ca sa nu speriem schimbarea; poate, mai intai, in doua din cinci situatii, in trei din sapte, la serviciu sau acasa, in comunitate sau cu prietenii.
De Lucian Negoita, psihoterapeut, formator si supervizor in terapie cognitiv-comportamentala, Emotion Center
Tel.: 0722.644.700
www.luciannegoita.ro
A consemnat Catalina Cristescu
Citeste si:
4 semne ca oferi prea mult ajutor
Ce este si cum invingem manipularea prin vina
Foto: shutterstock.com
