Pentru sanatatea psihica, ce alegi: consilier, psihoterapeut sau coach?

Cu atat de mult stres in jurul nostru, sanatatea psihica ne poate ceda in orice moment. Iar cand constientizam nevoia unui specialist, apare intrebarea: am nevoie de un consilier psihologic, un coach sau un psihoterapeut?

 

Cui ne adresam?

Raspunsul ar fi evident daca am sti exact cu ce se ocupa fiecare, prin urmare apare necesitatea de analiza a obiectului de activitate, a principiilor, obiectivelor, metodelor de lucru si rezultatelor obţinute. Dictionarul de Psihologie vine cu urmatoarele explicatii:

Coach-ul este persoana care reuseste, printr-un proces creativ si provocator, sa inspire clientii sa-si maximizeze potentialul personal si profesional. Coach-ul este antrenorul personal care orienteaza clientul catre actiune ajutandu-l sa renunte la ceea ce e, in favoarea a ceea ce isi doreste sa devina.

Consilierul psihologic este un expert in domeniul vietii afective si sociale care realizeaza cercetari asupra motivatiei clientului si faciliteaza prin intermediul intrebarilor procesul de decizie al acestuia.

Psihoterapeutul este o persoana specializata, formata educational, care interactioneaza cu pacientii intru schimbarea gandurilor, sentimentelor si comportamentului acestora prin adaptarea la situatia traita dintr-un anumit moment al vietii.

 

Elemente comune si deosebiri

Sir John Whitmore, business-coach-ul nr 1 din lume, conform cotidianului „Independent', sustine că principala distinctie dintre coaching si consiliere consta in faptul ca „procesul de coaching este in mare masura proactiv, iar consilierea este reactiva'.

O alta distinctie este aceea ca activitatea de coaching se concentreaza pe solutiile problemelor din prezent generand un plan de actiune pentru viitor, iar consilierea rezolva problemele din prezent explorand trecutul, adeseori identificand cauzele problemelor chiar si in etapa frageda a copilariei.

Coaching-ul incearca sa descopere si sa valorifice punctele forte in atingerea obiectivelor, iar consilierea isi indreapta atentia spre obstacolelor care impiedica atingerea scopului final.

 

Ce face un psihoterapeut si nu face un coach

In ultimii ani tot mai multe persoane opteaza pentru psihoterapie. De obicei este vorba despre persoane informate care sunt constiente de beneficiile si avantajele metodei pentru care au optat, cu un potential financiar situat peste medie si varsta cuprinsa intre 28 si 40 de ani.

Un coach cunoaste tehnici de stimulare si antrenare a unor abilitati, pe cand psihoterapeutul cunoaste modul intern de functionare a unei persoane, care implica limite, blocaje interne dar si capacitati.

Un coach incurajeaza mobilizarea resurselor si trecerea la actiune, psihoterapeutul indeamna la introspectie.

Coach-ul investeste persoana cu autoritate fiind interesat de invatare si sau de calitatea performantei, psihoterapeutul induce calm si analiza, fiind interesat de rezolvarea problemelor din trecut si progres.

 

 Principii si elemente comune

Acestea te vor incuraja sa apelezi la specialistii din aceste domenii. Specialistii nu judeca si nu condamna clientii, ei asculta si pun intrebari care faciliteaza intelegerea problemei. Discutiile cu specialistii sunt confidentiale.

Sesiunile de coaching, consiliere si psihoterapie incurajeaza o atmosfera de „lucru' cat mai putin formala, creand conditii relaxante si confortabile pentru dialog.

Strategiile adoptate de specialisti sunt individualizate in functie de temperamentul, problemele si asteptarile clientului.

Specialistii ajuta clientul sa constientizeze problema si il responsabilizeaza oferindu-i libertatea si puterea de decizie.

 

Care este concluzia?

Desi traim o rutina aparent confortabila, aceasta nu inceteaza sa ne surprinda cu situatii de urgenta, probleme minore sau momente dificile peste care am putea trece mai usor daca apelam in timp util la specialistul potrivit.

Poate ar trebuie sa incepem cu educarea ideii ca, asa cum ne preocupam de sanatatea noastra fizica, in aceeasi masura suntem responsabili de sanatatea noastra psihica. Armonia dintre ele este o necesitate vitala si un obiectiv caruia merita sa-i acordam mai multa atentie.

 

De Elena Pasat

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Pentru sanatatea psihica, ce alegi: consilier, psihoterapeut sau coach?
Pentru sanatatea psihica, ce alegi: consilier, psihoterapeut sau coach?

Cu atat de mult stres in jurul nostru, sanatatea psihica ne poate ceda in orice moment. Iar cand constientizam nevoia unui specialist, apare intrebarea: am nevoie de un consilier psihologic, un coach sau un psihoterapeut?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste