IQ. De ce oamenii inteligenți nu sunt neapărat raționali
Vă considerați inteligenți? Credeți că dacă v-a ieșit la un test un IQ de 140 nu aveți cum să dați greș în viață? Și dacă v-aș spune că șansele de a da greș sunt aproape la fel de mari ca și ale unuia cu un IQ mult inferior?
Testarea inteligenței a început în 1904 în Statele Unite, când Charles Spearman a descoperit că performanța la un test care măsura o anumită abilitate mentală se corela cu performanțele la teste care măsurau alte abilități mentale.
El a tras concluzia că toate abilitățile mentale se corelează unele cu altele, și, împreună, formează așa-numita inteligență generală. Viziunea lui Spearman a dominat testarea psihologică de atunci încoace.
Totuși, în ultimii ani, cercetările au arătat cum gândirea rațională este, în mod surprinzător, disociată de inteligență. Oamenii cu un IQ mare nu sunt mai raționali decât oamenii cu un IQ mai mic.
Citește și:
Ce fel de greșeli de gândire facem
Test: Ești rațională sau intuitivă?
Haideți să luăm următoarea problemă: Ion se uită la Ana, dar Ana se uită la George. Ion este însurat, iar George nu este. Intrebarea este: se uită vreo persoană căsătorită la una necăsătorită?
Răspunsurile posibile sunt „da“, „nu“ și „nu se poate stabili“. Voi ce ați răspunde? Mai mult de 80% din oameni aleg să răspundă „nu se poate stabili“.
Însă răspunsul corect este „da“. Iată cum ar trebui să gândim: Ana este singura persoană al cărui statut nu îl știm, deci trebuie să luăm în considerare ambele posibilități. Dacă Ana e măritată, răspunsul este „da“ – ea ar fi persoana căsătorită care se uită la una necăsătorită, respectiv la George.
Dacă Ana nu e măritată, răspunsul este tot „da“ – în acest caz, Ion este cel căsătorit iar el se uită la Ana, cea necăsătorită. Acest gen de raționament se numește disjunctiv – el ia în considerare toate posibilitățile.
Însă majoritatea oamenilor nu recurge la acest gen de raționament decât dacă i se spune în mod explicit să o facă. Și chiar și la cei care o fac spontan, această tendință nu se corelează cu IQ-ul lor. Oamenii cu un IQ ridicat nu tind să apeleze în mod spontan la acest raționament.
Deci, această iraționalitate în gandire, alături de alte câteva similare, nu este măsurată de testele de inteligență, însă ea face parte din viața de zi cu zi, mai ales în situații sociale.
De altfel, Daniel Kahneman a luat Premiul Nobel în 2002 tocmai pentru că a descoperit cum gândirea și deciziile cotidiene se bazează, în mare măsură, pe mecanisme iraționale!
De ce? Atunci când abordăm o problemă, noi avem în creier, la îndemână, mecanisme raționale foarte performante, însă ele necesită concentrare și nu ne permit să facem și alte lucruri în același timp. Altele, deși sunt mai slabe ca performanță, nu necesită mare concentrare.
Oamenii greșesc cel mai des pentru că în situațiile de zi de zi, când se confruntă cu luarea unor decizii, cu evaluarea unei situații sau a unei persoane, tind automat să apeleze la mecanismele care necesită cele mai puține resurse, care permit rezolvarea cea mai rapidă și trecerea la o altă activitate.
Ca urmare, medicii administrează tratamente mai puțin eficiente sau recomandă operații, deși nu este cazul, părinții refuză să își vaccineze copiii sau le dau medicamente aiurea, oamenii fac greșeli când hotărăsc cum să investească, ce lucruri să își cumpere, cum să își aleagă partenerul de viață, cum să îi promoveze la serviciu pe unii și nu pe alții, iar exemplele ar putea continua.
Și, constant, ne mirăm cum oameni foarte inteligenți fac în viață prostii atât de mari! Ritmul alert al vieții, fuga după plăceri și evitarea stresului ne afectează raționalitatea, chiar și atunci când o avem foarte dezvoltată.
De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro
Foto: Thinking woman
