7 moduri de a depasi dezamagirile
Lucrurile nu se intampla intotdeauna cum ne dorim, asa ca nu putem evita dezamagirile. Iata cateva tehnici prin care sa le gestionam sanatos.
Impactul dezamagirilor
De-a lungul vietii ne facem o gramada de vise, de planuri, sperante si asteptari. Atunci cand ele se implinesc, ne aduc bucurie si satisfactie; insa atunci cand lucrurile nu decurg asa cum ne-am dorit, ele lasa in urma lor dezamagiri.
In functie de impactul pe care il au asupra vietii noastre si timpul alocat pentru depasirea momentului putem vorbi despre dezamagiri mici sau mari.
Dezamagirile mici sunt situatii de viata peste care trecem usor si care nu lasa urme. Cele mari, in schimb, sunt acele situatii cu efecte de durata, care ne dau universul peste cap si care implica un aport mare de timp si energie pentru a le putea depasi.
In majoritatea cazurilor, dezamagirea este exprimata prin trairea unor stari negative de tristete, durere, frustrare, furie sau toate acestea la un loc, avand astfel un efect destabilizator asupra vietii noastre.
Repetate pe termen lung, ele ne pot face sa ne simtim neimportanti, lipsiti de valoare, fara directie sau rost, impingandu-ne chiar si in bratele depresiei.
Motive de deceptie
Atunci cand suntem dezamagite de noi insene inseamna ca undeva, pe parcurs, nu ne-am identificat si evaluat corect resursele de care dispunem si am construit niste asteptari nerealiste.
Exista situatii in care ne subevaluam, propunandu-ne un obiectiv a carui indeplinire nu ne aduce satisfactia preconizata. In egala masura, exista si riscul sa ne supraevaluam, iar neimplinirea obiectivului ne va deceptiona.
Atunci cand suntem dezamagite de ceilalti, inseamna ca avem anumite asteptari de la ei. Aceste asteptari reprezinta de fapt proiectia dorintelor si a viselor noastre asupra lor, inseamna ca pretindem ca ei sa se comporte si sa actioneze asa cum ne dorim si sa ne implineasca planurile.
Insa aceasta proiectie, pe langa faptul ca incalca libertatea celorlalti de a fi ei insisi, este de cele mai multe ori nerealista si poate conduce foarte usor catre o dezamagire.
Elibereaza tensiunea
Chiar daca esti tentata sa cauti vinovatul pentru situatia in care te afli, este indicat sa iti acorzi putin timp sa iti revii si sa lasi sentimentele sa se mai domoleasca.
Reactionand instinctual, exista riscul sa dai situatiei o amploare mai mare decat este necesar si sa atribui vina cui nu trebuie.
Cea mai eficienta modalitate de a descarca tensiunea este impartasirea starilor si sentimentelor pe care le traiesti. Discutia cu o persoana apropiata te va ajuta sa te eliberezi si sa-ti limpezesti gandurile si, poate, sa vezi lucrurile si dintr-o alta perspectiva.
Acorda-ti timp pentru a depasi momentul
Ofera-ti ragazul de care ai nevoie pentru a integra si a depasi experienta de viata, fara sa grabesti procesul de vindecare.
Chiar daca acum treci prin niste momente dureroase, nu te lasa coplesita de situatie. Stii bine ca ea nu va dura o vesnicie.
Timpul este cel mai bun aliat al tau, si cum nu poti scurta sau grabi vindecarea, ai rabdare cu tine. O astfel de atitudine inseamna acceptarea situatiei, recunoasterea ei si intreprinderea demersurilor sanatoase pentru a o depasi.
Daca te grabesti si vrei sa ii acorzi o importanta mai mica decat cea reala, nu vei face decat sa prelungesti sau sa amani suferinta.
Analizeaza situatia
Odata ce tensiunea a trecut, poti trece la analizarea situatiei. Incepe prin a evalua, in primul rand, cat de important si realist a fost obiectivul pe care ti l-ai propus.
Intreaba-te si cat de realizabile sau absurde au fost asteptarile pe care le-ai avut si, nu in ultimul rand, care au fost etapele care au condus catre rezultatul nedorit.
Odata ce ai toate aceste raspunsuri, gandeste-te ce anume ai putea sa schimbi si sa valorifici din aceasta experienta. Astfel, pe viitor, vei putea sa elimini riscul de a construi obiective de neatins si sa nu mai ajungi in aceeasi situatie.
Nu te judeca prea aspru
Chiar daca ai gresit si acum ti se pare ca ai fi putut anticipa anumite lucruri, incearca sa nu te judeci prea aspru.
Asuma-ti greselile si mergi mai departe, avand incredere in tine ca te vei descurca mult mai bine in situatiile viitoare. Teama de esec poate deveni o piedica reala in calea planurilor noastre viitoare.
Pentru a nu ajunge la o reala fobie care te va bloca in fixarea si initierea altor obiective, invata sa nu te lasi coplesita de insuccese.
In plus, ceea ce acum reprezinta o situatie negativa, mai tarziu s-ar putea dovei a fi o cotitura spre ceva mai bun in viata ta.
Inlatura tendinta spre perfectionism
Tendinta spre perfectionism iti va afecta atat modul in care te raportezi la tine insati, cat si la ceilalti. Impunerea unor standarde ridicate sau nerealiste vor face din tine o persoana greu de multumit si te vor conduce catre dezamagiri repetate.
Pentru a evita acest lucru, invata sa evaluezi fiecare situatie in concordanta cu resursele existente, fara a cere de la tine sau de la ceilalti mai mult decat este posibil.
Iar in cazul in care aceasta este deja o rutina pentru tine, invata sa schimbi lucrurile incepand cu tine. Poate experientele copilariei te-au impins pe acest drum, sau modul in care te raportezi la tine nu este unul foarte permisiv.
Apreciaza-ti succesele indiferent cat de mici sunt si pregateste-te din start sa ai si esecuri. Iar cand acestea din urma au loc, nu le permite sa iti altereze in vreun fel imaginea de sine.
Invata sa comunici asertiv
Cu totii avem vise sau dorinte pe care vrem sa le implinim, si a caror reusita depinde si de alte persoane. Invata sa le comunici acestor clar, eficient si respectuos responsabilitatile pe care le trasezi si asteptarile pe care le ai.
Daca ii lasi pe ei sa deduca sau sa-ti anticipeze nevoile, vei face loc interpretarilor personale, iar riscul de a fi dezamagita va creste.
Multe persoane fac greseala sa creada ca intr-o relatie apropiata, partenerul simte sau anticipeaza ce ne dorim. Ne asteptam ca franturi de conversatie, aluzii sau indicii minore sa atraga rezultatul dorit.
Ar trebui sa ne intrebam ce anume ne retine din a formula intr-o discutie directa ceea ce ne dorim. In loc sa creem drum liber dezamagirilor de a nu ne fi scanata mintea, putem sa facem cateva exercitii cu noi insene si sa invatam sa comunicam cu cel de langa noi.
Restabileste prioritatile
Trairea unei dezamagiri profunde poate influenta perceptia asupra vietii si poate conduce la o schimbare a prioritatilor.
Daca te afli intr-un astfel de moment, reevalueaza-ti obiectivele si adapteaza-le sau elimina-le pe cele care nu mai sunt in concordanta cu noile planuri de viitor.
Nu continua sa investesti timp si energie in ceva ce nu-ti mai aduce satisfactie pentru ca altfel risti sa fii din nou dezamagita.
De-a lungul vietii este si firesc sa ne schimbam obiectivele sau prioritatile. Orice scop am avea, daca pe parcurs apar variabile care ne indreapta intr-o alta directie, mai atragatoare, este firesc sa aducem modificari.
In egala masura, un esec sau neimplinirea unui obiectiv, nu trebuie sa insemne o renuntare totala. Poate rezulta in reorganizarea acestuia, in abordarea lui dintr-o alta perspectiva, sau gasirea unui inlocuitor mai fezabil.
De Andra Zaharia, psiholog, psihoterapeut integrativ in formare, Career & Lifecoach
Tel.: 0726.757.396
www.andrazaharia.weebly.com
Foto: shutterstock.com