Vrei să-ți crești inteligența emoțională? 5 întrebări pe care să ți le pui la finalul fiecărei zile

Cum ar fi să transmiți exact ce simți și să eviți conflictele cu oamenii la care ții? Dezvoltă-ți inteligența emoțională! Pune-ți zilnic aceste întrebări.

 

Ce am simțit astăzi sau ce am simțit cu privire la o anumită situație?

Primul pas în dezvoltarea inteligenței emoționale îl reprezintă conștientizarea și identificarea emoțiilor.

Nu sunt izolate cazurile în care întâmpinăm greutăți în a face diferența dintre emoție, gânduri și comportament, astfel că la întrebarea „Ce am simțit cu privire la situația respectivă?', răspundem de multe ori identificând comportamente, nu simțăminte: am ripostat, am plâns, am plecat, m-am supărat.

Citește și:

Cu ce ne ajută inteligența emoțională

Ca să fii adaptat și fericit, ai nevoie de inteligență emoțională

Emoția înseamnă a simți. Simțim frică, furie, bucurie, tristețe, dezgust și așa mai departe. Comportamentul se referă la acțiuni, la ce facem atunci când simțim o anumită emoție.

Plângem atunci când suntem triști, ripostăm atunci când suntem furioși , ne apărăm atunci când ne este teamă…

 

Este normal să simt emoții negative?

Rolul emoțiilor este de a regla comportamentul uman și de a mobiliza energetic organismul în vederea adaptării. Sistemul psihic uman este înzestrat cu mecanisme antiredundante și antialeatorii, așa că nici emoțiile nu le simțim întâmplător sau fără rost.

Întotdeauna o emoție ne semnalizează ceva anume, indiferent de natura ei. Cu cât o emoție este mai puternică, cu atât ea este mai dificil de gestionat, iar acest lucru se verifică atât în cazul emoțiilor negative, cât și în cazul celor pozitive.

În situațiile neplăcute care ne privesc, nu putem fi indiferenți sau nu putem să simțim emoții pozitive. În astfel de situații, este firesc și chiar un indicator al sănătății mintale, să simțim emoții negative, să le acceptăm și să le înțelegem.

Reușesc să exprim emoțiile în cooncordanță cu ceea ce simt?

Pentru a comunica eficient, pentru a înțelege si a fi înțeles, foarte important este comportamentul expresiv, modul în care exprimăm ceea ce simțim.

Între stările emoționale și comportamentul expresiv, între ceea ce simțim și ceea ce exprimăm trebuie să existe un acord, o concordanță. Uneori ne confruntăm cu situații în care întâmpinăm greutăți în a exprima ceea ce simțim.

De exemplu simțim teamă, dar comportamentul expresiv este cel specific furiei (toleranță scăzută la frustrare, iritabilitate) sau simțim furie, dar comportamentul expresiv este specific tristeții (izolare, plâns facil).

Alteori simțim anumite emoții, însă temându-ne de etichetare, cenzura și percepția socială, devenim inhibați, ajungând să reprimăm comportamentul expresiv specific emoției.

Fiecare dintre noi avem un display emoțional, iar cei din jur nu pot înțelege ce simțim în legătură cu un anumit fapt, decât dacă exprimăm autentic starea emoțională.

 

Ce am gândit cu privire la situația în care am simțit acea stare emoțională?

În demersurile de gestionare a emoțiilor, este foarte important să conștientizăm faptul că emoțiile nu sunt o consecință a evenimentelor, a realității, ci a modului în care noi percepem acele evenimente.

Simțim o emoție de o anumită intensitate sau emoții diferite în funcție de perspectiva pe care o avem asupra situației, în funcție de ceea ce gândim cu privire la eveniment.

 

Ceea ce am simțit și am gândit au fost de natură să ne ajute?

Pentru a putea să stabilim strategii de coping și a conștientiza rolul dezadaptativ al emoțiilor negative de intensitate crescută, ne este folositor să ne întrebăm dacă ceea ce am simțit și ce am gândit au fost de natură să ne ajute, dacă au dus la rezolvarea problemei sau dacă ne-au folosit sau ne-au făcut să ne simțim bine.

 

De psiholog Monica Nicolae, lectorul Atelierului de Inteligență emoțională organizat de Fundația Calea Victoriei.

Foto: Shutterstock

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Vrei să-ți crești inteligența emoțională? 5 întrebări pe care să ți le pui la finalul fiecărei zile
Vrei să-ți crești inteligența emoțională? 5 întrebări pe care să ți le pui la finalul fiecărei zile

Cum ar fi să transmiți exact ce simți și să eviți conflictele cu oamenii la care ții? Dezvoltă-ți inteligența emoțională! Pune-ți zilnic aceste întrebări.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste