Putina filozofie politica

In vremurile tulburi si agitate prin care trecem noi, romanii, politica este un subiect incendiar, care incita spiritele si anima discutiile. La o cafea virtuala, i-am cerut parerea profesorului universitar Valentin Nicolescu Quintus.

Intr-un sistem democratic, in care cetatenii isi pot exprima liber opiniile si gusturile si pot protesta impotriva unei oarecare stari de fapt publice ce tine, direct sau indirect, de interventia statului, politica pare un drept natural. „A face politica“ sau a vorbi despre politica. Se opineaza mult, se merge la vot sau nu, se continua cu patima, alaturi de prieteni, discutiile incepute la televizor in jurul unui subiect politic.

Prietenii devin, astfel, dusmani, in masura in care se petrec ciocniri ideologice. Se face prozelitism politic. Este, clar, ceva care ne atinge in fibra noastra motivationala cea mai intima. Sau nu… Sunt si oameni care au renuntat definitiv sa se implice si considera ca au acelasi drept democratic de a ignora trebile cetatii, de a nu vota, de a sta pe margine, relaxati.

 

Libertati pe care ni le permitem, sau ba

Intr-adevar, poate ca nu orice drept atrage dupa sine si dreptul de a-l exercita. De multe ori – poate mereu? – trebuie sa fim constienti de ceea ce vrem sa facem, de motivatiile noastre, de urmarile gesturilor noastre. Ce inseamna sa avem constiinta politica? Cei mai multi dintre noi traim sub imperiul stereotipiei ca oricine se pricepe la politica, fotbal si moda.

Daca suntem pur si simplu capabili (fapt confirmat si institutional, prin statutul nostru de cetatean) sa vorbim despre un subiect, atunci pare-se ca am si fi, implicit, niste persoane avizate politic. Pe principiul naiv ca „daca nu as sti, nu as vorbi…“ – asa este?

Oare simpla abilitate de a discuta politica ne indreptateste sa credem ca avem constiinta si abilitate politica? Pana la urma, ce este in spatele termenului acesta scortos? Probabil ca raspunsul cel mai la indemana vine cand punem laolalta ideea de constiinta si pe cea de informatie: cunosc multe despre politica, deci, am, implicit, si constiinta politica.

In acelasi timp, expresia „constiinta politica“ trimite cu gandul la ideea de constientizare. Aceasta este cheia cu ajutorul careia putem afla mai multe raspunsuri. Din aceasta perspectiva, a fi constienti de noi inseamna ca facem parte dintr-un intreg social mai larg, ce impartaseste probleme asemanatoare, cu un statut similar in societate. Ne simtim totuna cu semenii nostri in diferite feluri (culturale, politice, economice) si ne definim prin ochii acelei comunitati.

Avem constiinta propriei pozitii politice, spre exemplu, pentru ca facem parte dintr-un partid sau altul. Cu alte cuvinte, raportandu-ne la cei din jur, ne putem da seama, prin comparatie, de propriul nostru loc. Devenim constienti de apropierea sau afinitatea noastra fata de un grup sau altul (romani, functionari, fani ai unei formatii muzicale s.a.m.d) si, implicit, adoptand modelul politic (daca exista, desigur) al acestuia. Cumva, este o preocupare vitala, importanta.

 

Cand personalul se face una cu politicul

M. este fosta activista ONG, care isi continua, si dupa terminarea unui master, vocatia de luptator pentru ideile in care investeste emotie: „Cred in forta de schimbare venita din randul «celor multi», care urca pana la nivelurile de decizie si o face cu folos. Una din cauzele in care cred este aceea ca tara noastra poate deveni una mai curata, mai civilizata.

Stiu ca exista altele in care exista sanctiuni reale – care chiar se aplica – pentru cei care dau dovada de lipsa de simt civic nerespectand curatenia publica. Vreau sa initiez un proiect prin care sa militez pentru ca si la noi sa se intample acest lucru. Cred ca numai asa vom putea scapa de gunoaie aruncate pe jos, de vandalizarea parcurilor, lipsa de respect pentru incercarile de a avea comunitati curate si frumoase.“

 

Interesele proprii

Constiinta politica este, in primul rand, una individuala, si se refera la constientizarea propriilor interese drept semnificative politic, importante, demne de energie si lupta.

Fara indoiala ca toti avem interese, dar putem sti oare mereu care sunt de natura politica si care nu? Problema este putin mai complicata, in sensul ca, nu o data, interese pe care ne place sa le credem private au, de fapt, o relevanta politica.

De exemplu, mie imi place sa ma plimb cu bicicleta, insa am constatat ca pistele destinate celor ca mine sunt rare, ca altii parcheaza pe ele sau ca pietonii au obiceiul de a se deplasa pe ele. Asadar, desi as putea spune ca am conditiile necesare satisfacerii interesului meu de a ma plimba cu bicicleta, practica sociala a exercitarii pasiunii mele mi-a dovedit ca ma pot plimba in siguranta doar in parcuri.

In acest moment, interesul meu privat devine unul politic: vreau sa-i sustin pe toti aceia care, in plan politic, isi propun sa schimbe starea de fapt. Iar aceasta sustinere se manifesta probabil cel mai vizibil in proiectele de politici publice.

Astfel, voi sustine acel partid care isi propune ca, in Consiliul General al orasului meu, sa se adopte o serie de decizii ce au drept scop imbunatatirea situatiei biciclistilor, precum: interzicerea circulatiei auto in anumite zone, crearea de piste pe carosabil sau limitarea utilizarii automobilelor in anumite zile ale saptamanii.

Alt exemplu: o femeie care sufera maltratari fizice succesive din partea partenerului ei de viata poate sustine adoptarea, de catre Parlament, a unei legislatii prin care politiei sa i se dea dreptul de a interveni in cazul conflictelor domestice considerate private. Desigur, exista si interese mai largi, cum ar fi accesul la educatia de calitate, la un sistem de sanatate eficient sau existenta anumitor facilitati pentru dezvoltarea unei afaceri.

Acestea ilustreaza, intr-un mod la fel de clar, maniera in care interesele mele individuale pot fi transferate in plan politic. Constientizarea individuala a acestor interese ca avand si dimensiune politica reprezinta, asadar, elementul esential al constiintei politice.

 

(In)constienta sau imorala politica

Nu in ultimul rand, ca simplu studiu de caz, poate ca ar merita sa ne gandim putin la constiinta politica atunci cand vine vorba despre cei care isi vand votul. Aparent, aceasta este o problema de moralitate, sanctionata legal. Cu toate acestea, practica cedarii votului in schimbul unei anumite sume de bani se pastreaza. E oare posibil ca, prin apelul la modul in care indivizii isi constientizeaza propriile interese drept politice, publice, sa putem intelege faptul ca unii aleg sa isi cedeze optiunea politica pentru o suma de bani?

Consider ca da: fenomenul are loc mai cu seama fie in periferiile marilor orase, fie in zona rurala. Este, in general, vorba despre oameni care traiesc sub pragul de saracie. Din aceasta perspectiva, interesele lor sunt limitate la subzistenta, astfel incat nimic mai normal decat oferirea votului in schimbul banilor.

Legatura acestor persoane cu statul este, de regula, una slaba, limitata poate doar la o forma sau alta de ajutor social. Standardul lor de viata este extrem de scazut si, prin aceasta, asteptarile lor in termeni de politici publice sunt, de multe ori, inexistente. Din acest punct de vedere, expresia cea mai clara a intereselor lor o constituie tendinta de a-si vinde votul, de a-si ceda un drept, in schimbul unui beneficiu material.