Arta, un dar de lux
Daca am gandi luxul din perspectiva lucrurilor frumoase si care nu se demodeaza niciodata, ci ca investitii pentru care bancile mari aloca fonduri speciale de achizitie? Vorbim, desigur, despre arta. Daca in febra consumerista ne-am opri un moment spre a contempla un desen de Tonitza? Care este psihologia cumparatorului de arta?
„E o relatie amoroasa”, Manuela Plapcianu, CEO Artmark
„Eu cred ca arta nu se inscrie neaparat in universul luxului. A cumpara arta nu este un lux. In licitatiile LavaCow.com, 90% dintre lucrari au preturi de pornire sub 500 de euro.
Si ce lucrari bune! Arta contemporana din 15 tari.
Un lux este, cu siguranta, in realitatile noastre cotidiene marunte, printre zgomote, consumism, lehamite ori devalmasii de orice fel, un lux, spuneam, este, cu siguranta, preocuparea constanta pentru arta.
Cati cumparatori de arta, atatea tipologii: de la dependentii de frumos, la narcisistii maniacali, de la nevoia de statut ori brand personal a unora, la nevoile afective compensatorii ale altora.
De la decizii si parcursuri educate si discernamant stilistic, la nevoi decorativiste, de la euforici netratabili, la intelepti informati, de la un impuls de moment, la investitie (mai ales cand este vorba de o lucrare clasica).
Evident ca afinitatile elective, subiectivismul, educatia, contextul social, modelele din vietile lor, aspiratiile, personalitatea fiecaruia isi spun cuvantul atunci cand se decid a cumpara o lucrare sau alta.
Cei care cumpara arta contemporana au aceeasi euforie cand reusesc sa achizitioneze ce-si doresc, aceeasi disperare cand nu reusesc. Este doar o alta alegere.
In pietele de arta mature este vorba mai degraba despre o obisnuinta. E firesc sa ai nevoie de gratie in preajma ta, e firesc sa traiesti in euforia detaliilor vizuale. E ca si cum ai trai mai multe vieti in acelasi timp.
Nu, nu este vorba nicidecum de posibilitati financiare enorme, ci de educatie si nevoi cultivate de-a lungul secolelor. In Portugalia ori in Italia, se studiaza in liceu, indiferent de liceu, doua ore pe saptamana, arta.
A oferi un astfel de dar este riscant. Iti trebuie putin timp si un strop de drag atat pentru artele frumoase, cat si pentru amicii carora le este destinat.
Sigur insa ca entuziasmul pe care-l are un colectionar intr-o galerie ori intr-o casa de licitatie (virtuala sau clasica), in atelierul unui artist, nu poate fi egalat de prea multe lucruri.
Ochii nu se mai satura, cea mai buna parte din noi intra in alerta. Se stabileste o relatie extrem de personala cu obiectul de arta achizitionat. O redescoperire continua. E un fel de relatie amoroasa care nu se consuma niciodata.“
„Sa cumperi arta e intotdeauna un eveniment“, Cristina Simion, Tiny Griffon Gallery, Nürnberg
„Arta va ramane un lux, dar asta nu inseamna ca ramane un apanaj al celor bogati.
Asa cum multe produse si servicii de lux sunt accesate de publicul larg, arta coboara de pe peretii fastuoaselor galerii private ale aristocratilor in casele burgheziei care, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a cumparat masiv arta, probabil si in cautare de legitimitate sociala.
Exista doua categorii distincte ale celor care cumpara. Prima e cea a cumparatorilor avizati, cei care apreciaza nu doar emotia pe care o opera de arta o induce, ci si posibilitatea de a-si completa o colectie de autor sau o colectie tematica (de obicei, colectionarii sunt pasionati de o anumita scoala sau de un anumit curent artistic), precum si valoarea sociala (plusul de reputatie) si cea investitionala a lucrarii achizitionate.
Nu sunt neaparat persoane cu putere financiara, dar sunt intotdeauna oameni cu apetenta pentru arta si, de cele mai multe ori, cu educatie artistica (sau beneficiind de consiliere specializata).
Cea de-a doua categorie sunt iubitorii de frumos carora le place o lucrare. Nu m-as grabi cu judecatile de valoare: cred ca si cei care cumpara o lucrare pentru ca «merge cu canapeaua» au potentialul de a deveni iubitori de arta.
Emotia nu e un sentiment limitat la cercul cunoscatorilor in arta, asa cum dorinta de posesiune nu este. Sunt cumparatori care devin interesati de arta pentru sentimentele pe care aceasta le trezeste in ei si care recunosc ca principalul mobil in a cumpara e dorinta de a avea obiectul respectiv.
Nu gasesc nimic reprobabil in asta – cu timpul, motivatiile de a cumpara pot evolua. E important sa fii sensibil la ceea ce il anima pe cumparatorul potential si sa ii respecti si alegerile, si ratiunile.
Sa cumperi arta e intotdeauna un eveniment. Ar fi si foarte trist sa nu fie asa. Se cumpara si arta contemporana, in sensul modernitatii sale, si arta artistilor contemporani, care insa nu sunt neaparat moderni.
Targurile de arta cer artisti care sa aiba tangenta cu ceea ce se intampla pe piata internationala – pentru ca vizitatorii acestora sunt, in mare parte, colectionari interesati de ceea ce e modern.
