Inspectoarea Violeta Varga sau de ce aparențele contează

Zilele acestea a vuit internetul de știrea că la Arad a fost numită în funcție o doamnă care, anterior, a postat pe Facebook niște poze ale sale, nu foarte decente. Violeta Varga a și demisionat azi, speriată de atenția nedorită de care s-au bucurat respectivele fotografii retușate.

 

Citește și:

Ce e prostia? Câteva idei despre oamenii iraționali

Femeile Romaniei de azi si de maine

 

Nu comentez aici simțul estetic al Violetei Varga (poate că nici ei nu-i place felul cum mă îmbrac eu). Dar cred, sincer, că astfel de fotografii nu ar trebui să apară pe contul personal al cuiva, fie el persoană publică sau nu. Este riscant.

Trăim într-o epocă în care astfel de gesturi de exhibiție pot ruina o carieră, una chiar mai spectaculoasă decât scurta carieră de inspector pentru educație permanentă la ISJ Arad a doamnei Varga.

Așadar, e bine să fim atenți la ceea ce arătăm lumii. Multe instituții cer o vestimentație strictă angajaților, pentru a proiecta o imagine de seriozitate și decență.

În general, îmi repugnă convențiile, rigiditățile unora sau ale altora, dar în educație ar trebui, da, să fii cuviincios. Buna cuviință, setul de comportamente calme, reținute, cerebrale, politicoase, trebuie afirmat din nou și din nou. Este ceea ce lipsește din imaginea publică a doamnei Varga.

Poate că doamna Varga e un profesionist bun, nu știu. Înțeleg că are niște diplome, niște formări prin străinătate.

Poate că nu e cel mai bun candidat pentru funcția de inspector pentru educație permanentă la ISJ Arad, fie din cauză că alții ar avea mai multe diplome decât ea, fie din cauză că e într-o relație cu fratele prefectului, chestie care miroase de la o poștă, a nepotism – iar nepotismul e corelat cu incompetența, de cele mai multe ori.

Ce vreau să spun eu aici: decența contează. Contează azi mai mult ca oricând, azi, în epoca acesta, când orice gest poate deveni public în câteva minute, poate deveni viral. Mare grijă la ce postați, la ce spuneți.

În cartea „Umilirea publică în epoca internetului“ de Jon Rhonson (ed. Art) pe care v-o recomand călduros, veți citi despre cazuri șocante, oameni care au pierdut tot, tot, tot, pentru că au pus pe Internet ceva neadevărat sau prea puțin chibzuit.

De pildă Justine Sacco, o tânără de succes cu un job în PR la new York. Până când a pus pe Twitter o glumă proastă. A postat că pleacă la Cape Town și speră să nu ia de acolo SIDA… „Glumesc, doar sunt albă“, a continuat ea, înrăutățind lucrurile.

A adormit în avion și când s-a trezit, a năpădit-o: în câteva ore stârnise o furtună de ură pe internet, i se dorea moarte grabnică, viol în grup și SIDA. Reacția a fost uriașă.

Săptămâni la rând au existat repostări și reacții. Și-a pierdut jobul, prietenii, s-a îmbolnăvit de anxietate. După un an, tot își aminteau de gluma ei proastă, și era nevoită să stea low profile (cam greu, când meseria ta e de PR).

Internetul funcționează adesea ca o piață publică unde, în trecut, oamenii asistau la execuții și scuipau condamnatul.

Acești oameni nu judecă contextul și nu iartă, și vedem cum se rostogolește bulgărele urii, o emoție atât de intensă și de virală… În plus, pe net nu prea dispare nimic. Mare, mare atenție. Un grad de autocenzură e salutar în exprimare.

Să revenim: oamenii se leagă de felul cum arată Violeta Varga, și deduc ei de aici că nu e capabilă pentru postul pe care a fost numită. Spuneam mai sus că nepotismul, de obicei, e corelat cu lipsa de competență.

Dar haideți să fim indulgenți, să-i acordăm prezumția de competență, și să presupunem că tipa e ok, poate fi un bun inspector.

Avem așadar un caz interesant despre felul cum oamenii judecă o persoană după aparențe, le displace ce văd și generalizează. Se numește efect de halou: oamenii foarte frumoși sunt, în medie, mai bine plătiți, și sunt considerați și mai inteligenți.

Pentru că ceilalți proiectează asupra lor și alte calități, pornind de la una singură. Li se atribuie competență, carismă, etc.

E valabil și invers: cei care au o calitate puternic negativă au parte și de alte atribute negative, pe care ceilalți le proiectează asupra lor. E o problemă reală în decizii.

Chip și Dan Heath, autorii cărții „Decisive – How to make better decisions“ au discutat în cartea lor felul cum ajungem să judecăm oamenii după aparențe și să ne înșelăm.

Ei au povestit cazul unui designer pe care voiau să îl angajeze. Tipul s-a prezentat la interviu, era cel mai nesociabil dintre candidați, purta piercings prin toate cartilajele, precum și tatuaje foarte vizibile. Evident, le-a făcut o impresie proastă. Dar la proba practică, ciudatul s-a detașat rapid: era cel mai bun designer dintre toți.

Care e morala? Să judecăm fără a ne grăbi, și de la caz la caz. Uneori aparențele spun ceva despre cineva, alteori nu. Cel mai bine e să-i pui la treabă pe oameni și să vezi ce le poate pielea.

Doamnei Violeta Varga nu vom ști ce îi poate pielea în calitate de inspectoare, dar e un bun prilej să medităm despre felul cum oamenii îi judecă pe alții și iau decizii despre ei. Și un prilej de meditație la ceea ce postăm pe Facebook. Sau Twitter.

Ah, încă ceva: nu cred că aparențele doamnei Varga ar trebui să devină o miză feministă. Nu orice chestie făcută de o femeie trebuie apropriată de către feminism.

Eu mă declar feministă, și cred cu tărie că doamna Varga a cam sărit calul. Nu o infantilizez, apărând-o de ea însăși.

Înțeleg feminismul ca pe o luptă cu injustițiile făcute fetelor și femeilor, cum ar fi limitarea drepturilor lor la educație, avort, educație sexuală, sau discriminare la salariu, excludere a femeilor pe criterii de gen, violență de toate felurile asupra lor, lipsa de acces politic.

Parametrii feminismului meu sunt cei de mai sus. În numele feminismului nu ar trebui să li se scuze femeilor chiar orice. De multe ori, el devine un criteriu folosit abuziv în situații în care nu e vorba de discriminare, agresiune sau îngrădire a unor drepturi pe criterii de gen.

Doamna Varga e matură și responsabilă, ea a ales să se expună astfel. Nu e la fel cu revenge porn (când amantul pune pe net poze cu tine goală), și nici măcar cu fat shaming (când așa te-a făcut Dumnezeu, mai rubicondă, și e urât și nedrept să râdă alții de tine).

Cred că e nedrept să fii scuipat și agresat pentru ceva ce nu este sub controlul tău (greutate, aspect fizic, IQ, boală, etc).

Dar când te dai în spectacol, ești sănătos la cap, și contextul e și foarte nepotrivit (căci trebuie să fii reper de bună cuviință, pentru că lucrezi în educație) atunci reacția publică ce taxează derapajul e predictibilă. Și, iertată să îmi fie lipsa contextuală de solidaritate feminină, sănătoasă.

Și să ne amintim cu câtă voluptate râdem de ochiul șpanchi al lui Băsescu, ori de fruntea de klingonian a lui Ciorbea, de meșa lui Trump sau mâinile sale prea mici, ori de mușchii lui Trăistariu. Ar fi chiar hilar să fie astea niște cauze pentru un meci „masculinist“, de apărare a demnității masculine. Și dacă logica ne spune că nu sunt, atunci avem o dublă măsură în judecățile noastre, și nu se susține raționamentul.

Cred cu tărie că femeile sunt capabile intelectual, sunt lideri buni, și pot aduce plusvaloare acolo unde lucrează. Eu sunt primul lor susținător. Dar imaginea pe care o proiectează e importantă, ne place sau nu, fiindcă așa funcționează lumea noastră socială, percepțiile noastre. Uneori extrem de stereotip.

Dacă ești actriță, poți să te afișezi cum vrei, e parte din identitatea ta. Dacă ești profesoară, n-o să vină mulți la tine dacă te văd în egări roz, ca să le pregătești copilul pentru BAC. Și e valabil și pentru bărbați.

Dacă ești om de afaceri (femeie sau bărbat) nu cred că inspiri succes și încredere dacă umbli șleampăt și te porți ieftin. Credibilitatea, reputația și încrederea se construiesc greu și se pierd foarte ușor. Primele impresii sunt foarte persistente și e bine să fim atenți la ceea ce proiectăm în exterior.

Da, nu e bine să le acordăm încredere (exemplul de mai sus dat de ce Chip și Dan Heath cu designerul tatuat e relevant) dar, în marea majoritate a cazurilor, ele contează enorm. C’est la vie.

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Neîncrederea la români: de ce ne este fatală
Neîncrederea la români: de ce ne este fatală

Simptome colective de dezgust, laolaltă cu o stranie adaptare la climatul general bolnav și un scepticism tot mai răspândit. Aceasta e impresia mea când citesc online reacțiile oamenilor la politica de azi. Un fel de depresie colectivă, iritabilitate surdă și senzația de lipsă de perspectivă. Dar iată de ce eu cred că nu ar trebui să cădem pradă acestor senzații.

Citeste
Jurnal de voluntar în Vama Veche
Jurnal de voluntar în Vama Veche

Am fost de 1 Mai la Vama Veche, în calitate de voluntar, într-un proiect de „harm reduction” al A.L.I.A.T (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor).

Citeste
Despre feminism și femeile antifeministe (dar atât de feminine...)
Despre feminism și femeile antifeministe (dar atât de feminine…)

În 2003, când România a anunțat că va participa la coaliția SUA de invazie a Irakului, Chirac, oponent fervent al ideii de a-l ataca pe Saddam, a spus că România a pierdut o bună ocazie să tacă. E util să medităm din când în când la ocazia de a tăcea, atunci când vrem să ne exprimăm pe niște subiecte complexe, cu multe nuanțe și implicații. Acesta este sfatul meu pentru Magda Vasiliu, femeie cu vizibilitate, care a postat pe Facebook, spațiu public, enormitatea aceasta despre femei și feminism:

Citeste
Inspectoarea Violeta Varga sau de ce aparențele contează
Inspectoarea Violeta Varga sau de ce aparențele contează

Zilele acestea a vuit internetul de știrea că la Arad a fost numită în funcție o doamnă care, anterior, a postat pe Facebook niște poze ale sale, nu foarte decente. Violeta Varga a și demisionat azi, speriată de atenția nedorită de care s-au bucurat respectivele fotografii retușate.

Citeste
Analfabetismul funcțional, de unde vine și unde ne duce
Analfabetismul funcțional, de unde vine și unde ne duce

Între multele știri deprimante despre România este și aceea că rata analfabetismului funcțional la noi este una din cele mai mari din Uniunea Europeană.

Citeste
Tot despre incidentul de la Muzeul Țăranului Român și tradiționala intoleranță românească
Tot despre incidentul de la Muzeul Țăranului Român și tradiționala intoleranță românească

Pentru că am mai scris un editorial despre incidentul din 4 februarie de la Muzeul Țăranului Român, reiau acest subiect, de data aceasta pentru a reproduce integral comunicatul de presă dat de regizorul Cristian Mungiu în această privință. Vă recomand să îl citiți și să meditați la ceea ce singurul regizor român laureat cu Palme dOr spune despre această nefericită întâmplare, care ne mânjește peste tot în percepția lumii (și nimănui din oficialii de aici nu pare să îi pese):

Citeste