Suferi de nemulțumire? Câteva manifestări și remedii…

Multe persoane au o nemulțumire cronică, indiferent de sursele ei. Iar atunci când ne plângem, fiecare avem un stil propriu. Iată câteva tipare, dar și cum să găsești soluții atunci când ai nevoie de ele.

Citește și:

Ai grijă cât împărtășești! Învață să nu cazi în penibil

Eviți să pui întrebări? Mai gândește-te o dată!

Chiar dacă nu ne dorim neapărat acest lucru, vrem nu vrem, ajungem în diverse situații să tragem cu urechea la ce vorbesc cei din jur.

Fie suntem în metrou, tren sau aeroport, când nu avem ceva mai bun de făcut, suntem expuși conversațiilor celor din jur. Și nu odată, concluzionăm că cei mai mulți dintre noi își varsă nemulțumirile.

Iar acestea sunt dintre cele mai variate: vremea, războaiele, situația economică, socrii (poate locul lor era lângă războaie) sau dureri diverse. Ai zice că e finalul lumii…

 

Psihologia nemulțumirilor

Dacă e așa urât să te plângi, oare de ce nu te poți opri? Există o sumedenie de cercetări asupra acestui fenoment și a motivelor de la baza lui.

În primul rând ai nevoie să îți afirmi lipsa de satisfacție, iar acest lucru îl verbalizezi… cum ar fi în timpul unei cine care nu ți-a plăcut. Doar așa se obțin feedback-urile consumatorilor cand vine vorba despre serviciile oferite.

Nemulțumirea apare într-o situație negativă: traficul auto, un film prost, electricianul care nu a făcut treabă bună sau primăria care face numai prostii. Desigur, nu contează doar situația în sine, ci și factorii personali.

Poți observa că unii se vaită, iar alții se abțin. Pentru că există și un anumit nivel pe care trebuie să îl atingă nemulțumirea înainte să înceapă comentariile.

Uneori, asta depinde de controlul pe care îl are o persoană asupra situației. Dacă o companie aeriană îți rătăcește bagajul, vei depune o plângere pentru că știi că asta ajută la soluționarea ei.

Dar există și alți factori implicați, respectiv toleranța la conflict, vârsta sau dorința de a te prezenta într-un mod pozitiv.

 

Tipologiile nemulțumiților

Este util să înțelegem că nemulțumiții nu sunt toți la fel. Există, desigur, cei care nu sunt niciodată satisfăcuți, iar pe ei îi putem numi drept nemulțumiți cronici. Au tendința să evalueze la nesfârșit o problemă și să se concentreze mereu pe neajunsuri și nu pe progres.

Există cercetări care arată că dacă ne facem din astfel de plângeri și văicăreli un obicei, ne reprogramăm creierul să gândească astfel în mod constant. Programarea aceasta poate fi schimbată, dar nemulțumiții nu vor considera că va funcționa demersul…

Există și cei care simt nevoia să se elibereze și să își verse năduful. Aceștia au un plan (nu foarte fericit) de a se orienta pe ei înșiși și experiențele (etichetate drept) negative.

Vărsându-și supărările, ei solicită atenția confidenților pentru că se simt validați când o primesc alături de simpatie.

Evident, nu vor lua în seamă sfaturile sau soluțiile oferite. Nu vor să rezolve nimic, ci doar să se simtă validați.

Partea proastă a celor două tipologii este că strică cheful celor din jur, iar drept reacție, și cel care se plânge ajunge să se simtă și mai rău…

 

Cum să îți exprimi corect nemulțumirile

O tipologie a nemulțumiților este cea instrumentală, respectiv concentrată pe rezolvarea de probleme.

Dacă atragi atenția partenerei că a cheltuit prea mulți bani de pe card, poate fi o nemulțumire instrumentală. Mai ales dacă te concentrezi pe impactul problemei, importanța schimbării și cooperați să găsiți o soluție.

Din păcate, studiile arată că acest tip de plângeri reprezintă mai puțin de 25% dintre nemulțumirile manifestate de oameni.

Într-un alt studiu, cercetătorii au descoperit că oamenii veseli se plâng mai rar. Mai mult, că acești oameni erau mai ancorați în prezent și prin urmare se pretau la a-și manifesta nemulțumirea atunci când aveau sau căutau un plan pentru a o soluționa.

În concluzie:

Avită să îți strici și mai tare dispoziția manifestându-ți nemulțumirile.

Manifestă-ți nemulțumirea atunci când consideri că efectul va fi o schimbare pozitivă.

Gândește-te dacă poți pune altfel problema, fără să te plângi.

Limitează-ți expunerea la nemulțumiri evitând nemulțumiții.

 

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Suferi de nemulțumire? Câteva manifestări și remedii...
Suferi de nemulțumire? Câteva manifestări și remedii…

Multe persoane au o nemulțumire cronică, indiferent de sursele ei. Iar atunci când ne plângem, fiecare avem un stil propriu. Iată câteva tipare, dar și cum să găsești soluții atunci când ai nevoie de ele.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste