Avortul e un drept pentru care femeia plătește în continuare scump

Doamnelor și domnilor, în martie celebrăm Femeia. Îi dăm flori, cadouri, cercei. Dar poate că e momentul să reflectăm la chestii mai serioase cu această ocazie, chestii care țin de condiția feminină și de drepturile pentru care o femeie plătește cu vârf și îndesat, în feluri subtile, dar nu mai puțin sadice. Unul din aceste lucruri serioase este dreptul la avort.

 

Am citit de curând un articol foarte bun scris de colegii de la Gândul, despre avort  (https://goo.gl/rK4G6s). Numărul de avorturi făcute în România este, suntem de acord, unul aiuritor, trist, îngrijorător.

La fiecare patru sarcini, una este întreruptă. Da, numărul de avorturi trebuie redus, avortul e ceva nociv pentru sănătatea femeii, periculos pentru demografia unei țări, pentru sănătatea familiei, etc. Cu toate astea sunt de acord.

Nu sunt însă de acord, cu niciun preț, ca femeia să fie culpabilizată pentru această decizie, atunci când o ia.

Nu, nu, nu. Chiar dacă a rămas gravidă din prostie, chiar dacă poate ține sarcina și nu vrea, chiar dacă, dacă, dacă… Nu contează de ce. E corpul ei și are dreptul să decidă. PUNCT.

Investiția biologică și existențială a unei femei într-un copil e mult mai mare decât a unui bărbat.

De aceea e o nedreptate colosală ca doar bărbații să decidă ei, cu suficiență, și fără să se pună un minut în pielea unei femei, ce și cum face femeia cu trupul ei.

Comentariile articolului citat arată cât de puțin înțeleg unii bărbați de acolo treaba asta. Și cât de lejer dau verdicte.

 

Citește și:

Românii nu vor educație sexuală. Ei vor adolescente gravide și băieți care violează

Avortul e un drept, indiferent de ceea ce cred unii

Ce ravagii fac verdictele și judecata oamenilor

Scriu acest editorial pentru prietena care a intrat în depresie clinică din pricina unui preot care i-a spus că va arde în flăcările iadului pentru că a făcut avort la 20 de ani, studentă fiind, săracă și neajutorată, și care a avut proasta inspirație să se spovedească unui ins care nu știe de fapt nimic despre oameni, viață, sexualitate.

Scriu acest mesaj pentru o cunoștință, mamă a doi copii, care nu a mai vrut un al treilea, dar a fost forțată să-l facă, la presiunea familiei sale și nu e fericită, pentru că trăiește într-un cuplu unde nu are parte de respect sau ajutor din partea soțului, de care însă e dependentă financiar, și nu prea se poate schimba situația.

Scriu acest text pentru o fostă cursantă de-a mea care, când s-a dus la ginecolog, acesta i-a spus că nu-i face avort, că el refuză, și că trebuie să fie conștientă că „își ucide copilul“, că „tot aia e, dacă îl ucide acum sau la 18 ani“. Cam ceea ce a spus și un medic citat în articolul din Gândul.

 

Medicii ginecologi au dreptul să refuze

Pentru toate aceste femei culpabilizate de oameni insensibili, care nu știu ce spun, care scot pe gură niște verdicte rapide și stupide, aș vrea să spun următoarele:

Avortul nu e o decizie simplă pentru o femeie. Dacă este educată, știe ce riscuri comportă el, va fi pentru ea un stres enorm.

Ce drept ai tu, ginecologul sau preotul sau X sau Y să o stresezi suplimentar?! Cine te crezi?

Dacă pentru ea decizia e una ușoară, căci nu e conștientă de ceea ce face, tot nu ai dreptul să o bagi în sperieți. Convingerile tale personale trebuie să rămână exact asta: convingeri personale.

Dacă nu vrei să faci „păcate“, tu, ca medic, e dreptul tău. Da, legea îți permite să refuzi să faci avort.

„În măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală“ se scrie la Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România. OK. Până aici pare clar.

 

Medicii nu au dreptul să insulte sau că culpabilizeze femeia

Ce nu e clar deloc, e dreptul unui medic de a-și insulta pacienta. De a o persecuta psihologic pentru decizia ei. Aspectul psihologic al refuzului nu mi se pare clar deloc, și ceața asta lasă loc de orori.

Dragi medici, nu vă privește această decizie. Ea e luată în contexul unei vieți personale, al unor circumstanțe complicate (sau nu… dar tot nu e treaba voastră) pe care voi nu o știți și nu vă puteți asuma responsabilitatea pentru ea.

A-i trânti unei femei că-și „omoară“ copilul mi se pare în cel mai bun caz o impolitețe, în cel mai rău o insultă și o ingerință gravă în viața ei personală. Atenție cu vorbele, dragi medici, preoți sau oricine crede că le știe pe toate.

Vorbele sunt tăioase și pot băga o femeie în depresie clinică. Este normal să o consiliați, să o întrebați dacă s-a gândit bine, dacă a discutat cu partenerul ei, dacă știe ce riscuri sunt.

Da, medicul e acolo pentru a-și ajuta pacienta să ia o decizie informată, nu pentru a o culpabiliza însă.

Ce vreau să spun cu toate astea e că există o gravă problemă de comunicare la medici (de stilistică, până la urmă) în aceste cazuri.

Tot așa cum nu te apuci să spui unui om: „ești prost pentru că ai luat HIV“, nu văd de că să îi spui unei femei că e o ucigașă. Says who?

 

Ce îi spui unei femei venite la avort?

Ruxandra Dumitrescu e ginecolog la Centrul Fertilia. Am întrebat-o ce face când vine o femeie la ea să-i facă avort, cum o abordează:

„Medicul are dreptul să refuze să facă chiuretaj, fără să dea detalii legate de religie, de exemplu. Eu, de pildă, fac chiuretaje selectiv, și mereu le explic pacientelor că pot să țină sarcina, că fătul e viu, că îi bate inimioara.

Le spun să mai aștepte o lună până iau decizia, și adesea se răzgândesc și duc sarcina la termen. Cam un sfert din cele care vin la mine la cabinet pentru avort păstrează sarcina.

Dar trebuie să vă spun că aspectul educației sexuale este dramatic, mai ales în mediul rural. În 10 ani am avut paciente care veneau la mine să le fac al treizecilea avort!

Asta arată cât de precară este educația sexuală la țară. Le propun să le montez sterilet și nu vor, pentru că „nu le lasă bărbatul“. Sau le spun că pot lua pilule, că nu le îngrașă, că sunt unele moderne care chiar le slăbesc, tot nu vor…

Deci educația sexuală trebuie să fie făcută familiei în ansamblu. De unde să începem?! Sigur că abordez pacienta în funcție de situația ei.

Dacă văd că e gravidă la 16 ani și a rupt relația, nu îi spun nimic. Mai rău ar fi să abandoneze copilul, cum știu că va face. Ce se alege atunci de copilul abandonat?!“

Bună întrebare. Aș vrea să răspundă la ea toți cei care aruncă în spinarea unei femei responsabilitatea demografiei naționale, a pensiei (că, „dacă nu se mai fac copii, cine ne va plăti pensia?“ – căci așa comenta un iluminat în articolul citat) ori a mântuirii neamului.

În condițiile în care avem structuri (BOR) care luptă activ împotriva educației sexuale, adică exact ceea ce ar limita numărul de avorturi, singura posibilitate de a explica fenomenul e și cea mai crudă: blamarea victimei.

Cea mai stupidă treabă. Vreți mai puține avorturi? Atunci faceți educație sexuală. Nu există altă cale.

Dacă susținem că prețuim fetele și femeile demonstrăm asta educându-le în orice privință, nu militând pentru beznă și ignoranță în ceea ce le privește.

 

Foto: 123rf.com