No country for alcoholics. România și problema ei cu dependenții de alcool
Românii beau mai multă bere decât nemții. Țările din Europa de Est au cele mai ridicate rate de consum de alcool din lume, conform unui raport OMS. Iar în România habar n-avem ce să facem cu alcoolicii și cu alți dependenți.
Am experiență cu alcoolicii. În familia mea au fost câțiva dependenți grav de alcool. Știu cum e să-ți fie rușine de un membru al familiei, să încerci să maschezi în fața lumii realitatea hâdă a unui ins căruia umanitatea i-a fost suspendată.
Toți îl consideră un ratat, un gunoi, un irecuperabil. El însuși se crede astfel, aude ce i se spune, dar nu-i pasă.
Orice stres, orice suferință legată de faptul că bea, o anesteziază cu și mai mult alcool. Depresia care se instalează e anesteziată și ea.
Un toxicoman minte, manipulează, face tot ce poate pentru a obține următoarea doză sau un pahar cu băutură.
Și astăzi alcoolul e atât de accesibil, dacă stai să te gândești… Dependentul înșală așteptările tuturor.
Nu e convins de nimic să renunțe, nici de copiii care îl iubesc și au nevoie de el, nici de soția care amenință cu divorțul, nici de ideea că se va îmbolnăvi dacă continuă.
Aparent e rațional, are zile când nu bea deloc, când poți vorbi omenește cu el, poți spera că-și revine, că se dă pe brazdă, că face ce trebuie.
Că nu mai bea, că se spală, că se ține de muncă, și că redevine omul de dinainte, tatăl, soțul, fiul iubit. Până când se îmbată din nou și totul explodează…
Cunosc oameni foarte bine situați social și foarte inteligenți care beau de sting. Alcoolismul nu e ceva asociat neapărat cu sărăcia. Și bogații beau. Diferă doar calitatea.
De exemplu, scriitorii beau de rup, pentru că e un comportament asociat cu boema, cu o conversație la ceas de seară la un pahar și o țigară. Se crede că potențează creativitatea și că lubrifiază interacțiunile sociale.
Mulți dintre oamenii cei mai creativi din istorie au avut și câte o dependență. Hemingway bea de stingea, Poe era alcoolic, Chet Baker, una din legendele jazz-ului, era mereu drogat.
Creativitatea este asociată cu un caracter nevrotic, implicit cu propensiunea pentru o adicție sau mai multe.
Truman Capote obișnuia să bea două cocteiluri Martini înainte de prânz, unul înainte de cină și câteva după.
Se abținea 3-4 luni de la alcool și apoi se apuca din nou. Spunea că bea pentru că doar așa putea suporta viața.
Kerouac, Faulkner, Raymond Chandler, Dylan Thomas, Tennessee Williams, Orwell, Pollock, Mark Rothko, Charles Bukowski, Scott Fitzgerald, Joyce, sau, mai încoace, Amy Whinehouse, Kurt Cobain și nenumărați alții (Bacovia e celebru la noi pentru cearcănele sale de alcoolic) au băut ori s-au drogat din plin.
Un alcoolic e un bolnav și are nevoie de tratament, ca orice bolnav
M-a intrigat ani de zile atitudinea oamenilor față de cei dependenți. Îi scuipă, îi ponegresc, îi alungă, le suspendă umanitatea.
Dependenții sunt extrem de dificili, ei produc suferință pentru alți 7 (șapte!) membri ai sistemului familial.
Sunt, într-un fel, un focar de toxicitate. E logic că ceilalți îi vor trata ca pe niște paria, îi vor scuipa și alunga, nu?
Dar dependenții sunt, de fapt, niște bolnavi. Și, tot așa cum nu te aștepți ca un schizofren să aibă reacții normale, cu discernământ, să fie funcțional și rezonabil, ca tine și ca mine, la fel nu ar trebui să te aștepți ca un alcoolic (sau dependent de orice fel de drog – fie el chimic ori comportamental, de pildă jocurile de noroc) să fie un om de înțeles, de omenie, cu care să vorbești rațional.
Uită de asta, tratează-l ca pe un bolnav care are nevoie de tratament.
Este ceea ce a făcut Portugalia cu dependenții de droguri. I-a tratat ca pe niște bolnavi, nu ca pe niște neisprăviți și infractori.
În 2001 a devenit prima țară care a abolit complet pedepsele pentru posesie și consum personal de droguri, iar banii cheltuiți de stat cu încarcerarea drogaților au fost folosiți pentru tratamentul acestora.
Azi are cel mai mic număr de consumatori, raportat la populație.
Desigur, sunt multe variabile aici, care poate fac să nu poată fi un model de exportat în toată lumea, dar ceea ce ar trebui să ne facă să medităm este felul cum înțelegem adicția.
Am cunoscut alcoolici care tânjeau după o fărâmă de respect din partea celorlalți, care își doreau să fie priviți din nou ca niște ființe umane, să nu mai aibă parte numai de insulte, deși se știau vinovați.
Vina, rușinea unui om dependent sunt deja sfâșitoare. Știe că greșește. Un dependent e capabil uneori de eforturi uriașe de voință pentru a fi acceptat social.
Stigmatul și injuria nu fac decât să îi crească stresul, pe care îl combate cu încă o doză, încă un pahar.
Citește și:
Marijuana, tutun, alcool… cum ne afectează dependențele
No country for addicts
Problema e că în România, tratamentul dependențelor e insuficient, aproximativ, ca multe alte chestii din România.
Cei de la ALIAT fac eforturi notabile să educe populația cu privire la consumul de alcool și drog, dar eforturile statului ar trebui să fie mult, mult mai mari.
Încep să apară clinici private care mai de care, dar fără să aibă specialiști școliți în acestă patologie psihiatrică specifică.
Am auzit despre rezidențe unde cei internați pentru terapia de susținere a abstinenței, adică pacienții care încercau să se lase de alcool sau de droguri, erau puși să facă munci umilitoare, spele WC-uri, de pildă.
Înclin să cred că managerii acelor spitale sunt sadici. Nu văd niciun beneficiu în a umili un om care deja e la pământ, și să o faci cu titlu de ergoterapie.
O clinică pe care o recomand e cea de la Suceava, care ține tot de ALIAT, unde angajații sunt specializați pe așa ceva.
Vorbeam cu managerul clinii ALIAT din Suceava, care mi-a spus că acolo, în nord, intră în țară într-o veselie din Basarabia și Ucraina tot soiul de substanțe, de ierburi necunoscute cu efecte halucinogene, pentru care nici nu mai știi ce tratament să dai.
În licee educația e aproape inexistentă cu privire la toxicomanii și de acolo ar trebui început, de la educația virtualilor solicitanți de substanțe.
Tinerii sunt cei mai vulnerabili, pentru că alcoolul și drogul sunt probe de maturitate în interiorul grupului, dovezi de curaj, de tupeu, de dominanță.
Până își dau seama, creierul lor e deja prins. Ar trebui învățați să facă față presiunii grupului, nu să se abțină total (că nimeni nu o face și ideea e să bei controlat, nu să scapi frâiele).
Dacă percepția e că toată lumea o face, adică toți prietenii lor beau, presiunea la conformism e mai puternică ca orice, și tinerii se pun pe băut. Când află însă că alți tineri beau mai puțin decât spun și pare, se abțin și ei.
Apoi, orice interacțiune socială este mediată, în cultura noastră occidentală de alcool, e un obicei așa de firesc încât nu ne mai gândim la el. Pare anodin, lipsit de semnificație, dar nu e.
De ce anume are nevoie un alcoolic
L-am întrebat pe Mihai Bran, medic primar psihiatru, care e parcursul de recuperare a unui alcoolic și ce ar trebui făcut, cum ar putea fi ajutată o persoană cu astfel de boală.
„Omul bea la un moment dat până cade, sau i se face foarte rău, și ajunge la concluzia că trebuie să se lase. Și atunci face sevrajul, de obicei în spital.
Sevrajul nu se tratează acasă, pentru că e considerat urgență psihiatrică, se și moare din asta. După ce tremură bine câteva zile, mai stă în spital puțin și e externat.
Ajunge acasă și la un moment dat se ceartă cu nevasta, cu șeful lui de la serviciu, etc., și se apucă din nou de băut. Și iar mai ajunge peste câteva luni la spital în sevraj, și tot așa, până când nu mai are rezervă hepatică.
Ideea e că nu există structuri de sprijin post-sevraj. Ar trebui să existe mai multe structuri de genul Alcoolicii Anonimi – eu știu să existe așa ceva doar la Obregia – fiecare bolnav ar trebui să aibă alocat un psihiatru, un psihoterapeut și un asistent social.
Pare că un alcoolic înghite multe resurse, dar nu e așa. Costă mai mult spitalizarea lui repetată.
Un alcoolic trebuie supravegheat îndeaproape, dar Casa de Asigurări decontează doar un singur consult lunar.
Eu îi mai consult pe unii dintre ei, dar o fac pe timpul și pe disponibilitatea mea. Un alcoolic are nevoie de psihoterapie, dar să fim sinceri, câți își permit?
De obicei alcoolicii sunt oameni săraci, cei bogați merg și se tratează prin străinătate…“
No country for alcoholics, îmi vine să spun. Îi alungăm, îi evităm, când ei ar putea fi recuperați.
Un toxicoman are nevoie de ajutor pentru susținerea absținenței timp de ani de zile.
Dependența de o substanță este una din cele mai grele poveri pe care le poate duce cineva într-o viață. Și ar avea nevoie de ajutor, nu de răstignire.
Un toxicoman e un ins imposibil uneori, necompliant la tratament, agresiv. Dar asta nu înseamnă că nu merită încercat.
Există o fărămă de umanitate în fiecare. Am cunoscut și alcoolici recuperați, care păreau că au venit din iad și că nu mai vor să se ducă acolo. Oamenii aceștia sunt o resursă de care ne batem joc.
Cifre și pahare (date furnizate de ALIAT- Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor):
- În România, aproximativ 4% din deficitul speranței de viață la femei și 18% la bărbați e pus pe seama consumului nociv de alcool, în condițiile în care România (alături de Ungaria și Letonia) înregistrează cea mai redusă speranță de viață din cele 28 state ale UE, cu un deficit de 11,8 ani față de media UE. (Eurostat Statistics, 2014)
- Peste 28% din români depășesc pragul limită de 60/40 grame alcool pur consumat. Peste 10% depășesc 120 grame alcool pur la bărbați, sau 80 grame la femei ocazional, înscriindu-se în categoria băutorilor cu consum episodic excesiv extrem.
- România ocupă locul 5 (după Islanda, Danemarca, Finlanda și Suedia) în topul țărilor cu un model de consum excesiv de alcool. Berea este băutura preferată a românilor, pentru toate grupele de vârstă, fiind consumată de 70% din tinerii de 18-34 ani și aproximativ 60% din persoanele de 35-65 ani.
- Mai puțin de 60% din români consumă vin. Consumul spirtoaselor este de 39% în rândul tinerilor sub 35 ani și aproximativ 42% pentru populația în vârstă de 35-65 ani.
- Peste 10% din români beau acasă, singuri, cel puțin o dată pe săptămână, dar mai puțin de o treime consumă alcool în compania membrilor familiei.
- Ardelenii au cel mai mare număr de abstinenţi, bucureştenii sunt mai degrabă băutori „light“ („ușori“, consum scăzut până la moderat), iar moldovenii şi muntenii sunt prezenţi mai frecvent în zona consumului „medium” (moderat) şi „hard”.
- Mai mult de jumătate (52%) dintre băutorii „hard“ şi 42% dintre consumatorii „medium” sunt fumători zilnici.
Foto: shutterstock.com
