Supracompensarea prin muncă: indicii şi cauze

Muncești mult? Nu simți mari satisfacții, ba chiar oboseala se acumulează, dar parcă tot către muncă revii? Aflăm de la psihoterapeutul Daniela Stanciu ce înseamnă supracompensarea prin muncă și ce se află în spatele ei.

Citește și:

Cum ne sunt utile emoțiile negative

Ai un scenariu de viață? Află ce este și cum îți influențează alegerile

Am putea spune că un prim indiciu al supracompensării prin muncă este acela că tot universul tău se învârte în zona profesională: investeşti foarte multă energie în tot ceea ce ţine de job-ul tău, petreci foarte mult timp la serviciu sau poate chiar subiectele de discuţie preferate sunt cele despre munca ta.

Un alt indiciu ar fi acela că celelalte roluri ale tale sunt semnificativ diminuate (rolul de parteneră, prietenă, sau mamă, fiică etc). În plus, clipele tale de bucurie sunt date în cea mai mare parte de realizările profesionale.

Însă, deşi munca îţi oferă bucurii, satisfacţii, acestea sunt vremelnice, fie pentru că după un succes alergi imediat în căutarea următorului fără a te bucura de cel prezent, fie pentru că indiferent câte succese ai avea în zona profesională, tot simţi că lipseşte ceva în viaţa ta.

Faptul că te frământă gânduri precum „Ce folos că am o poziţie profesională foarte bună, dacă nu am pe cineva care să mă iubească?', „La ce bun că am atâtea succese profesionale, însă nici un prieten?' sau „Viaţa mea zilnică înseamnă trezit, serviciu, culcat' reprezintă un alt indiciu al centrării excesive pe muncă.

Cauzele care te-au adus în această situaţie pot fi variate. De exemplu, supracompensarea prin muncă poate apărea atunci când stima de sine depinde într-o măsură foarte mare de succesele din zona profesională. Şi atunci, pentru a-ţi „hrăni' această stimă de sine permanent, te avânţi cu frenezie în muncă!

Dacă în copilărie dragostea oferită de părinţii tăi a fost condiţionată, depinzând de rezultatele pe care tu le obţineai la şcoală, atunci poate ai internalizat un mesaj de genul „Dacă nu muncesc mult, nu merit să fiu iubită' sau „Dacă nu am rezultate foarte bune, nu sunt valoroasă!'

Poate părinţii nu-ţi ofereau atenţia şi aprecierea de care aveai nevoie şi strategia folosită de tine la acel moment a fost să înveţi foarte bine pentru a le atrage cumva atenţia! Apoi această strategie a devenit laitmotiv în viaţa ta!

Pot fi anumite tipare dezvoltate în copilărie sau adolescenţă, care ne determină să investim excesiv de multă energie în zona profesională.

Părinţii noştri, deşi au cele mai bune intenţii, pot avea uneori atitudini şi comportamente care sunt împovărătoare pentru noi.

De exemplu, dorindu-şi foarte mult ca tu să fii o persoană „realizată în viaţă', ei au insistat asupra faptului că trebuie să înveţi, te-au trimis la olimpiadă după olimpiadă sau poate au spus de fiecare dată „Se putea şi mai bine'.

În felul acesta, ai ajuns să internalizezi mesaje care încep cu „trebuie să…', ai nişte standarde nerealiste şi eşti copleşită de perfecţionism.

Un alt exemplu ar fi acela că dacă în copilărie nu ai fost încurajată, apreciată, ba dimpotrivă ţi s-a spus că nu te descurci, că „nu eşti în stare', atunci ai dezvoltat o schemă de eşec.

Dacă nici mediul şcolar nu a fost unul suportiv, atunci tiparul de eşec a fost întărit. Strădaniile tale de a învăţa, de a munci mult au reprezentat strategia ta de a face faţă situaţiei în acele momente, pentru a dovedi că poţi, că te descurci. Însă această strategie perpetuată în prezent este disfuncţională, aducându-ţi multe neajunsuri!

Dacă în copilărie ţi-au lipsit atenţia şi afecţiunea, atunci, adult fiind, anticipezi că nevoile tale emoţionale nu vor fi îndeplinite şi poţi evita relaţiile intime.

În acest fel viaţa de cuplu va fi inexistentă şi poţi compensa centrându-te excesiv pe zona profesională, acolo unde te simţi competentă, spunându-ţi ceva de genul „Măcar aici să mă simt împlinită!'

Atunci când există însă viaţă de cuplu, dar nu funcţionează, poţi considera că munca reprezintă pentru tine o „ieşire' rezonabilă din viaţa de cuplu.

Adică e mai simplu, mai confortabil să spui „Am foarte mult de lucru' astfel încât să petreci cât mai puţin timp cu partenerul, decât să ai o discuţie în care poate apărea un conflict. Dacă mai ai şi un sentiment de izolare şi nu ai o viaţă socială, atunci orientarea energiei tale către muncă este şi mai puternică.

În cazul în care eşti o persoană care se sacrifică pentru ceilalţi sau o persoană care nu poate spune „Nu', atunci când ajungi într-o companie în care volumul de muncă este supradimensionat, te vei sacrifica pentru ceilalţi, răbdând cu stoicism chiar şi atunci când povara sarcinilor este foarte mare.

Deşi poate pe termen scurt poate fi o soluţie, oare pe termen lung funcţionează? Ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat viaţa ta profesională ar intra într-un con de umbră din motive independente de voinţa ta, oare ce puncte de sprijin ţi-ar rămâne în acele momente?

Merită oare să mizezi totul pe o singură carte – viaţa profesională, lasând deoparte viaţa de familie, viaţa socială si hobby-urile tale?

Supracompensarea prin muncă poate fi un paliativ, oferindu-ţi o alinare iluzorie, însă de fapt aceasta te împiedică să fii în contact cu nevoile tale reale şi cu emoţii negative legate de alte arii ale vieţii (cum ar fi tristeţea că nu ai un partener sau poate furia că nu ai nici un prieten etc) şi îţi limitează dezvoltarea personală.

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie

Tel.: 0745.089.985

office@aventuradezvoltarii.com

www.aventuradezvoltarii.com

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Supracompensarea prin muncă: indicii şi cauze
Supracompensarea prin muncă: indicii şi cauze

Muncești mult? Nu simți mari satisfacții, ba chiar oboseala se acumulează, dar parcă tot către muncă revii? Aflăm de la psihoterapeutul Daniela Stanciu ce înseamnă supracompensarea prin muncă și ce se află în spatele ei.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste