Teama de greseala

Teama de greseala, de critica, de a fi respins si convingerea de a fi in pericol sunt principalele surse de anxietate, iar antidotul este invatarea unei abordari mai realiste.

 

Despre trasaturile persoanelor dispuse sa experimenteze aceste stari l-am intrebat pe psihologul Miruna Stanculescu: „As incepe prin a face o diferentiere.

Anxietatea este un raspuns firesc si o metoda eficienta de semnalare a pericolului. Devine o problema psihologica doar atunci cand ajunge la un nivel excesiv si incontrolabil.

Cum ajungem de la anxietatea fireasca la un diagnostic? Studiile demonstreaza doua lucruri: ca exista o predispozitie genetica si trasaturi de personalitate care pot favoriza consolidarea anxietatii intr-o afectiune si ca este nevoie de contributia mediului pentru ca acest lucru sa se intample.

Trasaturile de personalitate care pot favoriza instalarea unei tulburari anxioase sunt nevrotismul si gradul de extroversie. Nevrotismul poate fi definit ca fiind «inclinatia catre experimentarea emotiilor negative».

Persoanele cu un grad ridicat de nevrotism tind sa experimenteze constant anxietate, tristete sau furie si tind sa fie mai concentrate pe propria persoana si, implicit, mai vulnerabile decat cele cu un nivel scazut de nevrotism, care pot fi considerate  «nepasatoare».

Dar, chiar daca studiile arata o prevalenta a celor doua trasaturi in randul persoanelor cu tulburari anxioase, doar acestea nu sunt suficiente.

Tulburarile anxioase se consolideaza ca raspuns la un eveniment traumatic sau ca modalitate de cooperare cu realitatea, invatata in copilarie.

De cele mai multe ori, statisticile demonstreaza ca un copil anxios are, cu siguranta, unul sau ambii parinti anxiosi. Drept urmare, pentru adultul care se confrunta cu aceasta problema, solutia este identificarea si corectarea ei la propria persoana, pentru a putea interveni eficient in educarea celui mic, evitand reproducerea acestui tip de abordare.

Un copil anxios traieste cu teama ca greselile lui sunt eterne si ca il pot redefini instantaneu, trecand de la catalogarea „copil bun la cea de „copil rau doar in urma unei greseli. Gandirea de acest tip il va face mai anxios, chiar daca nu se intampla nimic concret de acest gen.

 

Copil anxios si copil senin

Despre copilul anxios si felul cum il putem ajuta, Miruna Stanculescu este de parere ca „un copil nu se naste anxios, poate avea o predispozitie catre anxietate, dar invata sa fie anxios.

Daca excludem accidentele din ecuatie, atat genetica cat si mediul presupun contributia parintilor. Altfel spus, in spatele unui copil anxios este un adult care l-a invatat sa devina anxios.

Din experienta mea de pana acum, fara exceptie, adultul cu probleme generate de anxietate provine dintr-o familie in care unul sau ambii parinti erau, la randul lor, anxiosi.

Conform studiilor, cortizolul (hormon de stres) trece prin placenta si influenteaza dezvoltarea fatului. Apoi, odata cu venirea pe lume, emotia este prima modalitate de cunoastere a lumii.

Mama devine prima persoana responsabila de traducerea lumii in emotii. Si, mai apoi, restul persoanelor semnificative din viata copilului.

Poate de aceea ar fi util ca, pe langa toate celelalte initiative prenatale, parintii sa includa si lucrul cu un psiholog, care sa ii ajute sa-si inteleaga sensibilitatile emotionale si sa le adreseze in asa fel, incat sa nu fie transmise mai departe copilului.

Cum recunoastem un copil anxios? Similar cu adultii, copiii folosesc, si ei, mecanisme de aparare. Reactia la frica presupune trei tipuri de raspuns: fugi, lupta sau ingheata («fa pe mortul».

La copil, aceste raspunsuri se traduc in evitare sau refuz (fugi), crize de furie sau tipete (lupta) sau lipsa de reactie, blocarea raspunsului (ingheata).

Parintele are, deci, nevoie sa recunoasca propriile reactii si sa le incadreze corect pentru a putea mai apoi sa normalizeze reactia si experienta copilului. Nu ne putem invata copiii decat ceea ce stim.

Deci, daca eu, ca parinte, experimentez anxietate sociala, nu am sa ii pot transmite copilului convingerea ca «oamenii nu te judeca» si nici relaxarea si increderea ca este in regula sa isi afirme si exprime propria individualitate.

 

Cauze si efecte

Anxietatea este precum o actiune virala, care se multiplica, invadandu-ne modul de gandire si producand un tipar aplicabil in variate situatii.

De la teama de a nu fi placut de cei din jur, la cea de esec profesional sau personal, la eliminarea oricarei initiative, aceasta ajunge sa ne guverneze, asigurandu-ne totodata ca astfel ne protejam.

Oricat de precauti am incerca sa fim, se stie ca, din excesul de protectie in fata suferintei, ne indepartam si de situatiile cu potential fericit.

Intuitia – care, de multe ori, ne serveste in situatiile noi si necunoscute – este, la randul ei, bruiata de gandirea de tip anxios si de fricile exacerbate.

„Frica este un raspuns biologic standard, adica tipul de emotie nu difera, ci doar nivelul la care se experimenteaza e diferit.

Nu putem vorbi despre tipuri de anxietate, ci doar despre preocupari, domenii (stimuli) pe care cel care experimenteaza problema le percepe ca fiind generatoare de potentiale consecinte negative si, implicit, de anxietate.

Unele dintre cele mai frecvent intalnite sunt fobiile, adica anxietatea generata in raport cu un stimul specific (de exemplu, fobia de paianjeni sau de zborul cu avionul).

Urmeaza apoi anxietatea sociala. Urmatorul este sindromul de stres posttraumatic, despre care se crede ca afecteaza mai multe persoane decat cele care sunt diagnosticate.

Unele tulburari anxioase mai cunoscute (atacul de panica sau anxietatea generalizata) au, in ciuda renumelui, o prevalenta mai redusa.

Din insiruirea de mai sus rezulta ca tipul de anxietate e mai putin important si ca nivelul de anxietate este cel care dicteaza cursul lucrurilor si gradul de invalidare a persoanei care il experimenteaza.

Altfel formulat, nu conteaza daca la baza reactiei tale se afla un gandac sau contemplarea mortii, ci doar cat de grav iti incurca viata, asa cum iti doresti sa o traiesti, spune psihologul Miruna Stanculescu.

 

Mergi la un terapeut

Despre cele mai des intalnite raspunsuri la anxietate si decizia de a apela la un terapeut, Miruna Stanculescu afirma ca „nu stiu care sunt cele mai frecvente invalidari de pe urma anxietatii, dar stiu care sunt cele care determina, cel mai frec vent, decizia de a apela la un specialist, respectiv cele invalidante. Atacurile de panica, de exemplu, sunt un motiv frecvent.

Apoi tulburarile anxioase specifice (adica axate pe un domeniu – hipocondria, sa zicem) sau cele generalizate, in momentul in care incep sa interfereze cu planul de viata, adica atunci cand sunt insotite de, sa spunem, insomnii sau cand se interpun intre dezvoltarea profesionala sau personala – fobia de zbor cu avionul versus nevoia profesionala de a calatori.

Dar poate ca cea mai profunda si invalidanta problema a persoanei anxioase este incapacitatea de a se relaxa.

Practic, a fi anxios inseamna a-ti trai viata ca si cum te pregatesti perpetuu sa te lansezi de pe linia de start a unei curse infernale. Cu toti muschii si nervii incordati, atent doar la lumea ta interioara care tipa la tine sa iti mobilizezi toate resursele pentru supravietuire.

 

Sunt anxios, dar ma tratez

Despre metodele de combatere si control pe care le avem asupra anxietatii, Miruna Stanculescu afirma ca „eu folosesc un principiu in terapie: acela ca noi nu ne facem noua deservicii.

Poate ca nu ne convin intotdeauna reactiile pe care le avem sau comportamentele noastre, dar intentia inconstienta din spatele acestora e buna.

Combinat cu faptul ca anxietatea nu este un inamic, ci doar o emotie adaptativa care a scapat de sub control, rezulta ca anxietatea nu se combate, ci se intelege si se controleaza.

Avem de inteles care sunt mecanismele care ii permit sa se manifeste: cum a contribuit istoria noastra de viata la nivelul ridicat la care a ajuns azi, care sunt comportamentele prin care o intretinem si care sunt cele de care avem nevoie pentru a o tine sub control.

Pana la urma, curajul nu inseamna lipsa fricii, ci gestionarea ei. In spatele anxietatii sociale, de exemplu, sta pur si simplu frica de oameni si de judecata lor.

Este necesar deci sa inteleg de ce anume ma tem de ei, cum anume reactionez astazi (de exemplu, evit sa vorbesc in public, pentru ca ma blochez) si sa incep treptat sa ma expun unor situatii care sa ajute la consolidarea unui alt comportament, a celui dorit (vorbitul in public).

In mod paradoxal, ajungem la un nivel invalidant al anxietatii tocmai evitand expunerea la stimulii care o produc. Acest lucru se intampla pentru ca intervine o eroare de estimare: echivalarea emotiei cu informatia.

«Ma simt in pericol» devine echivalent cu «sunt in pericol». Primul pas este intelegerea mecanismelor pe care le utilizeaza anxietatea.

Urmeaza apoi constietizarea comportamentelor de raspuns si formarea de comportamente noi, care sa imi scada nivelul anxietatii. Relaxarea este, de pilda, opusa anxietatii.

Putini dintre noi stim insa cum sa ne relaxam eficient. Relaxarea este unul dintre primele lucruri pe care o persoana anxioasa le are de invatat si apoi de practicat zilnic.

Ancorarea in prezent este urmatorul pas. Pentru a avea efect, frica are nevoie de viitor, singurul loc unde poate proiecta scenarii cu sfarsit defavorabil. Mai avem nevoie si sa invatam sa ne ingrijoram eficient.

Adica sa ne luam grijile in posesie, formulandu-le in asa fel incat sa depinda de noi. Mie imi place sa spun ca, la fel ca orice alt lucru de pe lume, si grijile pot fi folosite in interesul meu si nu impotriva mea.

Prin urmare, cum gandurile negative, cu care suntem obisnuiti, pot parea dificil de eliminat in totalitate, putem sa acceptam ca nu trebuie sa credem tot ceea ce gandim.

Putem sa le acceptam ca ipoteze, in defavoarea carora sa generam altele, cu un scenariu pozitiv. Tiparul gandirii poate fi remodelat prin exercitii constante si prezenta permanenta «aici si acum».

Fiind o emotie naturala, anxietatea trebuie gestionata asemeni tuturor celorlalte emotii. Inlaturarea ei nefiind posibila, ea avand si un rol de echilibru cand are niveluri sanatoase, preluarea controlului este singura varianta cu efecte pe termen lung.

Iar in cazul fobiilor si al emotiilor pe care nu reusim sa le controlam singuri, apelarea la un specialist care sa ne ajute sa le intelegem si sa le corectam prin metode specifice si tehnici de relaxare, este solutia pe care o avem la indemana.

 

Miruna Stanculescu este psihoterapeut de orientare cognitivcomportamentala si hipnoterapie www.mirunastanculescu.ro,  terapie@mirunastanculescu.ro

 

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Teama de greseala
Teama de greseala

Teama de greseala, de critica, de a fi respins si convingerea de a fi in pericol sunt principalele surse de anxietate, iar antidotul este invatarea unei abordari mai realiste.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste