Viata dupa varsta 50 de ani

Oricat ne-am dori, nu putem opri schimbarea, inaintarea in varsta, modificarea ritmului de viata cu care ne-am obisnuit. Nu putem schimba cursul vietii, dar putem investi pe parcursul ei in propria persoana, suficient, incat mereu sa avem preocupari, activitati si interese care ne mentin activi.

 

Pierderi si frustrari

Multi dintre noi traiesc chinuit inaintarea in varsta. Nu suntem pregatiti, parca timpul a trecut prea repede, ne simtim aceeasi persoana care eram la douazeci de ani intr-un corp pe care nu il mai recunoastem prea mult.

Iar ca disconfortul sa fie poate si mai mare, copiii ne-au plecat de acasa, ne apropiem de varsta pensionarii, iar relatia cu partenerul s-a tot prafuit de cativa ani incoace.

Si ne trezim in mijlocul unei crize in care nu ne gasim locul, ni se schimba rutina si trebuie sa facem fata constant schimbarilor.

„Dinamica vietii implica atat achizitii, cat si pierderi, o transformare continua la nivel fizic si psihic.

Anumite studii psihologice repereaza doua crize majore in cadrul evolutiei dezvoltarii umane: prima este criza din timpul adolescentei, iar cea de-a doua – atunci cand se face trecerea la viata adulta tarzie, spre batranete.

Aceasta a doua varsta o putem plasa undeva in jurul intervalului 50-60 de ani, atunci cand oamenii se pregatesc pentru incheierea vietii profesionale.

Masura in care fiecare individ reuseste sa se adapteze acestor modificari ce se petrec in ambele planuri, personal si social, depinde de resursele personale disponibile si de modul in care face uz de ele, spune psihologul Simona Pascu.

Tot ea ne spune ca, „varsta de 50 de ani fiind esen­tial­mente o perioada de tranzitie, persoana poate simti anxietate la apropierea pensionarii, stari depresive asociate cu senzatiile de declin energetic si cu pierderile prin care trece o persoana in aceasta perioada (moartea parintilor, plecarea copiilor de acasa).

Apar sentimente de inferioritate si neputinta, neajutorare si slabiciune, scade curba de performanta care este vizibila la nivel fizic, cognitiv si profesional.

Daca in urma unei evaluari personale apare senzatia ca nu s-au facut cele mai bune alegeri si ca nu s-a implinit nici pe departe potentialul, atunci apar sentimente intense de regret, resentimente, depresie si lipsa de speranta.

 

Barbati si femei

Barbatii si femeile simt diferit acest prag al varstei de 50 de ani. Schimbarile care se petrec sunt, in primul rand, de ordin fizic si hormonal.

Are loc scaderea nivelului hormonilor sexuali, diminuarea tonusului muscular, deteriorarea aspectului fizic. Constientizarea declinului senzorial si toate aceste schimbari de ordin fizic si psihic modifica, in mod fundamental, perceptia de sine.

Barbatii se confrunta cu o anumita lipsa de sens. Comparativ cu femeile, ei sunt, in general, mai orientati catre interior si au tendinta sa-si gaseasca singuri resursele pentru rezolvarea problemelor, isi impartasesc mai putin anxietatile si temerile.

Imaginea sociala despre rolul barbatului nu face decat sa amplifice aceste tensiuni. In general, exista aceste asteptari la nivel social, cum ca un barbat trebuie sa fie cat mai autonom, mai independent, calitati asociate cu puterea si siguranta de sine.

Femeile simt cu atat mai intens criza varstei de 50 de ani pentru ca trec prin schimbari hormonale importante. Intervine menopauza, care de multe ori este insotita de indispozitii, anxietate, disconfort psihic si fizic, tensiuni si frustrari.

Ca psihologi gestaltisti, putem spune ca o persoana este mai sanatoasa atunci cand se afla in contact cu nevoile sale si cu mediul sau si este capabila sa se ajusteze creativ la situatia de schimbare continua, adauga Simona Pascu.

 

Etape de pregatire

In functie de felul in care ne traim viata, de alegerile pe care le facem, precum si de interesul pe care il acordam nevoilor si dorintelor noastre reale, acest prag de varsta poate aduce cu sine anumite libertati.

Timpul poate fi folosit in favoarea noastra, iar anumite placeri si preocupari se pot dezvolta. Din acest motiv, investitiile pe care le facem in propria persoana vor fi benefice pe termen lung.

„Am anumite placeri la care nu am renuntat niciodata si stiu ca nu voi renunta nici pe viitor. Am avut grija mereu sa imi cultiv cercul de prieteni, sa nu ma indepartez de ei atunci cand mi-am format o familie. De asemenea, ador sa calatoresc si poate nu am investit atat in obiecte, cat am investit in experiente.

In prezent, la 61 de ani, sunt pensionata, dar scriu pentru doua site-uri de travel internationale si mi-am asigurat din timp confortul de a putea calatori. Familia mi s-a destramat in urma cu 15 ani, iar fiica mea este plecata din tara.

In schimb, am aceiasi prieteni, imi petrec timpul citind si scriind si, mai ales, calatorind. Imi place sa folosesc pentru mine acest timp pe care l-am dedicat in tinerete foarte mult muncii. Dar, astfel, mi-am asigurat o imbatranire linistita, in care imi permit mentinerea stilului de viata, marturiseste Octavia, fost optician.

Este esential pentru sanatatea mentala si fizica sa ne pastram mereu o viata activa. Ne putem bucura de aceasta libertate dobandita odata ce constrangerile exterioare dispar, mai ales cele de ordin profesional.

Putem sa regasim placere in plimbari, relaxare – ascultand muzica preferata, sa practicam yoga sau meditatie, sa alocam, in sfarsit, timp unor activitati dupa care am tanjit demult, dar pe care nu am avut niciodata timp sa le concretizam.

Nu trebuie decat sa avem disponibilitatea necesara in a ne acorda acest in­teres si dorinta de a ne redescoperi. Toate acestea ne men­tin atentia asupra posibilitatilor prezente.

Mai mult, sunt exemple multiple de scriitori, filosofi, profesori, medici etc. care ating performanta profesionala la varsta de 50 de ani, iar varsta este mai degraba o valoare adaugata, ceea ce completeaza perfect ideea de invatare permanenta.

Cel mai bun suport de care poate dispune o persoana este identificarea cu propria experienta, bucuria pentru ceea ce traieste in prezent, acceptarea de sine asa cum este aici si acum.

 

Cuibul ramas gol

Daca ne-am dedicat viata in intregime copiilor, cu atat mai mult varsta adulta matura, care atrage dupa sine plecarea acestora la casa lor, este mai greu resimtita.

Poate aparea sentimentul de inutilitate, lipseste obiectul afectiunii si mare parte din rutina este spulberata. Poate ca, din acest motiv, multi bunici se implica in cresterea nepotilor, incercand sa acopere acest gol.

„Oamenii se confrunta cu un sentiment profund de pierdere atunci cand copiii pleaca la facultate sau se muta intr-o alta casa, se casatoresc. Persoana in cauza se confrunta cu nevoia de a-si da un sens, dincolo de cel de a fi mama sau tata.

Ea simte o nevoie urgenta de a se redefini pe sine, nevoie care ii reconfigureaza intreaga imagine de sine.

Terapia Gestalt ne invata sa cultivam prezentul, sa fim atenti la cum suntem in prezent, care sunt nevoile si sentimentele noastre aici si acum, care sunt lucrurile pe care ne-am dori sa le dezvoltam si ce ne-ar placea sa experimentam, spune psihoterapeutul Simona Pascu.

Cel mai dificil lucru a fost sa imi vad copiii departandu-se si devenind acele persoane total independente la care am visat ca vor deveni. Intre ce am visat insa si experimentarea acestui lucru a fost o distanta foarte mare.

M-a coplesit lipsa lor si am trait un soi de abandon. Cu atat mai mult, cu cat am constatat cat se racise relatia cu sotul meu. Dar am hotarat sa o iau de la capat cu el. Sa ne redescoperim. Sa ne acordam noua tot timpul ramas liber, sa fim mai disponibili unul pentru celalalt.

Da, imi voi ajuta copiii cu nepotii mei. Dar nu in detrimentul relatiei cu sotul meu si nici al nevoilor mele personale.

Acum am un program, am anumite preocupari si chiar daca pot parea egoista, prefer sa folosesc timpul pentru mine si ceea ce imi doresc acum, povesteste Elena, 58 de ani.

 

Ce putem face?

„Relatiile sociale ne ajuta sa ne adaptam mai bine schim­barilor care survin pe parcursul dezvoltarii noastre si sunt un ingredient esential pentru calitatea vietii si actualizarea potentialului nostru.

Exista o tendinta a persoanelor mature de a fi din ce in ce mai selective cand vine vorba de oamenii de care se inconjoara si de felul cum isi petrec timpul, ceea ce ii face sa lege relatii autentice, bazate pe incredere, fidelitate si afectiune.

Excesul de selectivitate devine nociv atunci cand persoana in cauza da curs tendintei de izolare., spune terapeuta.

Cultivarea relatiilor este un proces care trebuie sa se deruleze de-a lungul vietii. Asadar, daca ne laudam cu confortul simtit in singuratate, ar trebui sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne intrebam cum vom simti acest lucru in zece sau douazeci de ani?

Socializarea, schimbul de idei, petrecerea timpului liber alaturi de persoane care ne sunt dragi, sunt activitati care ne asigura integrarea sociala si mai tarziu in viata.

„Dorinta de a practica un hobby este, din pacate, franata uneori de teama de ridicol si de sentimentul de inadecvare.

Rusinea de a practica inotul, de a se inscrie la un curs de dans, de a practica yoga intr-un parc, toate astea au legatura atat cu imaginea de sine si cat de adecvat sau inadecvat se simte persoana ca adult matur, cat si cu perceptiile la nivel cultural si social despre cum ar trebui sa se comporte o persoana ajunsa la 50 de ani.

Cu cat mediul cultural este mai judicativ si mai rigid in privinta felului in care sunt impartite si asumate rolurile la nivel social, cu atat spontaneitatea si nevoile individuale ale persoanelor vor fi exprimate mai putin.

Rusinea presupune o micsorare si o devalorizare a sinelui, cu rezultatul ca persoana in cauza are tendinta sa se retraga si sa isi inabuse propriile nevoi.

 

Cum stam cu romantismul?

Statutul marital are un impact important. Desigur, tranzitia catre aceasta varsta este si asa dificila si fara a mai fi insotita de un divort, dar acest lucru se poate intampla.

De asemenea, pentru persoanele deja singure din varii motive, imbatranirea poate cauza anxietati si mai mari. In cazul in care singuratatea este una asumata, poate fi controlata si in continuare in acelasi mod.

In special datorita faptului ca persoanele singure tind sa fie mai ancorate social si mai active in acest sens decat cele familiste. Dar, daca separarea a fost una dureroasa iar statutul mereu simtit ca disconfort, varsta poate adauga suferinta.

„Pentru o persoana care a trecut printr-un divort sau care este vaduva, sa inceapa o noua relatie dupa o stabilitate de 20 sau 30 de ani, poate fi o experienta provocatoare, poate naste anxietati, indoieli sau chiar nesiguranta, sau teama de a fi ranita si respinsa.

Relatiile anterioare si felul in care s-au incheiat, experienta de viata si implicarea in mai multe relatii amoroase determina perceptia de sine si felul in care sunt privite relatiile viitoare.

Cat de disponibila pentru o relatie este o persoana la 50 de ani, depinde foarte mult de cum se percepe pe sine, de cat de dezirabila si demna de iubit se considera.

Este important ca, atunci cand cineva se decide sa intre intr-o relatie, sa isi seteze, in primul rand, standarde potrivite si realiste.

Calitatile valoroase pe care o persoana matura le poate aduce in relatie sunt: echilibrul, inteligenta si capacitatea de afectiune.

Inceperea unui proces terapeutic ar putea ajuta persoana sa exploreze si sa devina constienta de calitatile pe care le are.

In acelasi timp, terapia ar putea ajuta persoana sa se adapteze mai usor schimbarilor care intervin odata cu intrarea intr-o noua relatie.

Fundamentala este si increderea sau recastigarea increderii in sine, care seteaza un cadru sanatos pentru relatia de cuplu.

 

Simona Pascu este psihoterapeut Gestalt

simona.e.pascu@gmail.com

Tel. 0757577799

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Viata dupa varsta 50 de ani
Viata dupa varsta 50 de ani

Oricat ne-am dori, nu putem opri schimbarea, inaintarea in varsta, modificarea ritmului de viata cu care ne-am obisnuit. Nu putem schimba cursul vietii, dar putem investi pe parcursul ei in propria persoana, suficient, incat mereu sa avem preocupari, activitati si interese care ne mentin activi.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste