Vacanta – un mijloc de dezvoltare personala

Stiai ca vacanta are si rol terapeutic? Fie ca vorbim despre dezvoltare personala, iesirea din rutina sau consolidarea relatiilor cu cei apropiati, calatoriile fac adevarate minuni.

 

Nevoia de aventura

Cel mai adesea, suntem atat de prinsi in rutina zilnica, incat cu greu gasim timp sa reflectam la noi si la viata noastra. De aceea, calatoriile pot fi un mijloc excelent de descoperire de sine, cu conditia sa dorim asta.

Se spune ca exista calatori si turisti: calatorii vad ceea ce vad, turistii vad ceea ce au venit sa vada. Cu alte cuvinte, daca mergem intr-un loc nou doar cu scopul de a bifa ca am fost acolo si am vazut niste obiective turistice, este putin probabil sa ne (re)descoperim pe noi.

Cand calatorim, pasim intr-un alt mediu, in care ne confruntam cu situatii inedite, care ne arata noi aspecte despre persoana noastra. Avem nevoie sa ne abandonam situatiilor care apar, fara sa facem lucrurile in sigurul fel pe care-l consideram corect. Si, daca ne permitem aceasta libertate, vom invata multe lucruri despre noi si despre viata, lucruri pe care nu le stiam.

De exemplu, putem descoperi ca suntem mai precauti, mai retinuti, mai timizi decat credeam sau, dimpotriva, ca suntem mai prietenosi, mai increzatori, mai deschisi.

Fiecare calatorie are partea ei de mister, fata de care, de multe ori, ne este teama, dar rolul sau este ca ne face sa simtim ca suntem vii, ca traim.

Monotonia, rutina si plictiseala ne sunt dusmani; de aceea, atunci cand calatorim, suntem in afara zonei noastre de confort. Si nu ma refer la conditiile de transport, cazare si mancare, care pot fi foarte bune, ci la faptul ca nu mai facem activitatile noastre zilnice, care ne sunt atat de familiare.

Daca privim calatoria ca pe o aventura, ca pe o provocare, la sfarsitul ei ne vom simti mai bogati sufleteste si mai fericiti.

 

Infruntarea fricilor

Atunci cand calatorim, suntem nevoiti sa incercam lucruri noi, pe care le facem mai putin in mod normal sau pe care nu le facem deloc: mers pe munte, bungee jumping etc. Pentru unii, un simplu zbor cu avionul este o piatra de incercare; pentru altii, sa vorbeasca cu un strain intr-o limba pe care o cunosc prea putin.

Aceste – haideti sa le numim „exercitii – imping limitele zonei de confort, chiar baza dezvoltarii personale.

Dincolo de zona de confort incepe frica, dar, impingand mereu limitele, ne creste increderea in sine; apoi, depasirea zonei de confort poate fi aplicata cu succes in orice zona a vietii, pentru ca ne-am largit perspectiva si putem privi mai clar problemele aparute si solutiile lor.

 

Dupa o criza personala

Nu este usor cand nori negri se abat asupra noastra: decesul cuiva drag, un divort sau o despartire. Dupa o astfel de pierdere, ne gasim cu greu spatiul sau perioada potrivita pentru a traversa durerea, supararea.

Intalnim lucruri si locuri care ne amintesc de cel care nu mai este langa noi; poate am ramas cu responsabilitati familiale (copii, un batran in grija), carora este important sa le facem fata, chiar daca simtim ca totul in jur se prabuseste.

Persoanele care aleg sa mearga in vacanta, descopera ca suferinta nu a disparut, dar, intr-un cadru nou, sunt mai usor de rememorat momentele placute cu cel care a plecat de langa noi.

Altii spun ca, atunci cand calatoresc singuri, isi pot accepta mai usor tristetea si asta ii face mai puternici, accepta durerea si o transforma, fac pasii firesti catre vindecare.

 

Calatoreste de unul singur!

Este deja o adevarata provocare sa ne mai facem timp si pentru noi ca sa ne reincarcam bateriile, dar, calatorind singuri, ne putem concentra mai usor, cu toate simturile noastre, pe trairea momentului prezent.

Ne privim dorintele cu ochi mai limpezi, reflectam la cine suntem cu adevarat, la ce ne place sau nu, la ce este important sau mai putin important pentru noi; fiind in contact cu noi insine, devenim mai calmi, observand oamenii si locurile, capatam mai multa compasiune.

 

Workaholic-ii si vacanta

Este o diferenta semnificativa intre a fi implicat in munca si a fi workaholic. A fi implicat presupune a munci mult, pentru ca sunt pasionat de munca mea si simt bucurie cand muncesc, in timp ce workaholic-ul este dependent de munca si se simte vinovat daca nu lucreaza.

Acest om pare impins catre munca nu pentru ca ii place in mod deosebit, ci pentru ca simte presiunea interna de a munci, o compulsie similara cu adictia.

Workaholic-ii evita sa-si ia vacante, dar, si atunci cand merg in concediu, sunt ingrijorati, se simt vinovati si, de cele mai multe ori, lucreaza si in timpul vacantei.

Problema este ca lucrul mult, fara timp pentru odihna, duce treptat la scaderea productivitatii, asa ca, daca nu-ti iei vacanta, cariera ta va avea de suferit.

Vacantele lungi au un impact mai bun decat vacantele scurte, de doua-trei zile, deoarece avem nevoie de mai mult timp sa ne deconectam complet de  activitatile zilnice.

Studiile arata ca femeile mai in varsta au o tendinta mai mare spre workahol-ism decat femeile mai tinere, in timp ce, pentru barbati, este invers: tinerii tind sa fie workaholic-ii, spre deosebire de barbatii mai in varsta.

Casatoria in care unul dintre parteneri este workaholic, are de doua ori mai multe sanse sa se termine cu un divort, iar copiii workaholic-ilor experimenteaza nivele ale anxietatii si depresiei mai mari decat copiii alcoolicilor.

In final, workaholic-ii ajung la burn-out, depresie, anxietate, probleme legate de somn, probleme cardiace, pentru ca nu pot mentine ritmul la nesfarsit.

Workaholic-ii folosesc munca pentru a acoperi un disconfort emotional si e bine de stiut ca workaholis-mul este o boala care se transmite in familie, imprimand copiilor standarde perfectioniste.

Din pacate, astazi, workaholismul este o dependenta pe care societatea inca o pune la rang de valoare.

 

Invata sa te decuplezi

Ca sa ne bucuram cat mai mult de vacanta noastra, este important sa luam cu adevarat o pauza. Ai nevoie sa-ti eliberezi mintea, sa nu faci nimic, sa stai la plaja, de exemplu, sa nu-ti planifici fiecare minut; sau contureaza un program in mare, dar, daca nu apuci sa faci tot ce ti-ai propus, nu este nicio problema.

Un motiv bun ca sa revii in acelasi loc, in alta vacanta! Nu-ti mai verifica e-mail-ul; de cate ori faci asta, mintea ta intra „in starea de lucru si incepi sa-ti faci probleme pentru munca ta.

Vacanta ne imbunatateste starea de spirit, suntem intr-o conditie fizica mai buna, ne creste increderea in sine si devenim mai productivi cand ne reintoarcem la serviciu. In plus, o vacanta adevarata contribuie la „reconectarea intre membrii familiei.

 

Resuscitarea relatiei de cuplu

Responsabilitatile zilnice (copii, munca, parinti) pot exercita o mare presiune asupra relatiei de cuplu; de aceea, este recomandat ca, macar o data pe an, sa avem o mica vacanta impreuna cu partenerul, singuri, fara copii, alte rude ori prieteni.

Pur si simplu, avem nevoie de timp pentru relatia noastra. In vacanta suntem mai deschisi, mai relaxati, mai conectati la noi insine, iar vacanta in doi ne ofera mai mult timp liber si atentie nedivizata dedicata celuilalt, atentie care creeaza intimitatea adevarata.

In vacanta, cuplurile isi pot implini mai mult nevoile emotionale, sexuale, intelectuale si spirituale, este momentul cand ne amintim cat de special este partenerul nostru.

Vacantele ajuta relatia de cuplu sa creasca, vizitam locuri si culturi noi, care ne provoaca sa ne extindem constinta de sine in moduri constructive si, impartasind acest mod de dezvoltare personala, experienta ne aduce mai aproape unul de celalalt.

 

De Delia Lungu, psiholog specializat in consiliere si psihoterapie de familie si de cuplu. Realizeaza programe de tip wellbeing in companii, in ceea ce priveste relatiile intre angajati, la locul de munca, parenting si relatii de cuplu prin, Mind Education Health

www.mindeducation.ro

A consemnat Catalina Cristescu

Citeste si:

Dragoste in vremea vacantei

Ce facem pentru dezvoltarea noastra personala

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Vacanta - un mijloc de dezvoltare personala
Vacanta – un mijloc de dezvoltare personala

Stiai ca vacanta are si rol terapeutic? Fie ca vorbim despre dezvoltare personala, iesirea din rutina sau consolidarea relatiilor cu cei apropiati, calatoriile fac adevarate minuni.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste