Semne clare pentru autism
Nu e deloc ușor pentru un părinte să afle că micuțul lui are autism. Dar cum ne dăm seama? Iată câteva indicii pentru a repera autismul.
În ultimii ani, a fost foarte mediatizat și parcă se ridică un văl care îl acoperea. Parcă tot mai multe cazuri apar în jur, cam la fel cum se întâmplă și cu alte boli, cum ar fi ADHD-ul.
De regulă, în cel mai bun caz (dacă se poate formula așa…), părinții află despre acest diagnostic pe la 24 de luni. Iar în România, cam după trei-patru ani, când copilul merge la grădiniță, ceea ce arată că părinții nu sunt educați în a-și da seama singuri că ceva nu este în regulă.
Acest lucru este foarte grav, pentru că un diagnostic pus repede înseamnă șanse mai mari de recuperare. În unele țări, precum Statele Unite, se recomandă screening-uri obligatorii la 18 și la 24 de luni.
Citește și:
Beneficiile aduse de animale copiilor cu autism
Autism: terapie pentru copiii mai… altfel
Totuși, deși autismul este greu de diagnosticat înainte de 24 de luni, simptome pot fi identificate de multe ori între 6 și 12 luni.
Este foarte important de reținut că, dacă semnele îngrijorătoare sunt detectate până la 18 luni, tratamentul intensiv poate ajuta la recablarea creierului și la atenuarea semnificativă a simptomelor, tratamentul profitând din plin de creierul tânăr, care are o plasticitate remarcabilă.
Care ar fi aceste semne timpurii de care vorbeam? Iată câteva exemple: dacă la 6 luni copilul nu zâmbește și nu prezintă alte expresii calde, vesele, este un motiv de atenție sporită.
La fel, dacă la 9 luni nu împărtășește cu ceilalți prin imitare sunete, zâmbete sau alte expresii faciale sau dacă, la 12 luni, nu răspunde la numele propriu, nu murmură și nu prezintă semne de vorbire cu sine însuși, sau nu manifestă gesturi precum indicarea cu degetul.
La aceste vârste, diagnosticul se bazează cel mai mult pe percepțiile parentale asupra unor comportamente, precum tendința copilului lor de a stabili contactul vizual, de a construi relații cu alții, de a atinge etapele normale în dezvoltarea limbajului, precum și de a afișa anumite gesturi repetitive.
Practic, diagnosticul se pune în funcție de cum se consideră că ar trebui să se poarte un copil european normal. Însă unele studii recente arată că această boală este mai greu de depistat din cauza diferențelor culturale.
În cele mai multe familii europene și americane, copiii sunt încurajați să facă contact vizual cu alte persoane, dar acest lucru nu este universal.
În alte culturi sau comunități, stabilirea contactului vizual direct este considerat un semn de lipsă de respect, mai ales la copiii care interacționează cu adulții.
Studii recente, realizate pe diverse comunități din Statele Unite și alte zone din lume, au indicat că folosirea contactului vizual drept criteriu de diagnostic pentru autism este o chestiune discutabilă.
În comunitățile indigene din SUA, America Centrala și de Sud, copiii sănătoși sunt mult mai puțin înclinați în a stabili un contact vizual cu adulții decât sunt copiii de origine europeană.
În sudul Egiptului, s-a constatat că acei copii mici care interacționează cu figuri de autoritate, cum ar fi medicii, în mod frecvent își feresc privirea, ceea ce se numește „timiditate“ în fața autorității.
Un alt comportament care este utilizat în diagnosticarea autismului este modul în care un copil interacționează și se joacă cu un adult necunoscut.
Dar acest lucru, de asemenea, variază în funcție de cultură. În multe comunități, din Statele Unite ale Americii și până în Kenya, copiii rareori se joacă cu adulții. În aceste țări, un copil ar trebui să fie precaut atunci când un adult necunoscut îl invită să se joace.
Un instrument suplimentar în diagnosticarea autismului este dezvoltarea limbajului, inclusiv vârsta la care copiii încep să spună cuvinte sau să vorbească în fraze.
Dar este important să se aibă în vedere faptul că unii copiii pot fi reticenți în a vorbi direct unui adult, mai ales în cazul în care acesta este dintr-un grup cultural diferit.
Date fiind aceste diferențe culturale, considerarea a ce este „normal“ în comportament este discutabil și explică de ce diagnosticul autismului este o problemă atât de delicată, de multe ori rezolvată greșit.
De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro
Foto: shutterstock.com
