Uneori, trăim emoții care ne aparțin. Alteori, ele sunt de împrumut

Sună ciudat să spui că ai emoții de împrumut? Te gândești la empatie în acest moment? Află că anumite emoții le purtăm cu noi și, deseori, ne derajează, iar ele nici nu ne aparțin.

Citește și:

Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.

Iubirea de sine: pași către îmbunătățirea relației pe care o ai cu tine însăți

Împrumutăm temporar emoții atunci când suntem empatici. Activăm în noi acea emoție care este în acord cu ceea ce simte persoana din fața noastră sau care vine ca un răspuns firesc al situației cu care se confruntă celălalt.

Fie că este vorba despre o suferință împărtășită de o prietenă, de o bucurie sau de o persoană amărâtă pe lângă care nu trecem nepăsători. Empatia ne face umani și cu certitudine mai buni.

Dar în mulțimea emoțiilor cu care ne confruntăm de-a lungul vieții există și unele reziduale, împrumutate, cel mai adesea, de la părinții sau îngrijitorii noștri.

Sunt acele emoții pe care am învățat să le reproducem în copilărie drept răspuns la o situație cu care ne confruntăm.

Spre exemplu, știai că dacă nu ești cuminte sau ascultătoare, există șansa să fii pedepsită. În consecință, ne gestionam comportamentul astfel încât să evităm pedeapsa adulților.

Mai mult, asociam pedeapsa cu refuzul iubirii, cu mesajul de respingere și cel că nu am fi destul de bune. Emoția este una de teamă.

Chiar dacă nu o trăim așa cum trăim teama de a nu cădea de pe marginea unei clădiri, respectiv în zona stimul clar-efect și mai clar, o trăim inconștient. Iar ea ne modelează comportamentul.

Dacă la maturitate, comportamentul tău predominant este unul prin care vrei să fii plăcută pe toată lumea, asertivitatea ți se pare o limbă străină și nu vrei să refuzi sau să suferi, emoția ta este una de teamă de a nu fi pedepsită.

Evident, în egală măsură, poate fi și o teamă de abandon – încerci să faci pe plac altora ca să nu plece de lângă tine, să nu te părăsească.

Această variantă poate fi valabilă dacă în copilărie ai trăit abandonul. Iar aici, nu este neapărat vorba despre plecarea unui părinte în urma unui divorț, sau prin decesul acestuia, ci poate dintr-o insuficientă atenție a lui sau din ignorarea nevoilor tale emoționale.

Abandonul poate lua diferite forme, motiv pentru care identificarea lui corectă și vindecarea acestei traume o poți face ghidat de un psihoterapeut.

Emoția care însoțește anumite comportamente ale noastre vine din trăirile pe care le purtăm cu noi din copilărie. Am citit despre asertivitate și știm cât de importantă este.

Știm cât de benefic este să ținem cont de nevoile, dorințele sau dispoziția noastră și să fim capabili să refuzăm. Dar o facem?

Sau o facem ușor atunci când nu există nicio conexiune emoțională și suntem incapabili să o facem dacă ea există (prin asta se poate înțelege și o relație cu o colegă care îți e simpatică)?

Adultul matur și echilibrat știe să răspundă în astfel de situații. Poate rațional, chiar știm ce avem de făcut și înțelegem corect situația. Emoțional însă, este cu totul altă poveste. Și ne trezim dăm curs unor emoții inexplicabile sau neabordate, care contrazic ceea ce am stabilit rațional.

Emoțiile împrumutate pot fi vindecate atunci când le recunoaștem și le etichetăm așa cum trebuie. Drumul vindecării nu este foarte simplu, dar nici imposibil. Iar pentru a reuși să trăiești în acord cu tine și emoțiile tale autentice, nu ignora astfel de trăiri.

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Uneori, trăim emoții care ne aparțin. Alteori, ele sunt de împrumut
Uneori, trăim emoții care ne aparțin. Alteori, ele sunt de împrumut

Sună ciudat să spui că ai emoții de împrumut? Te gândești la empatie în acest moment? Află că anumite emoții le purtăm cu noi și, deseori, ne derajează, iar ele nici nu ne aparțin.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste