Nu pune la suflet rautatile celor din jur

Viata este plina de surprize frumoase, dar si de momente neplacute care iti pot strica toata buna dispozitie. Cand cel mai raspandit sfat este „nu pune la suflet, cum sa-l urmezi in interactiuni toxice?

 

Orice comportament are la baza un motiv, constient sau inconstient, care de cele mai multe ori nu are legatura cu tine, ci cu experientele de viata ale persoanei respective, cu felul in care acesta isi percepe propria existenta si incearca sa se adapteze. Asa ca, atunci cand esti ranita de actiunile rauvoitoare ale celor din jurul tau, gandeste-te la urmatoarele lucruri.

 

Persoana in cauza a fost ranita si sufera

In general, ceea ce aratam la suprafata este o reflectie a ceea ce suntem in interior, a ceea ce simtim si gandim. Furia si nemultumirea care ii provoaca comportamentul agresiv sau nepoliticos nu sunt neaparat indreptate catre persoana ta (asa cum tindem sa consideram prima data), ci pot fi resentimente in legatura cu propria sa viata.

Odata ce a fost ranita si sufera, persoana respective incearca sa evite o alta situatie sociala care ar putea dezamagi-o. Atitudinea rece, distanta, agresivitatea verbala ori fizica apar drept un mecanism de aparare. Odata activat, persoana ataca mai intai si apoi pune intrebari.

 

Considera ca asa trebuie sa se comporte

In primii ani de viata, comportamentul uman este invatat, in mare parte din familie. Ulterior, el poate fi modelat in functie de experientele traite.

Este posibil ca persoanei care te raneste sa-i fi fost aplicat un comportament similar in timpul copilariei sau poate anumite esecuri sa-i fi cauzat scaderea stimei de sine, sa-i fi conferit sentimente de inutilitate despre propria persoana.

Astfel ca, oricare ar fi motivul, comportamentul pe care il adopta ilustreaza felul in care ea considera ca merita, la randul ei, sa fie tratata de catre ceilalti.

 

Transmite mai departe ceea ce a preluat de la alte persoane

Atunci cand comunicam, energia noastra intra in contact cu cea a interlocutorului nostru. Altfel spus, se produce o conexiune la nivel energetic prin care ne putem influenta unul pe celalalt.

Nu de putine ori cand ne aflam in compania unei persoane vesele, zambitoare, linistite, ne simtim si noi mai fericiti, iar cand intalnim o persoana trista, nemultumita, revoltata, starea noastra se apropie de a acesteia.

Asa ca, pe de-o parte, absorbim energia celor din jurul nostru, iar pe de alta parte, o transmitem celorlalti. Odata ce devii constienta de acest ciclu de perpetuare a energiilor, poti alege sa preiei controlul si sa opresti valul de agresivitate, nu sa te lasi influentata de energiile negative.

 

Cum sa reactionezi

In primul rand, in sinea ta, arata-i compasiune. Cel care incearca sa te raneasca si pe tine prin atitudinea sa, este, de fapt, victima propriei sale agresivitati.

In niciun caz nu ii raspunde cu aceeasi moneda, in mod special daca este o persoana necunoscuta.

Agresivitatea interpersonala functioneaza intr-o maniera simetrica: agresivitatea persoanei A are mari sanse de a declansa agresivitatea persoanei B, care o poate stimula pe a lui A si asa mai departe.

Chiar daca problema este una de interes maxim pentru amandoi si necesita o discutie imediata, cel mai bine este sa eviti sa intri in acest cerc vicios.

Inspira adanc si incearca sa aplanezi situatia printr-un raspuns neutru, cel putin pana cand persoana cu care discuti se calmeaza.

Gandeste-te, de asemenea, daca vreodata ai ranit-o, cu sau fara intentie, si daca aceasta se poate sa fie atitudinea sa de raspuns fata de nedreptatea pe care i-ai cauzat-o.

Nu este niciodata prea tarziu ca sa-ti ceri scuze, iar in felul acesta puteti trece peste un moment de cumpana si sa va salvati relatia.

In plus, nu uita – ce nu te omoara, te face mai puternic! Ceea ce te-a ranit va ramane mereu o parte din tine, o experienta de viata care te formeaza si te indruma in relatiile cu ceilalti.

 

De Andreea Popa

Foto: Image courtesy of patrisyu at FreeDigitalPhotos.net

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Nu pune la suflet rautatile celor din jur
Nu pune la suflet rautatile celor din jur

Viata este plina de surprize frumoase, dar si de momente neplacute care iti pot strica toata buna dispozitie. Cand cel mai raspandit sfat este „nu pune la suflet“, cum sa-l urmezi in interactiuni toxice?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste