Psihanaliza aduce lumina


Psychologies: Spuneti ca majoritatea clientilor care vin catre psihoterapia psihanalitica au responsabilitati de conducere. Cum va explicati?

Virgil Ricu: Lucrurile au evoluat astfel incat aceasta intalnire a devenit posibila. Din ce in ce mai multi manageri si antreprenori manifesta interes pentru (auto)cunoasterea psihologica.

Cu siguranta, psihoterapia psihanalitica raspunde unor nevoi importante ale acestora
, si aici as mentiona, in special:

1) nevoia de a intelege realitatile complexe cu care se confrunta zilnic (in plan personal si profesional) si impactul acestora asupra propriei persoane;

2) nevoia de a-si gasi locul potrivit intr-o lume aflata in schimbare;

3) nevoia de a-si defini o activitate/afacere personala prin care sa se exprime creativ;

4) nevoia de purificare emotionala;

5) nevoia de a-si intelege experientele relationale complexe, de a-si depasi dificultatile de relationare cu ceilalti, de a face reparatii in relatiile cu ceilalti.

O psihoterapie psihanalitica are multe de oferit unei persoane inteligente si curioase, cu privire la ceea ce se intampla in mintea si in sufletul ei.

Un astfel de demers introspectiv adauga adancime perspectivei asupra vietii si relatiilor sociale, ne ajuta sa ne vedem pe noi insine din multiple unghiuri, sa ne intelegem si sa-i intelegem pe cei din jur.

Mie imi place sa spun ca o psihoterapie psihanalitica bine condusa aduce lumina, ne ajuta sa vedem „lumea din spatele lumii, culisele din spatele scenei, oamenii din spatele mastilor, sa avem acces la imaginea de ansamblu (big picture) a realitatii in care traim.

Altfel spus, o terapie psihanalitica ne ajuta sa vedem clar prin ceata (confuzia) provocata de emotiile si tiparele de gandire limitative.

Iar castigul remarcabil care decurge de aici rezida in faptul ca aceasta intelegere conduce la toleranta si la intelepciune, calitati de care lumea de azi are mare nevoie.

Mai mult, o psihoterapie psihanalitica reusita dezvolta abilitati pentru viata extrem de importante, in special abilitati de relationare: empatie, abilitatea de a asculta si de a auzi mesajul din spatele cuvintelor, de a sesiza sensul inconstient al comunicarii, de a intelege la mai multe niveluri, de a contine si transforma tensiunile emotionale etc.

Nu trebuie insa sa se inteleaga de aici ca si reciproca este adevarata: nu toti cei aflati in pozitii de conducere sunt atrasi de perspectiva autoreflectiei, de a privi in ei insisi; suntem inca departe de acest moment!

Pe de alta parte, si psihoterapia psihanalitica s-a transformat in timp, a castigat in deschidere si accesibilitate, s-a apropiat de clientii sai
.

Ea nu mai este o psihanaliza clasica: clientul nu trebuie neaparat sa se intinda pe divan si nici sa accepte o frecventa de 4-5 sedinte pe saptamana.

Fotoliul si o frecventa de doua sedinte pe saptamana sunt considerate de obicei suficiente. La limita, se poate lucra si cu o frecventa de o sedinta pe saptamana.

Stilul de interactiune este mai relaxat, mai prietenos, mai interactiv. Pe scurt, psihoterapeutul de orientare psihanalitica a pastrat bogatia si profunzimea gandirii psihanalitice, dar a renuntat la „fetisizarea ritualurilor si a formalismului distant, specifice psihanalizei clasice.

Este un psihoterapeut care se adapteaza schimbarilor sociale, spiritului timpului in care traim, un psihoterapeut al secolului XXI care stie sa se foloseasca de mostenirea bogata a traditiei fara a se lasa ingradit de ea.


Care e legatura dintre asumarea acestei responsabilitati si stresul care ii aduce in cabinet?

V.R.: O persoana cu responsabilitati de conducere se supune automat unui „voltaj mai mare. Trebuie sa aiba grija nu numai de sine, de sarcinile proprii, ci si de felul cum gandesc, comunica si actioneaza cei din echipa sa.

Replica pe care o aud frecvent in cabinet este : „Lucrul cu oamenii este de multe ori fascinant, dar extrem de solicitant.

Pentru a functiona la nivel optim sub acest stres, pentru a performa, a invata si a atinge niveluri superioare de dezvoltare, managerii au nevoie sa fie clari in interior si sa apeleze la metode de „purificare emotionala.

 Iar uneori jogging-ul si mersul la sala se dovedesc insuficiente pentru atingerea acestui deziderat.

 

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2 3 4
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Psihanaliza aduce lumina
Psihanaliza aduce lumina

Pentru cine e psihanaliza? Din discutiile cu Virgil Ricu am aflat ca multi manageri recurg la ea. Care sa fie legatura dintre succes si divan?
 

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste