Umorul este treaba serioasa

Cercetarile arata ca persoanele cu anumite tulburari psihice, dar cu un nivel normal sau chiar peste medie de inteligenta, nu pot reactiona la ceva comic.

Acesta este cazul unor tipuri de schizofrenie si autism. In prima situatie, problema vine din faptul ca cei care sufera de o astfel de boala au dificultati in a gasi puncte de conexiune intre idei asociate – or, umorul functioneaza pe acest principiu.

Pe de alta parte, schizofrenia, ca si autismul, produce un soi de aplatizare afectiva. Cei afectati de astfel de boli pot reactiona in sensul intelegerii logicii a ceva haios, dar nu pot avea si manifestarea emotionala pe care o presupune umorul.

Comicul inseamna, asadar, si implicare afectiva.

Teoria inconsecventei

Ea sustine ca umorul se naste atunci cand apare o inconsecventa intre ceea ce are loc in contextul lumii reale (conversational, in diverse situatii) si modelele noastre mentale.

Pricepem ce s-a intamplat, insa e ca si cum acest lucru nu are loc pe de-a-ntregul la nivel constient. Daca actul de a intelege ne-ar aparea in toata claritatea in fata ochilor mintii, atunci nu am mai ajunge sa ne amuzam.

Asa se intampla cu poantele pe care le cunoastem deja. Le-am inteles de prima data, atunci am si ras la ele. Logica a ramas aceeasi, doar ca, in momentul repetarii, a disparut elementul-surpriza.

Oare umorul functioneaza urmand o logica inconstienta? Se poate! Cercetatorul Alastair Clarke propune o teorie privind pattern-uri de recunoastere cerebrala care se activeaza de la sine atunci cand auzim o gluma sau vedem ceva haios pentru prima data.

Prin urmare, comicul inseamna inteligenta, dar si emotie, inadecvare, dar nu de orice fel (exista incongruitati care aduc cu ele sentimentul disconfortului, nicidecum nu starnesc hazul), o imbinare subtila intre ceea ce este previzibil si surprindere.

Ce ne spun neurostiintele

Comicul, cu toate aceste fatete ale sale, a inceput sa fie cercetat abia de curand cu instrumentele oamenilor de stiinta. El incepe insa sa castige tot mai mult teren, pentru complexitatea si implicatiile lui sociale si emotionale.

Cercetatorul Vinod Goel a fost primul care a folosit, la inceputul anilor 2000, aparatul MRI pentru a vedea ce se intampla in creierul nostru atunci cand radem. El a studiat felul in care se modifica activitatea cerebrala a 14 voluntari studenti, in functie de diferiti stimuli considerati haiosi.

Goel a folosit doua tipuri de glume: unele a caror miza e legata de sensul literal al cuvintelor („de ce nu oracaie broasca? pentru ca are o cheie in gura“) si altele comice datorita subtilitatilor semantice („de ce nu musca rechinii avocati? Din colegialitate“).

Se pare ca diversele tipuri de umor activeaza zone diferite din creier. In cazul acestui experiment, rezultatele au aratat ca primele se produceau in corelatie cu partea stanga, inferioara, a cortexului prefrontal.

Alta este aria activata atunci cand vorbim despre recompensa (hrana, placere). O alta este amigdala, responsabila cu partea emotionala. Umorul, considerat o calitate, poate fi folosit, mai mult sau mai putin constient, ca o arma sociala.

El devine o strategie prin care comunicam subtil, aluziv, anumite mesaje celor din jur. Dar poate fi si un mecansim de aparare, o carcasa ce ascunde diferite probleme emotionale pe care, poate, nu le cunoastem.

Tipuri de comic

Distrugator: este umorul agresiv, incisiv, explicit, critic, ironic. Se adreseaza celor din jur – deci, este direct si personal. Intentia este de a atrage atentia asupra defectelor cuiva, de a judeca.

Sarcasticul si-a ales o arma foarte ascutita cu care ii poate impunge verbal pe cei slabi, atragand asupra sa teama, dispret, dar si admiratie. Acesta este un tip de umor menit sa il apere pe practicantul lui.

Ramas in universul lui emotional inaccesibil, considerand ca cea mai buna forma de protectie este atacul, acesta deviaza atentia celor din jur asupra lor insile protejandu-se, astfel, pe sine.

Generos: genul de comic binevenit in contextul unei conversatii nu foarte profunde, acesta urmareste sa niveleze tensiunile, sa echilibreze energiile emotionale de grup. El nu face rau nimanui, nu atinge nicio nota sensibila, se adapteaza contextului.

Cei care il practica pot fi, pe de o parte, buni lideri informali, avand intuitia a ceea ce e de facut in mijlocul unor oameni pentru ca comunicarea sa mearga bine. Pe de alta parte, luarea de atitudine poate veni din sentimentul nejustificat al responsabilitatii fata de confortul celorlalti, din imperativul vinii de a nu fi suficient de ofertant social:

„Uneori, simt ca trebuie sa iau asupra mea povara ca cei din jurul meu sa se simta intr-o dispozitie buna. Si daca atmosfera din gasca nu este buna, am sentimentul ca nu am facut suficient pentru asta“, spune Mihai, 38 de ani, manager.

Autopunitivul: este umorul care pare a se intoarce impotriva celui care il foloseste. Spre deosebire de prima situatie despre care am vorbit mai sus, cel care face glumele devine sarcastic cu sine.

Este un fel de claun al grupului, invitandu-i pe cei din jur sa rada, cu el impreuna, depre el. Poate folosi la detensionarea raporturilor dintre persoane, pentru ca energiile se canalizeaza, mascat, asupra „tapului ispasitor“.

Strategia pare, la prima vedere, autodistructiva, dar de fapt are avantaje reale pentru victima: locul lui in mijlocul celorlalti este garantat, el este privit cu simpatie si acceptare. Pe de alta parte insa, asumarea unui astfel de rol poate ascunde o problema de stima de sine:

„De mic, am descoperit ca mai bine le-o iei altora inainte cand vine vorba de vreun defect al tau. Dupa ironiile incasate cand ma jucam cu colegii de scoala, am descoperit, incet-incet, ca autoironia ii face pe altii sa taca si sa nu mai emita judecati de valoare la adresa mea. Caci – nu-i asa? – te descurci foarte bine si singur!“, glumeste Razvan, 32 de ani, operator.

Filosofic: detasat, intelept. Exprimat de obicei prin generalitati despre viata, lume, moravuri si oameni, avand poate iz anecdotic, neorientat inspre vreo persoana anume, el poate fi, intr-adevar, marca maturitatii emotionale.

Umorul este un fapt social. Ni-l cam pierdem atunci cand suntem deprimati, dar solutia sta tot in ceilalti. Ca sa-l recapeti, iesi cu prietenii, lasa-te antrenat in conversatiile lor, vizualizeaza comicul din povestirile pe care le auzi.

Alt mijoc de a te distra: suspenda simtul critic, macar pentru o perioada; cine judeca aspru calitatea glumelor sau a autorilor acestora se bucura mai putin de ele. Citeste literatura umoristica, mergi sa vezi o comedie… pe principiul bulgarelui de zapada, acestea te vor deconecta si vei fi mai disponibil si mai relaxat, deci mai… haios.

Umorul nu se asorteaza cu o stare de incrancenare, asadar cand esti relaxat esti si mai inspirat si mai spiritual. Umorul e o chestiune de educatie. Oamenii care au crescut in familii unde se radea mult se recunosc de la o posta.

Apoi mai e o chestiune de nivel intelectual al grupului caruia ii apartinem: vom rade mai des cu cei care apreciaza umorul sec daca acesta e stilul nostru, decat cu cei cu alt gen de preferinte.

In plus, omul e un fel de “meci” in care partenerii isi ridica mingea la fileu iar scenariile rizibile se tes din replici care se completeaza… Ca sa-l parafrazam pe Sartre, intr-un mod mai vesel, umorul e in ceilalti…

Beneficiile comicului

Aristotel spunea ca avem nevoie de beneficiile jocului pentru a ne relaxa din cand in cand. Umorul pare sa aiba, si el, aceeasi functie. Ne descreteste nu doar fruntile, ci si trairile emotionale.

Poate fi un produs secundar al evolutiei, un fel de apendice al inteligentei sobre. Cu toate acestea, se pare ca efectele sale pozitive sunt reale.

Umorul produce relaxare (o partida de ras indelungat si sanatos poate produce pana la 45 de minute de relaxare musculara dupa incheierea lui!); alunga nelinistea, pentru ca produce endorfine care ajuta la micsorarea durerii si obtinerea unei stari de bine; umorul ajuta si la diminuarea stresului, prin scaderea nivelului de cortizol. Dar, nu in ultimul rand, umorul este specific noua, ca specie umana.