Tulburarea obsesiv-compulsivă: manifestări şi remedii
Mulți dintre noi au experimentat anxietatea dată de gânduri obsesive. Iată cum identificăm tulburarea obsesiv-compulsivă pentru a lua măsurile potrivite pentru noi
Citește și:
3 semne că suferi de anxietate socială
Reziliența: cum ne îmbunătățim forța emoțională în fața obstacolelor
Cum recunoaştem tulburarea obsesiv-compulsivă
Tulburarea obsesiv-compulsivă face parte din sfera anxietăţii şi se caracterizează prin prezenţa obsesiilor şi/ sau a compulsiilor.
Obsesiile pot fi gânduri disfuncţionale recurente şi deranjante, impulsuri nedorite şi chiar imagini intruzive, însoţite de nelinişte, frică sau anxietate.
Printre cele mai întâlnite obsesii se numără: frica de boală (precum contaminarea cu microbi, germeni sau viruşi etc.), frica de rănire (precum frica de izbucnirea unui incendiu din cauza defectării sistemului electric, frica din cauză că uşa este neîncuiată etc.), obsesii legate de anumite aspecte ale corpului, impulsuri agresive nedorite faţă de sine sau de alţii, frici legate de manifestarea unui comportament sexual anormal (precum frica de a deveni pedofil, frica de a comite agresiuni sexuale etc.), gânduri exagerate legate de credinţe religioase (precum frica foarte puternică a unei persoane că după moarte va ajunge în iad) sau preocuparea deosebită pentru ordine şi simetrie.
Compulsiile reprezintă, cel mai adesea, reacţiile comportamentale la obsesii. Ele sunt comportamente sau acte mentale repetitive care se desfăşoară după anumite reguli stricte pentru a elimina sau reduce obsesiile.
Cu alte cuvinte, ele funcţionează ca un mijloc de coping, ca o formă de a depăşi, de a neutraliza sau de a reduce frica sau anxietatea asociată gândurilor disfuncţionale. Exemple de compulsii sunt curăţenia excesivă (precum spălatul mâinilor, curăţenia exagerată în casă etc.), stocarea sau adunarea de obiecte inutile, „ritualuri” de aranjare, ordonare, verificare, repetarea unor numere sau număratul compulsiv, recitarea unor cuvinte fără sens, repetarea unor rugăciuni în mod excesiv etc.
Aceste comportamente sau acte mentale sunt foarte deranjate, nedorite şi consumă mult timp, interferând cu activitatea şi funcţionarea zilnică normală a persoanei.
Deşi, de multe ori, ea realizează că acel comportament compulsiv nu are sens şi chiar că îi face rău, nu se reuşeşte să se abţină.
Se întâmplă şi ca astfel de persoane să prefere evitarea situaţiilor sau circumstanţelor care le declanşează obsesiile şi comportamentele compulsive, însă aceasta este doar o soluţie de moment.
De cele mai multe ori, obsesiile sunt însoţite de compulsii, însă există şi cazuri în care tulburarea obsesiv-compulsivă se manifestă doar prin obsesii sau doar prin compulsii.
Ca frecvenţă în rândul populaţiei globale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii raportează un procent de 1,1%-1,8%. Este posibil ca tulburarea obsesiv-compulsivă să apară încă din copilărie, dar cel mai adesea este identificată la adolescenţi şi tineri adulţi.
Acceptare, expunere, monitorizare şi confruntare
Dacă vorbim despre remedii, este important ca, în primul rând, persoana să înţeleagă natura acestei tulburări, să descopere care sunt gândurile disfuncţionale sau obsesiile şi cum anume acţionează ea pentru a se linişti, ce „ritualuri” foloseşte.
Aşadar, un prim pas ar fi de acceptare şi apoi, de monitorizare a situaţiilor ce determină anxietatea sau frica. În acest sens, se recomandă folosirea unui jurnal al gândurilor obsesive, pentru că astfel le putem conştientiza şi identifica mai uşor.
Desigur, acest lucru implică faptul că este nevoie să ne expunem situaţiilor care ne provoacă frica sau anxietatea pentru a înţelege ce se întâmplă de fapt şi a ne putea auto-observa şi nu este recomandat să le evităm.
Pentru că vorbim de o tulburare din sfera anxietăţii, de cele mai multe ori, pericolul fie nu este real, fie reacţia faţă de acesta este exagerată.
De aceea, al doilea pas constă în confruntarea cu gândurile intruzive. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când observăm că avem astfel de gânduri să le analizăm, confruntându-le cu dovezi.
Cu alte cuvinte: există fapte reale care să susţină că ceea ce gândim este adevărat sau confundăm faptele cu gândurile?
De fapt, analiza ne ajută să conştientizăm că, adesea, nu există dovezi reale şi că pericolul este imaginat sau exagerat.
O dată ce o persoană a trecut prin aceste etape, adică a identificat gândurile disfuncţionale, le-a confruntat cu dovezile şi a realizat că faptele sunt contrare, stoparea lor poate fi realizată cu o mai mare uşurinţă şi le poate înlocui cu gânduri alternative care să o ajute. Însă, este nevoie de motivaţie şi exerciţiu zilnic.
Reducerea sau întârzierea comportamentelor compulsive
În paralel cu această etapă, o altă strategie constă în reducerea sau întârzierea comportamentelor compulsive.
De exemplu, dacă reacţia compulsivă a unei persoane este de a verifica uşa dacă este încuiată de 30 de ori pe zi, ea poate încerca să reducă treptat, la o anumită perioadă, numărul verificărilor: de 25 de ori pe zi, de 20 de ori pe zi, de 10 ori pe zi, de 5 ori pe zi, până ajunge să facă acest lucru doar o dată pe zi.
Un alt exemplu se referă la întârzierea comportamentului compulsiv, până când persoana reuşeşte să se simtă confortabil fără a-l realiza.
Dacă reacţia compulsivă a cuiva este de a se spăla pe mâini imediat ce atinge o altă persoană, poate încerca să amâne spălarea pe mâini cu 2 minute, apoi treptat cu 5 minute, 7 minute, 10 minute, 15 minute etc.
Folosirea tehnicilor de relaxare şi de mindfulness
De mult ajutor ne poate fi şi practicarea tehnicilor de relaxare. O persoană nu poate fi anxioasă şi relaxată în acelaşi timp. Prin urmare, folosirea tehnicilor de relaxare reduce anxietatea asociată tulburării obsesiv-compulsive.
Dacă anxietatea este redusă, este mai puţin probabilă apariţia reacţiilor compulsive. De asemenea, tehnicile de mindfulness sunt benefice, pentru că ne centrează pe momentul prezent.
Atunci când apare un gând disfuncţional, centrarea pe momentul prezent, pe o activitate specifică, poate fi un mijloc de coping alternativ comportamentelor compulsive. De asemenea, mindfulness-ul ne învaţă să ne acceptăm gândurile şi să le observăm fără a ne judeca.
Psihoterapia şi medicaţia
Atunci când o persoană nu reuşeşte să aplice singură remediile sugerate mai sus, este bine ca ea să apeleze la un specialist.
Psihoterapeutul o poate ghida în acest proces, folosind şi alte metode şi tehnici specifice. De altfel, asistenţa psihoterapeutului încă de la început aduce un plus de eficienţă, scurtează din timpul alocat depăşirii dificultăţilor şi oferă o serie de instrumente, tehnici şi strategii pe care clientul le poate folosi oricând pentru a depăşi mai uşor momentele şi situaţiile dificile din viaţă.
Sigur că în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive pot fi folosite medicamente specifice, recomandate de medicul psihiatru, mai ales în cazuri mai grave. Însă, pentru eficienţa şi durabilitatea tratamentului, este bine ca medicaţia să fie combinată cu psihoterapia.
Terapia prin hipnoză
Foarte multe cercetări demonstrează eficacitatea hipnozei în terapia tulburării obsesiv-compulsive. Fie că este folosită ca metodă în sine de terapie sau ca tehnică în cadrul psihoterapiei, rezultatele utilizării hipnozei sunt mult mai rapide, pentru că ea se adresează minţii neconştiente.
Comportamentul nostru are rădăcini adânci în mintea neconştientă, iar lucrul direct cu ea scurtează din timp.
Transa hipnotică ajută persoana să-şi identifice obsesiile, dar şi să se disocieze de ele, reuşind, astfel, să le transforme mai repede în gânduri funcţionale.
Şi aici este nevoie de exerciţiu, dar nu la fel de mult ca atunci când lucrăm cu mintea conştientă. Mai mult, prin intermediul transei hipnotice, persoana intră într-o stare de relaxare profundă care reduce şi chiar anulează anxietatea asociată tulburării obsesiv-compulsive.
De asemenea, cu ajutorul hipnozei, clientul îşi poate descoperi resursele personale şi mijloace de coping alternative, iar sugestiile se pot îndrepta şi spre întărirea încrederii în sine, care joacă un rol important pentru reuşita procesului terapeutic.
În fine, prin regresie, terapeutul poate ghida persoana către momentul iniţial din viaţă în care a apărut anxietatea, iar ea îşi poate explica mai bine cauzele şi conflictele ce urmează a fi rezolvate.
Orice metodă aleasă este benefică, însă este bine ca persoana să o selecteze pe cea care crede că este cea mai potrivită pentru ea însăşi sau să le combine în modul cel mai bun pentru ea şi să se adreseze unui specialist cu care consideră că ar putea rezona.
De Elena-Irina Macovei, psiholog, psihoterapeut, hipnoterapeut, trainer
Cabinet individual de psihologie: consiliere psihologică, psihoterapie, terapie prin hipnoză, dezvoltare personală, relaxare şi managementul stresului
Tel.: 0742.556.775
www.romedic.ro/psiholog-elena-irina-macovei
www.la-psiholog.ro/macovei-elena-irina-cabinet-individual-de-psihologie
Foto: shutterstock.com
