Perfectionismul, totul sau nimic
O alta clasificare apare intr-o cercetare a lui Kenneth Rice, in care se precizeaza ca ar fi doua tipuri de perfectionism: adaptativ si maladiv. Primul ne este de ajutor la slujba, de exemplu, si este chiar necesar in anumite meserii cum ar fi chirurgia, cel de-al doilea este dezadaptativ si poate deveni patologic.
Efecte ale perfectionismului:
Conform unui articol al lui Etienne Benson aparut pe apa.org, perfectionismul se poate corela cu diverse tulburari psihice.
Perfectionistii sociali tind sa aiba mai usor depresii (concluzia apare si intr-un studiu al lui E. Packward care a aratat ca perfectionismul este o trasatura relativ stabila in viata individului si il poate face vulnerabil in fata depresiei).
Perfectionistii orientati catre sine tind sa dezvolte probleme legate de mancatul compulsiv, conform cercetarilor lui Hewit si Fleth care au gasit o corelatie intre perfectionism si anorexia nervosa.
Perfectionistii orientati catre ceilalti dezvolta comportamente dificile in relatiile sociale, fiind foarte stresanti pentru cunoscuti, familie si mai ales in relatiile personale (insatisfactie sexuala, disfunctii sexuale, furie pe ceilalti).
Totodata, multi dintre perfectionisti au avut una sau mai multe tentative de suicid in adolescenta si chiar la maturitate.
Unii psihologi asociaza si tendinta de a avea reactii compulsiv-obsesive, mai ales cand vine vorba despre ordine sau onorarea unor obligatii pe care perfectionistul ar putea sa le lase pe maine.
Conform Societatii Canadiene de Psihologie, perfectionismul este o sursa de stres cronic si duce in timp la epuizarea fara rezultat a resurselor fizice si psihice individuale.
Ce se poate face?
Mrs . Provst, sustinatoare a unui program de grup dedicat perfectionistilor in America, da cateva sfaturi:
„Pleaca de la serviciu la timp. Nu veni mai devreme. Ia cate pauze prevede regulamentul. Lasa dezordine pe birou. Acorda-ti mai multe sanse de a termina ceea ce ce ai de facut, nu te chinui sa duci totul la bun sfarsit intr-o singura zi. (…) si apoi intreaba-te: ai fost sanctionat/a? Compania continua sa functioneze? Esti fericit? ”
Psihologii spun ca nu este suficient sa i se zica unui perfectionist sa renunte la comportamentul sau, ci ca este mai important sa i se acorde sprijinul care i-a lipsit mai demult si a carui lipsa l-a adus in situatia actuala. Asa considera si Hewitt care marturiseste: „Lucrez mai mult cu precursorii perfectionismului – nevoia de a fi acceptat, nevoia de a fi iubit. Ele sunt nevoile interpersonale care duc la comportamentul perfectionist.”
Alina Croitoru.
