Reziliența: cum ne îmbunătățim forța emoțională în fața obstacolelor

Reziliența este una dintre cele mai utile abilități, iar exersarea ei ne aduce beneficii pe termen lung. Iată ce avem de făcut.

Citește și:

Învață să ai răbdare cu tine însăți

Cum e corect să alegi? Iei decizii cu inima sau rațional?

Se spune că nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, dar putem controla atitudinea pe care o avem faţă de situația respectivă.

A fi rezilient înseamnă a fi rezistent la şoc. Reziliența reprezintă adaptarea la situaţiile foarte stresante, traumatice sau potenţial traumatice cu care o persoană se confrunta de-a lungul vieţii. În ciuda faptului că trăiesc emoţii negative, oamenii rezilienţi nu se lasă copleşiţi de acestea ci îşi revin mai repede şi cu mai puţine daune emoţionale în urma unui stres major.

Acest lucru nu înseamnă că persoanele reziliente îşi resping emoţiile, ci doar că nu le lasă să preia controlul şi să le influenţeze deciziile.

 

Componentele rezilienței

Cercetătorii Wagnild şi Young identificau 5 componente ale rezilienţei:

Calmul (sau seninătatea): exprimat prin tendinţa de a lua lucrurile aşa cum sunt, reducând reacţiile extreme şi având o perspectivă echilibrată asupra vieţii.

Perseverența: înseamnă a persista în ciuda adversităţii, a continua lupta, a rămâne implicat, a nu renunţa, a da dovadă de autodisciplină.

Încrederea în sine: abilitatea de a conta pe sine, de a-ți şti punctele forte dar şi limitele.

Capacitatea de a da sens: de a realiza că în viaţă sunt scopuri de atins, că există lucruri pentru care să merite să trăieşti.

Solitudinea existenţială: adică prezenţa unui sentiment de libertate şi unicitate, în sensul că parcursul vieţii unei persoane este unic, iar dacă unele situaţii sunt împărtăşite cu alte persoane există alte situaţii pe care trebuie să le înfrunţi singur.

Personele reziliente fac mai bine faţă stresului deoarece prezintă anumite trăsături, precum capacitatea de a reacţiona rapid la stres, maturitate emoţională, capacitatea de a se distanţa de afectele intense. Totodată ele sunt cele care vor căuta soluții și informații, având abilitatea de a crea relații de sprijin chiar și în timp de criză.

Anticiparea proiectivă pozitivă este capacitatea persoanelor reziliente de a se proiecta în viitor şi de a-şi imagina cum va fi viaţa lor când dificultăţile vor fi trecut.

Alte atuuri sunt capacitatea de a lua decizii chiar şi atunci când acest lucru implică riscuri personale, convingerea că sunt iubite pentru că o merită și reevaluarea pozitivă a evenimentelor dureroase, astfel încât acestea să devină mai acceptabile sau congruente cu punctul lor de vedere.

Astfel de calități sunt îmbunătățite și susținute de altele precum altruismul, optimismul şi speranţa.

 

Cum îți poți construi reziliența

Forţa emoţională poate fi îmbunătăţită ţinând cont de anumite aspecte, cum ar fi:

Într-o situaţie de criză sau haos să te poţi calma şi concentra asupra acţiunilor utile, asupra ieşirii din criză.

Invață să vezi dificultăţile ca pe ceva temporar și nu uita că situațiile dificile să te facă mai bun şi mai puternic.

Încearcă să tolerezi situaţiile cu un nivel crescut de instabilitate, să te poţi adapta la circumstanţe noi.

Lucrează cu tine astfel încât să îţi revii repede după situaţiile dificile, acest lucru însemnând să fii conştient de resursele tale și să te concentrezi pe acestea.

Dă-ți timp și implică-te în vindecarea ta emoțională după pierderi şi eşecuri. Totodată, învață din propriile experienţe şi din ale celorlalţi.

Nu uita cât de important este să fii independent, dar în acelaşi timp cooperant cu ceilalţi.

Fă-ți un scop din a aborda viaţa cu mai mult calm, din a fi mai răbdător și a tolera incertitudinea. Nu uita că poți să găseşti părţi bune și experienţele proaste.

Am putea concluziona că reziliența este ceva care se învaţă în timp, nu este ceva cu care te naşti, iar dacă eşti conştient de importanța rezilienței pentru starea ta de bine şi pentru depăşirea obstacolelor, poţi contribui la îmbunătăţirea acesteia.

 

De Doina Badea, psiholog şi psihoterapeut

Tel.: 0726.736.993

Facobook: Psihoterapeut Doina Badea

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Reziliența: cum ne îmbunătățim forța emoțională în fața obstacolelor
Reziliența: cum ne îmbunătățim forța emoțională în fața obstacolelor

Reziliența este una dintre cele mai utile abilități, iar exersarea ei ne aduce beneficii pe termen lung. Iată ce avem de făcut.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste