Motivele reale pentru care jucam rolul de victima

Stim cu totii persoane care se lamenteaza permanent si se considera cele mai nefericite din lume. In spatele acestui comportament se ascund alte probleme, care cer sa fie rezolvate. Iata ce determina dar si cum corectam rolul de victima.

 

Cum aleg rolul jucat

Oamenii, ca fiinte sociale, sunt mereu in relatii cu cei din jur: in cuplu, relatia parinte – copil, relatii la locul de munca. Conform lui Karpman, care prezinta relatiile dintre oameni sub forma unui triunghi, ne asumam trei roluri: victima, agresor si salvator.

Fiecare dintre noi, atunci cand am crescut in familii disfunctionale, cautam cu toate puterile sa mentinem starea in care am fost invatati sa traim si sa repunem in scena, mereu si mereu, aceeasi drama, folosindu-ne de jocuri psihologice.

Aceste jocuri se finalizeaza cu profunde emotii negative fara niciun castigator. In nefericirea noastra, alegem inconstient sa jucam unul din cele trei roluri.

Rolul il alegem in functie de persoana cu care intram in relatie. Pe parcurs acestea se pot schimba, se trece de la un rol la altul dupa felul cum evolueaza relatia.

Rolul cel mai important il are victima. Fara „ea' celelalte isi pierd functia, devin un nonsens, trecerile de la un rol la altul facandu-se doar prin pozitia de victima.

 

Cum recunosc o victima

In primul rand cineva in rol de victima se plange de viata trista, de nenorocirile de care are parte mereu, de norocul care o ocoleste, comparativ cu ceilalti „care nu mai pot de bine'.

E riscant sa fii vesela in prezenta unei victime deoarece vei sfarsi sa te simti vinovata pentru asta si sa ti se reproseze ca nu-ti pasa de necazurile ei.

Daca cumva iti trece prin cap sa o incurajezi si sa o ajuti, vei sfarsi fiind acuzata ca nu stii despre ce vorbesti, intrucat situatia ei este iesita din comun si nu are rezolvare.

Evident, vei sfarsi prin a o evita. Iar acesta este motivul pentru care ii este intarita pozitia de victima: faptul ca nu are prieteni si toti o ocolesc, ca e ceva in neregula cu ea, ca nu e suficient de buna, ca datorita ei se intampla toate relele din lume.

Nemultumirile victimei sunt distribuite pe trei directii: nemultumiri legate de persoanele din jur, nemultumiri fata de propria persoana si cele fata de situatiile de viata.

 

De ce ma victimizez

Strigatul de ajutor al victimei este „Nu pot!'. Sentimentul neputintei de a se adapta, de a-si trai propria viata, fricile care o domina, stau la baza acestui comportament.

Frica de esec, frica de a nu fi judecata, frica de a nu se face de ras, frici care au fost implementate din copilarie stau la fundatia acestui rol.

Este greu sa recunosti acest lucru, este un atac insuportabil la stima ta de sine si atunci, cel mai comod e sa dai vina pe cei din jur, pe soarta, pe lipsa norocului, mai nou…. pe Karma pe care trebuie „sa ti-o arzi'.

Orice si oricine e vinovat, doar eu nu! Cu alte cuvinte, victima se percepe ca fiind rezultatul a ceea ce vine din afara sa.

Aceasta este si o tehnica subtila de evitare a rezolvarii propriilor probleme, trecand atentia de la mine la ceilalti, la exterior.

 

Cum iese victima din impas

Deoarece victima se considera incapabila sa-si rezolve problemele, pentru a-si juca rolul, va actiona in doua moduri, in functie de persoana cu care intra in relatie.

Daca persoana respectiva este dispusa „sa o salveze' (salvatorul din triunghiul lui Karpman), va incerca din rasputeri, de pe o pozitie de superioritate, sa se lase pe sine deoparte si sa ajute.

Victima, obosita ca trebuie sa se conformeze in gasirea solutiei, nedorind de fapt asta, va deveni agresorul salvatorului, trimitindu-l sa-si vada de treburile lui, ca doar nu stie el mai bine cum sta treaba.

Daca, in schimb, persoana la care se plange victima este agresorul, acesta o va judeca, o va considera incapabila si fara valoare, lucru care „i se potriveste manusa' victimei pentru ca i se confirma ceea ce credea despre ea.

Faptul ca este asa cum spune agresorul justifica de fapt incapacitatea ei de actiune: „Asa e! Nu pot!'.

 

Ce castig din acest rol

Daca intrebi o victima care e beneficiul din rolul jucat, va face ochii mari si rotunzi, ca si cum sunt in afara problemei.

Desi pare un nonsens sa ai un beneficiu, ei bine ai! Este solutia ideala de a-ti hrani stima de sine atragand atentia celor din jur si totodata sa ai o scuza pentru lipsa de actiune.

Faptul ca devii centrul atentiei implicandu-i pe ceilalti sa actioneze in locul tau, bombardandu-i mereu cu emotii negative, e un castig pe termen scurt. Pe termen lung, prietenii te vor evita pentru a nu-i „incarca' cu nefericirea ta.

 

Ce pot face

In primul rand sa recunosti ca nu esti victima nimanui si viata pe care o ai se datoreaza modului cum gandesti si cum actionezi.

Nimeni nu decide in locul tau, iar daca lasi totusi pe altcineva sa o faca…. tot tu ai decis si asta. Constientizeza-ti problemele si treci la actiune!

In al doilea rand, un exercitiu bun ar fi sa-ti faci o obisnuinta din a fi recunoscatoare si sa te bucuri de ceea ce ai.

Nu esti tu cel mai nenorocit om de pe Pamant! Priveste in jur si vezi cate avantaje ai in comparatie cu altii care nu se plang.

Poate fi dificil sa iesi din acest rol fara un ajutor specializat, fiind nevoie de monitorizarea unei persoane „din afara'. Din acest motiv, este recomandat sa se apeleze la un terapeut.

Cu timpul, faptul ca esti mereu incarcata de negativitate si de emotii neplacute, va genera boli psihosomatice, incepand cu slabirea sistemului imunitar. Un motiv in plus sa schimbi acest mod de relationare si raportare la lumea din jur.

 

 

De Antoanela Carmen Cogian, psiholog, psihoterapeut sistemic de cuplu si familie

Tel.: 0744.634.463

psihologterapeutiasi@yahoo.com

www.psihologterapeutiasi.ro

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Motivele reale pentru care jucam rolul de victima
Motivele reale pentru care jucam rolul de victima

Stim cu totii persoane care se lamenteaza permanent si se considera cele mai nefericite din lume. In spatele acestui comportament se ascund alte probleme, care cer sa fie rezolvate. Iata ce determina dar si cum corectam rolul de victima.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste