Now Reading
Sa vorbim cu si despre barbati

Sa vorbim cu si despre barbati

Dedicam acest numar al revistei jumatatii masculine a populatiei romanesti. Stiti deja ca mai facem figura asta o data la cateva numere. De ce? Pentru ca lumea interpersonala este intr-o miscare continua si avem nevoie sa adresam intrebarile care trebuie pentru a o intelege.

Barbatii sunt uneori derutati de excesele feminismului (vezi un editorial recent al lui Nicolae Manolescu din Adevarul, in care criticul se intreba: „Unde sunt femeile de altadata?“) sau, pur si simplu, de… feminism.

Feministele apara cauzele pe care le stiu prea bine si dau impresia ca lupta pentru o lume in care femeile se descurca singure si barbatii nu prea mai au ce face. Nu-i deloc asa, dar lucrurile trebuie spuse.

Camaraderia noua ce se naste intre barbati si femei aduce un plus de caldura, dar un minus de mister, asa cum spunea unul din cerebralii respondenti din dosarul acestui numar, intrebat fiind ce s-a castigat si ce s-a pierdut odata cu feminismul.

Alt domn spunea ca, pentru el, e atat de important sa vada ca femeile raman femei, ca se poarta feminin, elegant, fara vulgaritate. Ca e satul de vizibilitatea maxima de azi, ca vrea sa mai simta misterul feminin.

Sunt de acord! Feminista din mine ar vrea acces la educatia sexuala, drepturi respectate pentru mamele singure, legislatie de protectie impotriva violentei domestice, empowerment pentru fiicele noastre.

Sunt lucruri pentru care nu se prea poate lupta cu eleganta. Eleganta e pentru vremuri pasnice. Esteta din mine ar vrea sa mai vada pe strada femei aranjate ca niste bijuterii vii. Cred ca asta deplang barbatii atunci cand intreaba unde-s femeile de altadata.

La fel de interesant de aflat este si ce vor femeile de azi de la barbati. S-a schimbat modul de functionare a relatiilor dintre sexe. S-a schimbat protocolul dintre barbati si femei?

Sigur, nu toata lumea e multumita sau edificata pe deplin. Femeile nu viseaza in niciun caz sa preia poverile barbatilor. Multe sunt nemultumite din cauza absentei politetii de pe vremuri, a curtoaziei si sprijinului.

Am adesea senzatia unei brambureli in comunicarea dintre sexe. De fapt, femeile si barbatii gandesc mai mult similar decat diferit si poate ca e vremea sa spuna pe sleau ce vrea fiecare.

 

Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top