Now Reading
Sfaturi pentru inhibati si hipersensibili

Sfaturi pentru inhibati si hipersensibili

Revista Psychologies

O intalnire intamplatoare cu un prieten vechi, un sofer prost care iti taie calea, un discurs pe care trebuie sa il tii in fata unui public, soneria telefonului in plina noapte, un copil care iti spune pentru prima oara „mama“ sau „tata“, un examen reusit sau picat…

In viata de zi cu zi, o mie de situatii iti provoaca emotii. Sunt omniprezente si gata sa iasa la suprafata. Stii asta, si totusi te tulbura mereu, atat de tare…

Le lasi sa te invadeze, insa le dispretuiesti sau incerci sa fugi de ele, crezi ca le cunosti, dar nu e asa. Nu e nimic simplu pe planul afectiv.

O dubla conditie

Trebuie sa-ti controlezi emotiile pentru a „proceda corect din punct de vedere social“ si, in paralel, trebuie sa ti le exprimi si sa le comunici.

Apologia propriului control persista: e nepotrivit sa te dai in spectacol, sa-ti lasi mania, teama, dezgustul, tristetea sa iasa la suprafata.

Orice manifestare de acest gen in public va fi judecata ca inoportuna, infantila si ridicola sau va fi perceputa ca o dovada de slabiciune, sau fragilitate psihica.

Singurele exceptii: exploziile de bucurie sau trairea unui necaz colectiv, cauzate de anumite evenimente.

Poti face galerie pe stadion si te poti arata ingrijorat privind imaginile cu tsunami. Dar nu e permis sa sari in sus la serviciu cu ocazia maririi salariale sau sa plangi in fata colegilor daca ti-a murit cineva.

Acest control de sine ofera si un „confort“ psihic: fiind temperate, regulate, intensitatea lor diminueaza, insa apare un incovenient major: o frustrare mare si in special o distanta daunatoare intre ce esti si ce faci.

Inca o data: emotia prezinta doua situatii tip.

Cei care sunt invadati de emotii viseaza la o potiune magica ce i-ar putea scapa de ele. Dar asta ar insemna sa uite ca emotiile sunt utile, chiar indispensabile pentru a supravietui.

De la Darwin stim ca orice fiinta, om sau animal, se naste cu un arsenal emotional, pe care il imparte cu ceilalti semeni si care il face sa actioneze din instinct si sa se adapteze situatiilor delicate.

Daca incerci sa le stapanesti cu orice pret sau sa le stergi, ai putea sa-ti pui viata in pericol. In realitate, fiecare emotie joaca un rol.

Frica este, incepand din perioada cavernelor, un stimul pentru cei care stiu sa o depaseasca. Iti semnaleaza pericolele, face sangele sa circule catre picioare, pregatind astfel fuga.

Simultan, corpul este mai intai paralizat, timp in care se decide daca e mai bine sau nu sa se ascunda.

Furia are o reputatie proasta, e asociata cu violenta. Totusi, elibereaza o multime de hormoni, printre care adrenalina, care favorizeaza o actiune buna atunci cand e nevoie.

Mai mult, ea indica faptul ca limitele acceptabile sunt atinse si poate inlocui violenta.

Tristetea iti permite sa te concentrezi asupra ta pentru a face fata perioadei ulterioare unei despartiri.

„Lacrimile contin aproape de zece ori mai multi hormoni de stres decat sangele“, spune Marc Schwob, cercetator in neurofiziologie.

Deci, cel mai firesc mod de a-ti exterioriza un necaz este plansul;

Bucuria
– euforizant si dezinhibitor natural, stimuleaza producerea hormonilor placerii.

Rasul este recunoscut ca avand proprietati terapeutice. De fapt, exista o legatura intre imunitate si emotii.

Bucuria si placerea intaresc sistemul imunitar
. Contrar fricii, necazurilor, durerii si stresului, care il slabesc.

 

Handicapurile EQ

Alta calitate majora a emotiilor: te fac inteligent. Totusi, emotiile sunt demult considerate de catre stiinta ca „inferioare“ rationamentului logic, pentru ca provin din creierul nostru arhaic, „reptilian“, inainte de aparitia neocortexului, creierul cu care gandim.

Insa cercetatorii au descoperit ulterior ca ratiunea nu exista in stare pura si ca se hraneste cu emotii.

Neurologul american Antonio Damasio a demonstrat ca a cunoaste fara a simti nu serveste la nimic, ca o persoana care sufera de „frigiditate emotionala“ este incapabila sa invete din greseli.

„Nu exista perceptie pura la om“, confirma Boris Cyrulnik. „Fiecare cuvant, gest, parfum, imagine, gust, este imediat «interpretat» de afect. Fara emotii, am fi niste masinarii, iar existenta noastra ar fi gri.“

Emotiile servesc si pentru a comunica. Un bebelus se stramba, surade, tipa… Aceste reflexe vor fi interpretate de parinti: „Nu ii place, e bucuros sa ne vada, ii este foame…“

Apoi bebelusul isi va folosi in mod voit mimicile pentru a-si transmite mesajele si a avea controlul.

Reactiile emotionale sunt repere, precizeaza Paul Ekman, psiholog si cercetator american: „Fiecare deduce, plecand de la trairile sale, ce simte celalalt. Te poti pune in locul lui, poti intelege si te poti
face inteles…“.

Pentru Daniel Goleman, psihologul caruia ii datoram conceptul de inteligenta emotionala, reusita unui individ depinde mai mult de EQ (coeficientul emotional) decat de IQ (coeficientul intelectual).

A dovedit ca in lumea profesionala „castigatorii“ nu sunt neaparat cei cu foarte multe studii, ci aceia care sunt apreciati datorita capacitatii lor de analiza, de gestionare, atat ale propriilor emotii, cat si ale celorlalti.

Obtin imediat ajutorul atunci cand solicita, iar handicapatii din punct de vedere emotional asteapta zile intregi pentru a avea un raspuns…

 

Rolul inconstientului

Nu toata lumea este egala in fata limbajului emotional, iar daca emotiile sunt cate odata dificil de descifrat, acest lucru se intampla pentru ca sunt ghidate de inconstient.

Pentru bunastarea ta, emotiile sunt refulate, proiectate pe altele, pentru a evita sa fie transformate in altceva.

Unii copii isi petrec viata ascunzand ura pe care o simt fata de parinti, din cauza unei relatii neacceptate de acestia.

Anumite femei isi transforma in dezgust dorinta sexuala fata de anumiti barbati.

Tristetea se poate exprima printr-o stare euforica, la fel cum o bucurie intensa te poate face sa plangi sau poti izbucni in ras din cauza unui necaz.

Toate aceste mecanisme de aparare impotriva emotiilor te epuizeaza fizic si psihic. Mai rau de atat, ele te fac intotdeauna sa esuezi.

Si atunci, nimic nu mai merge. Nici cei care isi mascheaza emotiile, cu scopul de a-i manipula pe ceilalti, nu sunt feriti.

Poti simula rasul, te poti preface ca esti manios, minti despre adevaratele sentimente, insa adevaratele emotii vor iesi intotdeauna la iveala. Mai bine sa stii sa le faci fata.

 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top