Despre traume, de ce facem depresie și cum putem preveni asta
Este un lucru în general știut și acceptat că traumele trăite în copilărie pot conduce la probleme emoționale la vârsta adolescenței sau chiar la maturitate. Doar că psihoterapeuții – preluând ideile lui Freud – dau vina pe amintirea traumei care, reprimată fiind, acționează din inconștient și „sapă“ la baza sănătății mentale.
Iar prin discuții sau prin hipnoza regresivă (adică întoarcerea în timp, la momentul cu pricina), se poate rezolva conflictul și, astfel, omul eliberat de povara acestuia începe o nouă viață. Deși acest punct de vedere este larg întâlnit, el este mai degrabă un neuromit.
Ce este un neuromit? Este o convingere foarte populară privind felul în care funcționează creierul, dar care, de fapt, nu are legătură cu realitatea. Și atunci, care este realitatea? Este adevărat că șansele ca un adolescent sau un adult să dezvolte boli precum depresia și anxietatea sunt mult mai mari dacă a fost traumatizat în copilărie, până la vârsta de opt ani.
Iar efectele sunt și mai dramatice dacă trauma a avut loc în primii doi ani de viață. Însă nu pe amintiri reprimate trebuie să dăm vina, ci pe ceva mult mai ascuns, mai puțin vizibil, dar și mai periculos. Și care nu poate fi relevat și vindecat prin hipnoză.
Citește și:
Cum ajutăm un partener cu depresie
Stresul produce inflamație, atât în organism, cât și în creier. Iar inflamația din sistemul nervos distruge sinapsele și neuronii, afectând zone mari din creier, în special pe cele implicate în adaptarea la nou, la provocări, precum și pe cele care reglează funcții ale organismului, precum inima și sistemul digestiv.
În plus, afectează creșterea creierului, apariția de noi neuroni, strică ADN-ul celulelor nervoase și al celor imunitare și astfel le determină îmbătrânirea prematură.
Rezultatul este un creier care, ajuns la maturitate, este mai puțin capabil să gestioneze situații delicate, schimbări majore, atașamente sau efortul mental prelungit.
Și atunci, ce putem face? Studiile arată că sunt foarte importante strategiile pe care le învață copilul și adolescentul, strategii care au rolul de a limita extinderea afectării în creier și chiar de a-l repara pe acesta.
Expunerea la stresori controlabili în timpul copilăriei și adolescenței este esențială pentru dezvoltarea de strategii de adaptare (sau coping, cum se mai numesc ele) cum ar fi: învățarea optimismului, dezvoltarea autocontrolului, acceptarea de responsabilități, rezolvarea de probleme, căutarea de suport social și reinterpretarea, într-o lumină pozitivă, a unor evenimente neplăcute.
Prin contrast, strategii precum confruntarea, distanțarea, evitarea reprezintă factori de risc asociați cu depresia la adolescenți și chiar cu tentativele de suicid. Poate părea ciudat, dar doze mici de stres pot conduce la creșterea duratei de viață a celulelor.
Încă de mic, copilul trebuie expus unor situații care i se par amenințătoare sau dificile, dar având părinții lângă el, cu rolul de a-l ajuta să se descurce, să învețe cum să controleze astfel de situații.
Studiile au demonstrat că stresorii de scurtă durată și controlabili produc creșterea rezistenței celulelor nervoase. În plus, inflamația, stresul oxidativ și reducerea substanțelor care produc creșterea celulelor se știe că pot fi toți controlați prin dietă, somn, evitarea fumatului și prin exercițiu fizic.
De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro
Foto: shutterstock.com
Foto: Girl with headache
