Solutii de criza – emotiile si stresul

Emotiile puternice, chiar si cele pozitive, ne pot face sa actionam aiurea daca nu stim sa le moderam. Dar cele negative ne pot destabiliza rau de tot si pentru multa vreme. Daca emotiile negative se prelungesc, rezulta ca suntem sub un stres considerabil. Ce e de facut in acest caz?

 

Ai o sedinta maine. Ai avut de pregatit ceva important, un raport de care depinde activitatea ta si a altora pentru urmatoarele cateva luni. Esti responsabil/a de niste sume mari si, chiar daca ai facut tot ceea ce puteai mai bine, nu te poti abtine sa nu te gandesti numai si numai la acea sedinta, la posibilele ei urmari.

„Daca iese prost? Daca ce am facut nu voi fi in stare sa expun cum trebuie si nu voi convinge pe nimeni? Nu dormi, nu ai pofta de mancare. Esti stresat/a. Ai vrea sa te poti relaxa, dar parca mintea si corpul nu te asculta.

 

TOTI SUNTEM STRESATI

Nimeni nu scapa in viata de stres: fie ca e stresul asociat muncii de zi cu zi, fie faptului ca esti raspunzator de multi bani sau de oameni… Ori ca esti cap de familie si trebuie sa intretii, sa educi corespunzator niste copii, timp in care parintii varstnici te solicita si ei…

Iata cele mai comune situatii in care simtim presiunea. Incercam sa nu cedam, dar senzatii de neputinta, de supraincarcare, de iritare si de furie („copiii astia nu vad ca sunt coplesita? Nici tata?) pot sa fie foarte intense. Ce e de facut?

In cartea The Stress Response, psiholoaga americana Christy Mata explica: „In primul rand, trebuie sa intelegem ce ne streseaza. Sa fim capabili sa punem degetul pe rana, sa identificam corect sursa.

Nu sa tipam la copil, pentru ca la serviciu totul se duce pe apa sambetei si nimeni nu mai face ce trebuie. Sa fim atenti la ceea ce ne spune corpul, fiziologia. Respiratie accelerata, batai de inima intense, transpiratie. «Nu, nu e de vina copilul, ci sentimentul ca pot pierde tot…»

Solutie. Tine un jurnal al experientelor cotidiene si noteaza momentele cand esti stresat. Noteaza gandurile care iti vin in minte relativ la acele intamplari generatoare de furie, anxietate etc. «Azi am vazut rosu cand fiica-mea a venit cu nota 4 la matematica…». In felul acesta, vei fi capabil/a sa discerni intre diversele tipuri de necazuri si mai ales sa adaptezi reactia ta la ele.

Ulterior, vei fi capabil/a sa modifici gradual acea reactie. Adica, in loc de a te simti amenintat/a si tu pentru ca o colega a fost concediata, vei vedea ca aceasta amenintare este un raspuns al tau aproape automat. O alta reactie e posibila; de pilda: «Sunt vremuri grele, da. Dar departamentul meu e profitabil, nu am motive sa ma impacientez. In plus, sunt un angajat laudat.»

Observa-ti mintea in momentele de calm. Pentru cateva minute, lasa mintea sa zburde. Noteaza gandurile aparute. Sunt calme sau agitate? Fa acelasi exercitiu pentru momentele de tensiune. Respira adanc atunci cand esti sub presiune. Revin anumite ganduri?

Exista un sablon? Poate ca in felul acesta iti dai seama care e raspunsul tau la stres. Intelegerea emotiilor legate de stres e ca atunci cand te intorci si privesti valurile oceanului. Poate ca sunt mari, amenintatoare, dar le privesti de pe mal, scrie autoarea Christy Matta, care este si consilier pe probleme de sanatate mintala in California.

 

CE E DE FACUT?

Sprijinul social. Femeile tind sa se afilieze, sa caute compania altora atunci cand sunt stresate. Este ceva tipic feminin si tine de cocteilul de hormoni care ne fac sa ne simtim mai bine in compania altora cand ne este greu. E bine sa vorbesti despre ceea ce te framanta, nu sa  tii in tine.

Mai ajuta si respiratia adanca, controlata, cu expiratia mai lunga decat inspiratia. Este, de fapt, clasica practica a meditatiei orientale, despre care se descopera in prezent beneficii exceptionale de calmare, orientare a atentiei…

Nu da curs imediat actiunii. Daca simti ca ti se „urca sangele la cap (furie) sau ca iti „fuge pamantul de sub picioare (anxietate) etc., fii atent/a la ceea ce iti vine sa faci. Vrei sa fugi? Sa urli? E posibil sa fie un comportament inadecvat in aceste situatii.

Reformuleaza situatia. Sa zicem ca tocmai ai aflat ca esti  pe lista de disponibilizari. E o lovitura, desi poate ca te asteptai. Incearca, indiferent cat de cliseizat suna, sa vezi partea plina a paharului (e o chestie de antrenament, nu ne nastem cu o mare capacitate de a vedea pahare pline): poate ca nu era chiar cel mai satisfacator job, poate ca „un sut in fund e un pas inainte, poate ca voiai de mult sa scapi de stresul de a nu sti cum stai la actualul serviciu, poate ca…, poate ca…

Gaseste cat mai multe argumente, idei, care sa puna situatia intr-o lumina pozitiva. Nu te complace in jale si plans de mila. Bun, ajuta si plansul de mila vreo… zece minute. Apoi, gata, la actiune! Si, pentru actiune, nimic nu e mai motivant decat o gandire pozitiva. Nu-ti face griji, incearca sa fii fericit. Cat se poate.

 

CE ESTE RASPUNSUL LA STRES

Fiecare reactioneaza intr-un anumit fel la ceva suparator. Unii se enerveaza, trantesc. Altii se fac mici, nu mai spun nimic, le vine sa intre in pamant de vina si de rusine.

Acest stil emotional personal este influentat de genetica, de experientele din copilarie, de traume la maturitate, de vulnerabilitatea fizica sau emotionala dintr-un anumit moment (o femeie care tocmai a nascut va fi mai sensibila la anumite lucruri decat in alte situatii, din cauza furtunii hormonale).

 

STRESUL LASA URME

Imediat ce sedinta „infricosatoare a avut loc, energia cheltuita de corp prin stresul manifestat lasa urme. Stresul, emotiile negative, ne ingusteaza campul atentiei si ne fac vigilenti la supravietuirea imediata. Este posibil sa constati ca:

  • nu esti prea eficient/a la diverse sarcini;
  • nu tolerezi prea bine frustrarile;
  • nu poti rezolva bine problemele;
  • nu ai chef sa-i ajuti pe altii.
Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Solutii de criza – emotiile si stresul
Solutii de criza – emotiile si stresul

Emotiile puternice, chiar si cele pozitive, ne pot face sa actionam aiurea daca nu stim sa le moderam. Dar cele negative ne pot destabiliza rau de tot si pentru multa vreme. Daca emotiile negative se prelungesc, rezulta ca suntem sub un stres considerabil. Ce e de facut in acest caz?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste