Traim in era cumparaturilor?


Poate esti unul dintre aceia, multi la numar, care, atrasi de o anumita categorie de obiecte — bijuterii sau jocuri de sah, imbracaminte sau ursuleti din plus, pantofi sau harti vechi, aparatura electronica sau cartonase cu jucatori renumiti de baseball — au ajuns sa fie inglodati in datorii sau sa aiba alte probleme financiare.

Sau poate ca excesul de cumparaturi iti afecteaza munca, viata sociala sau relatiile de familie; sau patima cumparaturilor te-a facut sa ai probleme cu legea.

Tie ne adresam, chiar daca esti ferit de consecintele financiare ale cumparaturilor in exces, datorita starii materiale foarte bune pe care o ai, insa ai pierdut din vedere ce anume conteaza in viata sau simti ca viata ta nu mai are sens.

Daca ti se pare cunoscut vreunul dintre scenariile pe care le-am schitat mai sus, sa stii ca nu esti singur.

In conformitate cu un studiu realizat in 2006 de Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Stanford: 5,8% dintre adultii din Statele Unite cumpara in exces (cel putin 17 milioane de oameni).

Cum am putea sa intelegem sau sa explicam aceasta statistica ingrijoratoare?

 

Era productiei in exces

Exista doi factori, care, impreuna, explica multe.

Unul este productia din ce in ce mai mare de bunuri din intreaga lume.

In tot mai multe parti ale globului, cresterea economica depinde de vanzarea bunurilor catre populatiile ale caror nevoi fundamentale au fost deja satisfacute.

Pentru atingerea acestui scop — cultivarea unei dorinte puternice de a avea bunuri inutile —, sunt folosite resurse ce par infinite.

Publicitatea si media dau forma dorintelor noastre de natura materiala, iar industria cardurilor de credit face ca implinirea acestor dorinte sa para extrem de facila.

Astazi, fiecare dintre noi este considerat drept „consumator-tinta de catre agentii economici, in goana lor neincetata dupa castig.

Suntem impinsi, stimulati, programati sa cumparam.

In 2006, au existat 9,2 miliarde de oferte de carduri de credit pentru cei 300 de milioane de cetateni americani — peste 30 de oferte pentru fiecare barbat, femeie si copil!

Mersul la cumparaturi in sine a devenit o modalitate de a-ti petrece timpul liber si un stil de viata; mall-urile reprezinta acum noile centre ale oraselor.

Suntem coplesiti, din leagan si pana in mormant, de mesaje care ne indeamna sa facem cumparaturi, de mesaje care, cu o sofisticare psihologica tot mai profunda, asociaza, in mod eronat, produse de care nu avem nevoie cu stari de spirit pe care ni le dorim din tot sufletul.

 

Traim prin comparatie

Al doilea factor ce a contribuit la ascensiunea meteorica a cumparaturilor in exces este schimbarea radicala a reperelor publicului.

In urma cu 30 de ani, familia-model putea locui chiar alaturi de noi si nu era o problema sa tinem pasul cu ea: sa ajungem la un nivel de trai aproximativ cam ca al lor, insa prin anii 80 membrii familiei-model au devenit persoanele pe care le vedeam la televizor.

Locuiau mai departe de noi si aveau un stil de viata mult mai imbelsugat.

Curand, toti oamenii, indeosebi cei din clasa de mijloc, indiferent de pozitia lor pe scara economica si indiferent de zona unde locuiau, au inceput sa se compare cu cei de la televizor.

Peste noapte, satisfacerea nevoilor pe care credeau ca le au sau ceea ce parea un stil de viata acceptabil a devenit o tinta tot mai greu de atins.

Astfel a aparut „virusul belsugului, acest nemaiintalnit flagel modern al intereselor materiale si al consumului excesiv.

Cercetatorul Paco Underhill explica pe scurt: „Dezmatul economic reprezentat de a doua jumatate a secolului XX a stimulat mai multe cumparaturi decat si-ar fi inchipuit cineva, mai multe cumparaturi decat s-au efectuat vreodata in orice parte a lumii.

Pe langa traditionala dezvoltare a activitatilor de comert, au inceput sa fie exploatate noi «terenuri fertile», care te imping sa cumperi: cataloage, televiziune si internet.
 

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Traim in era cumparaturilor?
Traim in era cumparaturilor?

Suferi de „boala cumparaturilor“ daca irosesti prea mult timp, energie sau bani la cumparaturi — chiar daca, in realitate, nu achizitionezi nimic — astfel incat viata ta este influentata in mod negativ. Iata cateva clarificari…

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste