Now Reading
Motive pentru care este ok sa fii singura

Motive pentru care este ok sa fii singura

Revista Psychologies

Esti singura? De ce nu profiti de aceasta ocazie ca sa lucrezi la dezvoltarea si cresterea ta personala? Renunta la teama si ia in calcul urmatoarele beneficii.

 

Teama de singuratate

Ai convingerea ca toata lumea se prabuseste in momentul in care te-ai despartit ? Crezi cu tarie ca barometrul fericirii tale este doar el? Nu mai poti trai fara sa fie langa tine?

“Viata este ca mersul pe bicicleta, iar pentru a-ti mentine echilibrul, trebuie sa continui sa mergi inainte.” dezvaluia Einstein. Echilibrul este cheia succesului în pedalat.

Asa este si in viata. Cand realizezi ca nu mai esti in “echilibru”, atunci e timpul sa iei atitudine! Poate ar fi momentul sa faci cateva schimbari.

Teama de singuratate ne tine captive in relatii, chiar daca limitele satisfactiei emotionale sunt uneori daramate complet. Ne ghidam orbeste de motto-ul : “Daca dragoste nu e, nimic nu e”.

Dar iubirea incepe intotdeauna cu tine! Sa inveti sa iubesti cand esti pregatita, nu doar atunci cand esti singura, este un obiectiv incarcat de multe beneficii.

“O femeie ocupata, energica, orientata spre obiectiv este mult mai atractiva decat o femeie care sta si asteapta un barbat sa ii valideze existenta.” spunea Mandy Hale. Si daca te aperi spunand: “Nu cred!”, iti trec in revista cateva din beneficiile singuratatii.

 

Redobandirea echilibrului

Singuratatea nu este un obstacol, ci un “ragaz” in care ne putem reconecta cu imaginea completa a ceea ce reprezintam noi insene.

Te simti coplesita de asteptarile diferite din relatie, de nevoia permanenta de dominare sau de geloziile usturatoare? Stradania de a-ti face partenerul fericit ramane, mereu, nerasplatita? Cuvintele tale nu mai capata valoare si simti ca nu mai esti fericita?

Distantarea emotionala te “paralizeaza”, iar eforturile tale de a salva relatia devin lipsite de orice sens? Este momentul sa iti recapeti echilibrul.

Acorda-ti timp si priveste-te cu mai mare atentie. Orienteaza-te in a descoperi peisajul care te inconjoara si lucrurile care te identifica.

Poti intreprinde pasi in a intelege povestea tiparelor nesanatoase de relationare si poti identifica ce credinte si comportamente invechite te determina sa ajungi in singuratate.

Vei putea infrunta temeri legate de ideea de “a fi singura” si vei avea ocazia sa vezi dincolo de credintele irationale de tipul: ”eu, nu merit iubire si apreciere”.

Poti incerca sa ajungi la radacina conflictelor tale interioare, care determina obisnuintele comportamentale pe care le accesezi in relatiile cu barbatii. Deslusind cheia suferintelor, iti poti lasa libertatea si autenticitatea de a fi, doar “tu”.

 

Timp dedicat imaginii de sine

Iubindu-ne pe noi insene, devenim mai capabile sa-i iubim cu adevarat pe ceilalti. Daruindu-ne noua, descoperim generozitatea de a darui neconditionat si altora. Renunta la autocritica!

Creioneaza oportunitati in a te accepta mai mult! Stabileste-ti obiective mai responsabile si mai realiste. Renunta la ideea de a emite judecati aspre si limiteaza-ti gandirea de tip “alb- negru”.

Dragostea de sine poate fi un bun antidot pentru egoism, invidie sau ura. Invata sa accepti imperfectiunea, dar si esecul. Fii recunoscatoare fricilor, pentru ca acestea te invata despre tine si te ajuta sa te confrunti cu propriile limite.

Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele, iar atunci cand este bine structurata ne furnizeaza entuziasm, energie, determinare.

Obstacolele sunt percepute ca provocari care vor fi depasite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine stabila te face sa relationezi armonios cu ceilalti.

Poti atinge performante profesionale, succes social, atunci cand te bazezi in totalitate pe tine. Acest lucru te ajuta sa te echilibrezi de una singura.

Concluziile cercetarilor subliniaza ca 30% dintre activitatile principale ale celor care sunt intr-o relatie, se raporteaza la petrecerea timpului in fata televizorului.

20% din activitati se orienteaza in jurul ideii de servire a mesei in oras. Iar activitatile preferate de cei singuri se impart intre imbunatatirea starii de sanatate a mintii si corpului.

 

Socializare fara limite

Expertii sustin ca persoanele singure cauta oportunitati suplimentare de a socializa si devin mai deschise in a-si face prieteni noi.

Singuratatea nu trebuie sa devina un aliat in a cauta scuze pentru care sa nu iesi. Ci din contra, te poate indemna sa valorizezi mai mult momentele in care socializezi.

Ea poate creste exponential dorinta de a “degusta” din oportunitatile sociale. Poti constata cu uimire ca au fost mai frecvente situatiile in care ai resimtit cu adevarat singuratatea fiind intr-un cuplu nepotrivit.

 

Sanatatea fizica

150 de minute de activitate fizica saptamanala, ofera beneficii reale pentru sanatate, spun studiile. 73% dintre cei care aleg miscarea, sunt fie divortati, fie singuri.

Se intampla acest lucru intrucat persoanele singure isi doresc sa fie in forma fizica mai buna pentru a atrage un posibil partener si renunta in a gasi scuze pentru care sa nu faca miscare.

Sportul este activitatea aleasa in defavoarea lenevitului in pat, sambata dimineata, cu partenerul, sau in defavoarea gatitului seara de seara impreuna cu acesta.

Prin urmare, profita de momentele in care iti poti organiza dupa bunul plac programul si prioritizeaza tot ceea ce iti este benefic.

 

O alimentatie corecta

Relatiile toxice, deprimante, aplatizate emotional, devin daunatoare atat pentru sanatatea si integritatea fizica, cat si pentru echilibrul afectiv.

Certurile si conflictele din relatii produc anxietate si stres, reprezentand cauza unor obiceiuri nesanatoase, unul dintre ele fiind mancatul excesiv.

Cand esti suparata sau nefericita, mancatul compulsiv te “imbraca” in kilograme doar pentru ca, in marea singuratate in doi, ai nevoie disperata de un prieten.

Studiile recente din Psihologia Sanatatii arata ca femeile singure sunt mai sanatoase, iar femeile casatorite au mai multe sanse de a se ingrasa in primii 4 ani de casnicie.

Femeile singure devin preocupate de mentinerea unei diete echilibrate, si acorda mai multa atentie alimentatiei. Desigur, nu exista reguli generale pentru niciuna dintre categorii.

Totusi, poti opta pentru abordarea unui stil alimentar care sa te avantajeze si pe care sa il mentii ulterior, indiferent de statutul tau relational.

 

Program dupa bunul plac

Fara un partener alaturi si departe de obligatia de a face uneori slalom prin programul incarcat al acestuia, poti descoperii noi valente ale timpului. Iti poti stabili ordinea prioritatilor in programul tau de rutina si poti creiona un orar structutrat doar pentru nevoile tale.

Cercetarile arata ca persoanele cu un program fixat dupa preferinte, in care este clar definit timpul pentru masa, somn si evenimente sociale, prezinta o calitatea vietii mai buna si au mai mari sanse in a-si pastra sanatatea mentala.

Iti poti acorda timp pentru hobby-urile de care greu iti mai amintesti. A strabate trasee montane alaturi de prieteni sau a vizita acele locuri de care iti este dor, a citi o carte, sau a savura delicii culinare pregatite de tine, iti pot readuce zambetul pe buze.

 

Accent pe “aici si acum”

Atunci cand esti in afara unei relatii, timpul iti apartine in intregime si este decizia ta exclusiva cum sa ti-l petreci. Este acel timp in care vei detine responsabilitatea totala pentru propriile actiuni si alegeri.

Evalueaza ideea conform careia, pe acest traseu parcurs in viteze confortabile “este vorba de calatorie si nu de destinatie”, asa cum afirma Greg Anderson.

“Pedalatul” de una singura iti poate intari convingerea ca iti poti oferi singura echilibrul de care ai nevoie, iar un viitor partener va aduce doar un plus in viata ta si nu totul.

 

De Oana Raluca Cuesdeanu, psihoterapeut pozitivist

www.psy-way.ro

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top