In ce fel influenteaza mintea sanatatea
Te framanta o anumita situatie si atunci ai probleme stomacale? Stresul iti provoaca dureri de cap? Toate acestea si multe alte manifestari sunt ecouri emotionale la nivelul corpului, care, in timp, se pot transforma in boli psihosomatice. Iata cum mintea iti influenteaza starea de bine generala.
Satisfacerea nevoilor
Pentru a fi fericiti, avem nevoie sa ne implinim nevoile corpului, nevoile de securitate, sociale, individuale, autorealizarea, nevoile spirituale.
In cursul vietii, avem nevoie de identitate, de siguranta, de apartenenta, de apreciere, de valorizare, de iubire.
In momentul in care una dintre aceste nevoi nu este satisfacuta o perioada de timp, mintea umana detecteaza disconfort, tensiune si induce starea de alarma.
Din punct de vedere somatic, corpul simte tensiunea si o manifesta: cu cat perioada de nesiguranta este mai mare in timp, deficitul mai profund, cu atat mai mult apar in corp dezechilibrele.
Ele se manifesta initial ca tensiuni, agitatie, oboseala, dar cu timpul induc boli organice.
Optimist vs pesimist
Optimistul este o persoana activa, nu un visator pasiv; optimistii au incredere in ei, atrag simpatii si suportul neconditionat al celor din jur; ei sunt magneti pentru lucrurile bune care se produc si devin modele de urmat.
Optimismul este benefic pentru sanatate, fericire, putere de munca, succes, relatii armonioase, ne mentine in stari tonice, pozitive, creatoare.
Optimistul este imun la boli, barfe, judecati, presupuneri, are o inteligenta emotionala marita, vede in orice conjunctura o oportunitate, iar hormonii secretati atunci cand suntem optimisti sunt cei ai fericirii.
Pesimistul este o fiinta inchisa afectiv, vede mereu jumatatea goala a paharului, este predispus catre anxietati, depresie, iar prin starea dominant pesimista atrage stari rele si boli.
Setarea mentala
Pentru a produce vindecarea, este necesar sa acceptam ca modul in care am avut grija de noi a fost defectuos, sa facem o analiza pentru a vedea care sunt punctele slabe, unde a inceput boala.
Daca ne setam mintea sa ne vindece, dar nu vindecam cauza care a generat boala (stare conflictuala, trauma), nu vom reusi sa producem schimbari.
In cazul bolilor incurabile (cancere, boli autoimmune), traumele sunt atat de adanci, incat nu vor iesi la suprafata usor si nu vor ceda la gandirea pozitiva.
In momentul identificarii traumei acceptam, iertam, schimbam fluxul mental, dar toate aceste procese se fac cu ajutor de specialitate – singur te poti informa, dar nu te poti vindeca.
Lupta cu kilogramele in plus
Kilogramele nedorite sunt dobandite si intretinute atunci cand suntem stresati, depasiti de testele vietii, cand mancam compulsiv pentru a fugi de suferinte, a scapa din situatii nefericite; spunem ca ne place sa mancam, dar in spatele acestui apetit crescut sunt nevoi neimplinite.
Totul este interpretat si controlat de mintea umana, ea ne atentioneaza cand simte pericol, ne dicteaza mecanismele de aparare, iar mancatul compulsiv este un mecanism de aparare.
Intre starea mintii si plusul de kilograme este o simbioza, iar mintea care a generat surplusul nu poate vindeca, ci este nevoie de terapie, de intelegere, de acceptare pentru a functiona diferit, si nu poti vindeca un lucru cu energia cu care l-ai stricat.
Dietele prin infometare sau orice artificiu de slabire vor ajuta pentru o scurta perioada, dar pana nu se vindeca trauma din spatele surplusului ori obezitatii, nu se ajunge la armonie corporala.
Da, obezitatea este o boala psihosomatica, de aceea este nevoie de combinarea psihoterapiei cu miscare si o alimentatie corecta, ca, impreuna, sa vindece traumele emotionale; altfel, orice incercare se va solda cu un esec.
Se aplica psihoterapia suportiva simpla, psihoterapia cognitiv-comportamentala, relationala, acolo unde este cazul se aplica hipnoterapia, terapia transgenerationala, imageria, tehnicile de relaxare etc.
Bolile psihosomatice
Devine tot mai clar ca suferintele in plan psihologic genereaza nu doar boli psihice, ci si boli somatice (denumite psihosomatice), ca anumite boli somatice (precum tumorile cerebrale, insuficientele de organ) pot antrena tulburari psihice importante, mergand pana la stari delirante sau comatoase.
Sanatatea presupune armonia dintre constient si inconstient, iar atunci cand exista discordanta intre cele doua, apar semnalele de alarma: la inceput oboseala, tensiuni dorsale, dificultati digestive, cosmaruri, tulburari psihologice etc.
Daca suntem deschisi, acceptam mesajul si la nivel constient, daca facem schimbari comportamentale, tensiunile dispar. Din pacate, suntem putin receptivi si, pentru ca nu este auzit, inconstientul trebuie sa recurga la alte mesaje, de tipul traumatismelor si bolilor.
Traumatismele apar de obicei la nivel exterior (membre, bust, cap), pot fi de intensitate minora sau majora, cu durata scurta sau mai lunga de timp, apar si accidente. Cand nici acum nu este inteles mesajul, survin bolile organice, psihologice sau ambele.
Bolile interne, boala ulceroasa, infarctul miocardic si alte forme clinice ale bolii cardiace ischemice, poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, bolile alergice: astm, dermatita atopica, pelada, psoriazisul, tuberculoza, zona zoster, hepatita de tip A, diabetul zaharat, obezitatea, anorexia, neoplasmul, boala Basedow, nanismul, amenoreea de stres, hipocorticismul cronic etc. sunt parte din bolile psihosomatice.
Cum le tratam
Putem recurge la medicamente chimice, reducandu-le la tacere sau distrugandu-le din starea incipienta, nelasandu-le sa se exprime.
Daca se apeleaza doar la tratament si nu este vindecata cauza emotionala a afectiunii, aparitia peste ani a unei boli incurabile nu ar trebui sa mire pe nimeni.
Boala reprezinta – inconstient sau nu – o permanenta a esecului sau incapacitatii de a intelege, de a accepta sau a resimti tensiunile interioare. Daca ne invatam lectia, vom deveni mai sanatosi.
Decodarea mesajelor
Corpul acumuleaza endotoxinele produse de emotii si ganduri nepotrivite, care se depoziteaza in articulatii, in sistemul limfatic, organe interne, la nivelul capului.
Astfel, inima stocheaza blocaje emotionale ca: regrete, tristete, pierdere, frica, respingere, jignire. Plamanii aduna furia, frica, lipsa de vitalitate si iubire, iar stomacul stocheaza neputinta de a mai digera o situatie de viata.
Intestinele sunt afectate de blocajele emotionale provocate de constrangeri (intestinele reprezinta creierul abdominal), iar ficatul, vezica biliara de furie, manie, lacrimile neexprimate.
Splina este sensibila la probleme nefinalizate, moartea cuiva drag, pierderi, iar rinichii la frica, lipsa de incredere, aspecte legate de planul social, sexual. Coxartroza este manifestarea in plan fizic a starii de abandon.
Detoxifierea mentala
Este necesar sa intelegem ca nu putem schimba pe nimeni, ci doar noi ne putem schimba. Tensiunile apar cand suntem in pericol, in conflict, iar conflictul este creat de minte.
In situatiile conflictuale, daca am reusit sa detectam emotia, este perfect, o identificam apoi in corp, intelegem ce ne transmite si care sunt gandurile care apar in legatura cu propria persoana.
Se reactiveaza o suferinta depusa prin sertarele mintii, dar nerezolvata, cand am depistat emotia, lucram apoi la gestionarea ei.
Asta inseamna sa invatam sa stapanim emotia, sa ne rezolvam frustrarile, lucram cu noi pentru a exprima emotia natural, fara a deveni agresivi.
Cand invatam sa ne apreciem pe noi, ii vom aprecia si pe cei din jur; prin agresiune ne autodistrugem, inclusiv relatiile cu cei dragi. In final, ne focalizam pe reactiile pozitive in conditii de stres, iar prin comportament asertiv reusim sa stabilim relatii armonioase.
Un psihic de fier
Pentru a fi echilibrati si sanatosi, este necesar sa crestem din punct de vedere psihologic la varsta biologica, iar dezvoltarea personala se face lucrand permanent cu noi: sunt necesare carti, filmulete inspirationale, ateliere de lucru, intalniri interactive, grupuri terapeutice, sa citim tot ce este nou in media, sa ne informam.
Inteligenta emotionala se dobandeste prin perseverenta si lucrul cu sine, ea nu apare odata cu varsta. Un psihic puternic presupune sa traim in prezent, fara conflicte, iar linistea interioara este adusa de vindecarea trecutului, prin iertare si reconectarea la sine.
Traind in prezent, nu facem proiectii in viitor (anxietate) si nu ne hranim cu trecutul (depresie), mintea, facand pace cu inima, corpul ramane sanatos, caci linistea mentala induce corpului un mediu alcalin, organele interne lucreaza ca un intreg, se secreta hormonii fericirii (dopamina, serotonina), iar glandele endocrine functioneaza in armonie cu organele interne.
Meditatia, exercitiile de respiratie, rugaciunea, iertarea, folosirea sugestiilor pozitive, yoga, tao, meloterapia iti vor aduce linistea mintii, dar retine ca fericirea si sanatatea ar trebui sa fie calea, nu scopul.
De Maria Verdi, psiholog, psihoterapeut integrativ, specializat in stiintele nutritiei
Tel.: 0726.310.094
www.recreeazaviata.ro
A consemnat Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com