Dar galeriile au, de multe ori, in portofoliu, si artisti care raspund unor gusturi artistice mai putin legate de ceea ce e «in tendinte».
In cele din urma, cei mai multi achizitioneaza arta pentru ca ii reprezinta, pentru ca se pot bucura fara limita de obiectele cumparate, pentru ca le infrumuseteaza viata. Si cred ca asa e sanatos.
Daca un obiect de arta nu-ti spune nimic si nu spune nimic despre tine, motivatiile exterioare (cele financiare si sociale) ar trebui sa ramana exceptiile, nu regula.“
„Arta e un lux”, Gabriela Massaci, director AnnArt Gallery
„Arta este un bun de lux aparte, cu resurse concomitent democratice – de unde, tensiunea, atractia si contestarea artei, mai ales a celei contemporane.
Detine multe trasaturi in comun cu luxul clasic (costa mult mai mult decat valoarea sa de intrebuintare inerenta; nu e «necesara»;
acorda statut de putere celor care o detin; circula in medii de elita financiara s.a.m.d.), dar, in acelasi timp, se regaseste‚ la doi pasi, spre a fi vazuta, in muzeele lumii si in targuri de arta, chiar in targuri incurajator numite de «arta convenabila» (affordable art).
Ce poate fi mai democratic si mai fascinant? Regasim de la cunoastere rationala sau emotie dezinteresata, pana la ignorare sau crispare.
Unii cumpara in deplina libertate a bucuriei de a se lasa fermecati, tulburati de o lucrare de arta, incitati de o descoperire noua sau de o confirmare a ceva ce (re)cunosc. Altii cumpara «la rece», pe seama notorietatii numelui artistului sau a vreunui sfat de investitie; obtin o «validare» exterioara a conditiei lor de om «inteligent» sau «bogat».
Lucrarile «clasice» – (ale marilor maestri de patrimoniu din Romania) apar ca investitii mai nepericuloase, se cheama ca «mergi la sigur» cu Grigorescu sau Tonitza. Azi. Dar cati uita sau habar n-au ca vindea greu Tonitza cand era «contemporan»!
Pentru mine, gestul cel mai vibrant si productiv psihologic este sa cumperi arta timpului tau. Cumparatorul de arta contemporana e mai temerar – pentru ca nu are adesea validarea muzeala, nu are reperele timpului «asigurator».
Deciziile ii apartin, fara plasa de siguranta; bucuria si riscul sunt asumate. Imprevizibilul e substantial in arta contemporana.
Sa reflectam la realitatea faptului ca sunt oameni si in Romania care au cumparat, cu ceva ani in urma, dintr-o placere inspirata, lucrari ale lui Adrian Ghenie, de exemplu. Cota artistului e azi ametitoare, la peste doua milioane de dolari, prin tranzactie la Sotheby’s.
Interesanti sunt si aceia care stau departe de arta – se declara indiferenti, sunt suspiciosi sau de-a binelea opozanti. E uimitor, totodata, ce convertiri pot avea loc si pentru acestia intr-un context potrivit al unei experiente cu arta – cand se pot dezveli si fisura, si chiar suspenda unele frustrari si nesigurante personale bine pazite.
Arta este o oglinda de mare finete, in care se intrezaresc toate fantasmele noastre personale; arta ne poate «deconspira» in bine si rau – de aceea, cred ca e cautata mai ales de cei care sunt curajosi.
La noi, de regula, intra in galerie cei care sunt deja in largul lor cu arta. Nu e aglomeratie, ce pacat! Dar grupul e in crestere. Imi plac mult si vizitatorii care intra «din greseala» – si sfarsesc prin a face un tur, a mai zabovi ceva… atinsi de surpriza. E un bun prim pas.
Cred ca mecanismele psihologice ale cumparatorului sunt aceleasi in matrita lor – doar cifrele, geografia si impactul social difera. Acolo se opereaza mult la nivel astronomic, cu tranzactii uriase, si pentru care muncesc in culise o armata de experti in marketing si analisti financiari si de brand.
Dar statisticile motivatiei de cumparare pentru marii si bogatii colectionari ai lumii ne arata tot «pura placere» ca prim argument: la 65%, fata de 18% al celor care cumpara prin calcul rece al investitiei pure.
Cred ca surescitarea, inariparea launtrica a celui care si-a cumparat o lucrare de arta a lui, si numai a lui, este de neegalat: sunt convinsa ca, in miezul sau, este la fel de scanteietoare pentru investitorul japonez care a cumparat un Monet ca si pentru cumparatorul ocazional roman care a cumparat un desen de Francisc Chiuariu.
Se ofera arta in dar, ca semn ca il cunosti si iti este drag cel caruia ii faci acest dar sau ca vrei sa-l impresionezi. Oricum, e cu totul special sa oferi ceva care are in sine promisiunea unui «pentru totdeauna», te scoate din rand.
In afara de gestul tot mai frecvent de a oferi o lucrare de arta la aniversarea a unui prieten, observ cu placere cumparatorii de arta care ofera cadouri de acest gen copilului lor nou-nascut sau unui cuplu tanar, la nunta lor, sau cuiva care pleaca din tara.
Dincolo de valoarea monetara a lucrarii, aceasta se incarca in timp cu fel de fel de straturi de valoare, de amintire, de speranta – si de ancora. E foarte frumos – in vacarmul de neoprit al vietii pe care o traim.“
