Suferința provocată de secretele de familie

Secretele de familie sunt întotdeauna încărcate de apăsare și, chiar dacă nu recunoaștem, de anxietate. Puterea lor crește pe măsură ce ne străduim să le ascundem, iar nemărturisirea lor poate provoca suferință de-a lungul mai multor generații.

Citește și:

3 moduri de a ne cultiva generozitatea

Cum gestionăm schimbările care ne dau viața peste cap

Știm cât de importantă este comunicarea, în special cea asertivă. Este modul prin care învățăm să spunem ceea ce gândim și simțim, ce nevoi sau supărări avem, fără a răni o altă persoană.

Comunicând astfel însă, evităm să ne rănim, în primul rând, pe noi înșine. Atunci când nu știm să exprimăm astfel de lucruri din teama de a nu fi judecați, acuzați sau îndepărtați, trăim cu apăsarea lucrurilor nespuse.

O influență mult mai mare ajung să aibă secretele de familie. Acestea, aduc o încărcătură nocivă, transmisă pe linie descendentă, care atrage după sine anumite eșecuri ale generațiilor următoare, greșeli, decizii nefaste, dependențe sau chiar boli fizice.

Se spune că la baza unei dependențe stă o traumă. Dar dacă trauma respectivă nu a fost a ta? Dacă vine din trecutul tău, de la un membru îndepărtat al familiei tale?

Deși anumite secrete sunt considerate sănătoase fiind asociate cu libertatea de gândire a fiecăruia, secretele de familie au ca scop excluderea anumitor membri, iar acest lucru este făcut de regulă cu cei mai tineri, considerându-se că astfel sunt protejați.

Chiar și așa, aceștia simt sau știu la nivel inconștient că ceva este în neregulă și transmit semnale indirect că merită încredere: încep să manifeste un comportament deviant, cedează unei adicții sau se îmbolnăvesc.

De multe ori, reacția oglindește ceva din secretul nespus, iar în felul acesta, cel „protejat' arată că știe, dar și că merită încrederea ce îi este refuzată.

Să nu uităm că multe dintre acțiunile, intențiile, dorințele noastre se manifestă în plan ascuns, în inconștient, și ne este greu să le accesăm, să le aducem în conștient, să le recunoaștem și să le exprimăm, rezolvăm sau împlinim.

Să nu uităm de lucrurile care cu ani în urmă erau considerate a fi „rușinoase' și astfel conturau bazele perfecte pentru un secret: copii proveniți înafara unei căsătorii sau dintr-un adulter, bolile mentale sau alcoolismul.

Sentimentul de rușine asociat cu aceste lucruri a fost unul foarte puternic, motiv pentru care ele au devenit „secrete'.

Dar noi, în inconștient, păstrăm moștenirea familiei noastre, chiar și când este vorba despre lucruri neplăcute, sumbre.

Atunci când trăim o situație despre care nu putem vorbi, manifestăm numeroase comportamente ca exprimări simbolice ale situației respective. Acestea, sunt percepute de cei din jur, chiar și de către copii, în mod inconștient.

Să presupunem că ai trecut printr-un incident neplăcut, seara, pe stradă. Chiar dacă nu vorbești despre acest lucru, vei refuza să mai ieși seara din casă justificând că nu te simți bine. D

ar cei din jur devin îngrijorați pentru starea ta, mai ales dacă repeți acest refuz. Vor considera reacția ta de neînțeles. Iar secretul, atrage după sine nu doar acest comportament ci și o teamă pe care o poți transmite și asupra altora.

Secretele de familie afectează cel mai puternic primele 2 generații după persoana purtătoare a secretului.

Totodată, ajutorul poate veni din partea unui membru al familiei. Copilul care va simți o schimbare de atitudine și comportament din partea unui părinte, fără a ști cărui fapt se datorează, se poate gândi că poartă o vină.

Rolul bunicului, al unchiului sau chiar al celuilalt părinte este de a-i explica faptul că nu este vina lui. Dar câți membri ai familiei se vor gândi că asta simte copilul?

Din acest motiv, psihoterapia te poate ajuta să dezvălui anumite secrete ale familiei tale, sau anumite evenimente ori incidente care au fost prezentate „cosmetizat' de către membrii familiei, încercându-se o diminuare a impactului lor negativ.

Cunoscându-ți istoria de familie, înțelegând dramele sau traumele străbunilor tăi, te poți elibera de ele pentru a fi mai prezent în realitatea ta și pentru a-ți decide singur propria viață.

De Anca Maftei, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician și specialist în psihologie organizațională

anca.maftei@gmail.com

Tel.: 0728.440.855

www.ancamaftei.ro

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Suferința provocată de secretele de familie
Suferința provocată de secretele de familie

Secretele de familie sunt întotdeauna încărcate de apăsare și, chiar dacă nu recunoaștem, de anxietate. Puterea lor crește pe măsură ce ne străduim să le ascundem, iar nemărturisirea lor poate provoca suferință de-a lungul mai multor generații.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste