Conflictele interioare – sursa problemelor sau un prilej pentru vindecare?

O persoană aflată în conflict cu ea însăși în mod constant, fără a înțelege motivațiile/ convingerile din interiorul său care stau la baza acestui „război” cu propria persoană, va tinde să intre într-un cerc vicios în care încercarea de a anihila aceste lupte interioare va duce doar la accentuarea unor simptome ca anxietatea, atacurile de panică și depresia.

Adresarea strict a simptomelor prin tratament specific reprezintă un prim aspect, cel de suprafață, însă dincolo de această etapă, este esențial să ne adresăm cauzei acestor simptome – să identificăm părțile din psihic implicate în conflictul interior și motivațiile/ nevoile opozante care stau la baza acestuia de la nivelul subconștient.

Este important să ne îndreptăm atenția în interior, să fim deschisi și să observăm dacă avem un conflict interior de care nu suntem pe deplin conștienți, mai ales atunci când deși avem o inițiativă cu o motivație puternică în spate, ne izbim în mod recurent de aceleași blocaje și nu înțelegem de ce nu reușim să ducem la bun sfârșit un proiect/ să avem o relație fericită/ să atragem un partener potrivit, deseori aceste blocaje, având la bază poveri moștenite transgenerațional.

Dacă aceste conflicte interioare rămân neprocesate și neînțelese, vom continua în mod inconștient să facem alegeri pe parcursul vieții pe baza acestui conflict interior reprimat, neprocesat, acționând de la nivel  de „pilot automat” și ne vom autosabota în repetate rânduri prin propriile comportamente pe care nu le vom putea înțelege, acestea având originea în trecutul personal sau familial.

 Exemple elocvente de blocaje, ar fi situațiile următoare:

a) o persoană dorește să slăbească însă nu se poate disciplina să țină o dietă cu un stil de viață sănătos – poate fi expresia unor nevoi opozante sau convingeri limitative de la nivel de subconștient, încă neaduse în atenția sa,

b) inițiativa de a începe o afacere care este amânată în mod constant, procrastinarea fiind expresia neîmplinirii unor nevoi de care persoana în cauză nu este conștientă sau a unor convingeri limitative de la nivel de subconștient pe care aceasta nu le are în vedere,

c) o femeie dorește să iasă dintr-o relație abuzivă și toxică cu partenerul de viață însă se simte confuză și neputincioasă, autosabotându-se în continuare și nu înțelege de ce. Așadar, observăm că există o parte a conflictului interior care poartă o convingere de la nivel de subconștient apărută ca o expresie a unei răni emoționale nevindecate, reprimate și exilate în psihismul nostru.

Așadar, până nu vor fi conștientizate ambele părți din psihic implicate în conflict, aceste conflicte vor reprezenta sursa emoțiilor împovărătoare de tipul furiei, frustrării, tristeții, indeciziei, blocajelor care stau în calea noastră atunci când vrem să demarăm orice fel de acțiune, a convingerilor limitative pe multiple planuri ale vieții noastre.

Rezolvarea conflictelor interioare presupune 3 etape:

1. Conștientizarea conflictului interior, cu ambele părți ce au credințe și nevoi deseori opuse

Partea reprimată a conflictului interior, cea de la nivel de subconștient, este cea care adesea este dureros de acceptat. Aceasta este adesea o convingere limitativă apărută ca expresie a traumei, a părților exilate din psihismul nostru, copii interiori răniți la diferite vârste.

Vindecarea așadar este important să pornească de la nivel de subconștient, conștientizând în primă etapă care sunt părțile/ convingerile opozante din cadrul subconștientului nostru, deși procesul este unul dureros în prima etapă. Odată accesat curajul de a accepta că aceste părți opozante există, de a le vedea, se poate merge și mai în profunzime pentru a descoperi dacă acestea au apărut ca expresia unei traume neprocesate (transgenerațională/ din viața intrauterină/ în cadrul relației cu părinții/ în cadrul propriei vieți până în momentul procesului terapeutic). În cadrul unui proces terapeutic, individul poate lucra cu aceste părți rănite exilate în psihismul sau urmărind să le integreze.

2. Plasarea atenției asupra ambelor părți ale conflictului interior

Acum este momentul în care este esențial să ne acordăm timp. Conflictele interioare se pot rezolva, însă este esențial să ne autoresponsabilizăm și să intrăm în contact cu aceste părți interne aflate în luptă.

Partea rănită, adesea expresia copilul interior rănit de la o anumită vârstă din subconștientul nostru care generează o anumită convingere limitativă, este cea care necesită cea mai multă atenție, iar oricât de dificil ar putea părea, cu resursele de acum ca adulți, este necesar să oferim atenție, răbdare grijă, iubire. Deși, în primă etapă, am fi tentați să evităm să ne conectăm cu adevărat cu trauma resimțită și repărimată de la o anumită vârstă, fiind o situație necomfortabilă și putem tinde să ne comutăm atenția pe alte activități care ne-ar putea distrage, singura cale de vindecare și evoluție reală este cea prin care avem curajul să stăm cu părțile din noi care au nevoie de cea mai mare atenție.

Este necesar să onorăm ambele părți ale conflictului interior, să acceptăm că partea rănită, care ne-a autosabotat atât de multă vreme și ne-a adus atât de multă  suferință, este tot o parte din noi și nu o putem exclude și necesită să fie văzută și acceptată.

Este momentul în care acceptăm realitatea așa cum este ea, implicit ne acceptăm complet, inclusiv părțile din noi care sunt responsabile de autosabotare, chiar și acestea au, de fapt, intenții bune și vor să ne protejeze.

3. Explorarea poverilor transgeneraționale preluate din familie

De cele mai multe ori, conflictul interior are o rădăcină puternică fiind expresia traumelor transmise la nivel transgenerațional sau a relației cu părinții. În aceste contexte este necesar să verificăm dacă prin aceste conflicte interioare onorăm un membru din familie sau repetăm în mod inconștient din loialitate și iubire destinul unui alt membru din familie care a suferit sau care a fost exclus.