Now Reading
”Chirurgia estetica poate slefui seductia’

”Chirurgia estetica poate slefui seductia’

Revista Psychologies

„Seductia este mult mai mult decat 90-60-90 si un chip dragalas“, spune Dr. Dana Jianu, chirurg plastician. In interviul ce urmeaza, medicul specialist denunta confuzia intre frumusete si seductie. Si demonstreaza ca sarmul nu are legatura cu bisturiul…
chirurgia plastica
Psychologies: Intr-o societate unde aparentele sunt atat de importante, credeti ca increderea in sine inseamna inainte de toate increderea in aspectul fizic?
Dana Jianu: Increderea in sine – prin care eu inteleg un sentiment sau mai degraba o atitudine – nu este complet superpozabila cu increderea in aspectul fizic sau, mai precis, cu un aspect fizic perfect. Dar este adevarat, majoritatea indivizilor cu defecte fizice majore nu se pot accepta. Sigur, ele sunt relative, apar prin comparatie cu ceilalti sau, mai rau, in comparatie cu „modele” mass-media – dar sunt generatoare de complexe de inferioritate, de scadere a autostimei, a increderii in sine. Mai ales cand alte „argumente” lipsesc: o personalitate puternica, elevare spirituala, cultura si, nu in ultimul rand, un anturaj care sa nu puna mare pret pe aspectul fizic.

Inseamna ca cei care apeleaza la chirurgia estetica nu au incredere in ei?
Nu as vrea sa se inteleaga din primul raspuns ca nu ii respect si nu ii indragesc pe candidatii la chirurgie estetica, pacientii mei. Din contra. Invit doar la un prim pas spre introspectie si evaluare a sinelui inainte de a recurge la chirurgia schimbarii infatisarii. De aici rezulta ca tocmai acesti pacienti sunt pacientii cu personalitatea cea mai puternica, increzatori in ei, avizati, la un pas distanta de a mai implini un deziderat in viata lor.

Ce asteptari au cei care recurg la operatii estetice?
Important este ca asteptarile sa fie realiste, de corectie a unei trasaturi care, pe buna dreptate, nu place. Nu incurajez chirurgia estetica a capriciului, ci pe cea a necesitatii. Este frumusetea necesara? Ne-a raspuns chiar Victor Hugo: „frumosul este la fel de necesar ca si utilul“.

Respectul de sine creste dupa o astfel de operatie?
In principiu, da. O operatie estetica reusita inseamna, din punctul de vedere al pacientului, un act de curaj, de vointa informata, un sacrificiu financiar, o alegere buna a unui chirurg, o schimbare in bine a vietii.

In ce procent recurg femeile si barbatii la chirurgia estetica?
75% femei, 25% barbati.

Ce sfaturi le dati celor care vor sa faca o operatie estetica?
Chirurgia estetica nu este o chirurgie salvatoare de viata, o urgenta. Deci, sfatul nr. 1: nu va grabiti! O informare prealabila buna, consultatii, eventual la mai multi chirurgi, iar la cel ales chiar doua consultatii. Apoi, timp de reflectie la informatiile primite. Aspectul financiar nu trebuie sa primeze. „Chilipirurile” in chirurgia estetica pot deveni de nereparat!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top