Protestele sunt ca o terapie pentru societate
Ce-i aduce pe oameni în stradă? Alții de ce rămân inerți, fără pic de inițiativă deși pe dinăuntru fierb? Într-o perioadă când protestele se întâmplă zilnic, încercăm să aflăm motivațiile psihologice, mai de profunzime.
Este mulțimea o entitate în sine cu o psihologie proprie, aparte?
Cătălin Dandeș: În momentul în care mai multe persoane subscriu unui interes comun, formând în acest fel un „organism”, da, ei sunt o astfel de entitate și funcționează după reguli ce privesc sistemul respectiv ( interesul comun), după o psihologie specifică grupurilor, chiar dacă inițial intenția pleacă de la faptul că individul urmărește să obțină ceva mai bun pentru el sau familia lui.
Ce anume determină oamenii să ia atitudine? Despre ce triggeri vorbim?
C.D.: Nivelul de înțelegere, perspectiva omului legată de ce se întâmplă în realitate cât și capacitatea de a anticipa ceea ce urmează să i se întâmple, sau frustrarea acumulată până la acel moment, cauzată de anumite circumstanțe sau măsuri impuse.
La capitolul triggeri putem vorbi despre Reciprocitate, Contrast perceptiv, Simpatie, Consecvență, Percepția Autorității, Validare publică.
În cazul Autorității intervine relația individului cu cel pe care îl investește cu încrederea sa. Când omul merge la un miting unde cel investit cu încredere consideră că e nevoie de o anumită măsură, majoritatea îl va urma chiar dacă în unele situații nu întelege de ce trebuie făcut așa.
Cel investit cu încredere se presupune că înțelege lucruri care altora le scapă pe moment. Asta poate fi bine sau rău, întrucât fără încredere nu poate exista coeziune dar apare și posibilitatea manipulării.
Citește și:
În plin test de anduranță pentru un popor întreg: #rezist
Validarea publică este ceea ce ne împinge uneori la diverse lucruri când ne aflăm într-un grup, întrucât nu avem certitudinea că ar putea să ne valideze dacă le facem singuri.
Simpatia, de asemenea, ne poate împinge limitele întrucât identitatea uneori se validează prin a fi la fel cu ceilalți. Consecvența se traduce prin mobilizarea să facem lucrurile pe care am spus că le facem, fie că avem chef sau nu la momentul respectiv.
La polul opus, ce îi face pe oameni să fie inerți, neimplicați? Percep nedreptatea, îi doare, nu sunt de acord cu ce se întâmplă, dar totuși nu iau atitudine…
C.D.: La fiecare provocare cu care se confruntă, omul dezvoltă mecanisme de adaptare sau protecție. Gradul de toleranță între indivizi cât și modul în care gestionează criza sunt diferite.
Pentru unele persoane, modul de a combate dezamagirea este acela de a nu se mai expune, de a renunța la orice. Decât să fiu dezamăgit din nou, mai bine nu mai fac deloc!
O influență mare o are starea de spirit generală a unei mase de oameni. Când fie oamenii au tot încercat diverse lucruri pentru a produce o schimbare și nu le-a ieșit, fie acea societate este bombardată constant cu vești sau prognoze sumbre despre viitor și acea masă de oameni se resemnează.
Gradul de neimplicare are legătură și cu toleranța la suferință. Dacă pentru o vreme merge să accepți niște treburi deloc ok, la un moment dat este de așteptat, și e o reacție normală, ca oamenii să se revolte, să se trezească și să treacă la schimbări.
Este protestul o formă de terapie pentru societate?
C.D.: Da, putem să-l vedem și în felul ăsta. Într-o societate marcată de separare, unde individul se simte singur în sânul propriei familii, astfel de mișcări pot reda omului certitudinea că în cazul în care se întâmplă ceva rău vom fi uniți și putem schimba în bine lucrurile.
Cum ne influențează protestul nevoia de apartenență?
C.D.: Apartenența este confirmată pentru fiecare dintre participanți și asta induce un sentiment de bine, te simți la locul tău, acceptat, înțeles, susținut. Imaginea de sine poate varia în funcție de tendința individuală de a interpreta ce s-a întâmplat acolo.
Cât de ușor se trece de la un protest pașnic la violență? Care este fitilul?
C.D.: Asta depinde mult de nivelul de inteligență al majorității participanților la acel protest. Cu cât indivizii sunt mai puțin inteligenți, dintr-o categorie socială mai joasă, cu atât aceștia pot fi manipulați mai ușor fie de către organizatori cât și de grupuri de diversiune aflate în mijlocul protestatarilor.
Explicația rezidă în locul unde conștiința indivizilor majoritari acționează preponderent. În partea intelectuală cu care omul gestionează deciziile la rece, calculat, strategic, cu perspectivă, cu afectul (unde regăsim inteligența emotională, empatia, compasiunea) sau cu emoțiile inferioare (frica, furia instinctuală…).
Ce transmit părinții copiilor pe care îi iau alături de ei la proteste?
C.D.: Poate că în primul rând pentru acei copii, pentru care oricum nu cred că e prea clar motivul pentru care se află acolo (de a înțelege toate detaliile problemei), poate fi un prilej de a intra în contact cu realitatea așa cum este ea.
Problema care ar putea să apară e că un copil foarte mic înțelege diferit din punct de vedere intelectual și emoțional situațiile prin care trece. Să ne gândim la percepție ca la un joc de puzzle. Iar în cazul micuților să luăm în calcul că piesele ori sunt foarte puține, ori unele dintre ele lipsesc.
Un șoc emoțional, în cazul unor situații pe care copilul nu le înțelege, ar putea să forțeze psihicul fie să producă un mecanism de adaptare, fie unul de protecție (cum ar fi o atitudine introvertită la acea categorie de evenimente pe viitor).
Ca orice fel de proces care se întâmplă în viață, o astfel de experiență vine cu plusuri și cu minusuri. Un copil poate învăța că e în regulă să ia atitudine, să spună ce gândește, să fie responsabil civic și social, dar în același timp îi poate afecta și percepția asupra relației pe care o va avea în viitor cu autoritatea.
De aceea mă gândesc că aceste subiecte e bine să-i fie explicate de părinți, acasă, la momentul potrivit, decât să-l expună pe micuț direct în mijlocul unui protest unde lumea e furioasă, unde se înjură sau pot apărea altercații.
Cătălin Dandeș este psihoterapeut specializat în psihoterapie scurtă strategică, tel.: 0723.293.773
Foto: Facebook Libertatea
