Now Reading
Rugăciunea îmbunătăţeşte autocontrolul şi scade stresul

Rugăciunea îmbunătăţeşte autocontrolul şi scade stresul

Rugăciunea ne face mai calmi şi mai buni. Câtă vreme nu devenim fanatici, sunt numai efecte pozitive în rugăciune.

 

 

Citește și:

Religia dăunează satisfacției sexuale! Iată de ce

De unde vine spiritualitatea?

 

 

Îi vezi mereu: tineri, mai puţin tineri, mulţi dintre ei poartă un carte de rugăciuni cu care îşi umplu timpul până la destinaţie. Sunt toate condiţiile sociale.

Oamenii care se roagă… dar oare, dincolo de indicaţia unui preot de a face 50 de mătănii sau de a spune trei psalmi pe zi, ce anume le aduce lor rugăciunea?

„Mă rog pentru că mă calmează. Pentru că aşa m-a învăţat bunica mea în copilărie şi pentru că îmi dă un sentiment de ordine a vieţii mele.

Ori de câte ori am de luat o decizie sau am un prag de trecut, o şedinţă sau ceva de genul acesta, spun o rugăciune.

Nu trebuie să fie ceva lung şi elaborat, uneori doar Tatăl nostru îmi ajunge. Mă rog pentru că în viaţă, mereu am avut sentimentul că e nevoie de o forţă de dincolo de oameni pentru a face bine, pentru a lua deciziile care trebuie.

Nu cred că noi, oamenii, suntem perfecţi, că ştim totul, că putem prevedea totul. Atunci e odihnitor să te gândeşti că Cineva, acolo sus, are grijă de tine şi de ceilalţi.

Mă rog atunci când sunt stresată. Asta mă linişteşte, parcă îmi ia stresul cu mâna. Mă mai rog atunci când cineva drag are o problemă.

Din nou, e cumva un ritual personal, adică mă rog să pot fi de ajutor acelui om.

Mă rog şi când îmi este bine, e cumva o liniştire, o punere pe şine pentru momentele viitoare, când voi avea de muncit mai mult, îmi va fi mai greu, etc. deci e şi o tehnică de concentrare pentru mine…“

Probabil că oamenii s-au rugat încă de când au apărut primele grupuri şi maimuţele au început să gândească şi să vadă în viitor. Sau să se teamă de acesta.

Abia în istoria recentă au început cercetătorii şi oamenii de ştiinţă să se gândească la beneficiile psihologice ale rugăciunii. Dar care să fie acestea?

Rugăciunea îmbunătăţeşte autocontrolul

Diverse studii au arătat cum că autocontrolul este la fel ca un muşchi. Cu cât îl exersezi mai mult, cu atât este mai viguros. De asemenea, dacă îl foloseşti excesiv, oboseşte.

Dacă vreţi un exemplu mai clar, e bine să nu vă apucaţi de o dietă (care necesită autocontrol maxim şi atenţie la mâncare) atunci când sunteţi stresaţi, pentru că nivelul şi capacitatea voastră de autocontrol sunt reduse şi şansele sunt mici să reuşiţi dieta.

Însă rugăciunea te ajută să îţi exersezi mai bine muşchiul autocontrolului. Într-un experiment psihologic, cei care s-au rugat înainte au reuşit să îndeplinească o sarcină dificilă care necesita persistenţă în număr mai mare decât cei care nu au spus o rugăciune.

Celebre sunt şi filmele în care un deţinut în descoperă pe Dumnezeu şi începe o nouă viaţă, să abţine de la alcool şi droguri.

Ca atare, rugăciunea este un mijloc probat de întărire a autocontrolului  în faţa tentaţiilor.

 

Rugăciunea te face mai moral

Oamenii care cred în ceva mai puternic şi mai înalt decât ei sunt mai agreabili şi mai morali.

În plus, tot psihologii au arătat în diverse experimente că rugăciunea i-a făcut pe subiecţii experimentului să rămână calmi chiar dacă au fost supuşi unor stimuli care induceau furia.

Cu alte cuvinte, rugăciunea te ajută să rămâi calm.

 

Rugăciunea te face să fii mai iertător

Psihologii au arătat că oamenii care se roagă pentru cineva care le-a făcut un rău îl vor ierta mai uşor pe acela şi astfel vor scădea nivelul de stres interpersonal.

 

Rugăciunea creşte încrederea în oameni

Să te rogi alături de cineva, deci să practici rugăciunea în context social, la biserică sau alt gen de templu, ajută la creşterea sentimentelor de încredere în oameni. Deci rugăciunea ne ajută să construim acele relaţii sociale solide.

 

 

Rugăciunea scade stresul

Oamenii care se roagă au beneficii la nivel de relaxare de pe urma acestei practice. Sunt mai puţin vulnerabili la efectele pe care le are stresul asupra sănătăţii.

Însă e aici o nuanţă: dacă te rogi pentru altcineva, efectele de combatere a stresului sunt mai evidente decât dacă o faci doar pentru tine sau pentru foloase materiale.

Mulţi oameni de ştiinţă sunt critic la adresa religiei, ei spun că credinţele religioase ale oamenilor sunt iraţionale şi ar trebui să combatem în numele ştiinţei aşa ceva.

Dar ei uită că oamenii au nevoie de mângâiere, de ideea că necazurile lor din această viaţă ar putea avea o compensare în viaţa viitoare. Câtă vreme nu vorbim de fanatism, religia are efecte benefice în societate.

 

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top