Plantele, sursa mitica de bine corporal
Natura ne ofera adesea cele mai bune raspunsuri la problemele noastre legate de sanatate si frumusete. Femeile de la tara obisnuiau in trecut sa isi unga fata si mainile cu grasime, ca sa le protejeze de riduri si ofilirea pielii. Dar si noi, femeile moderne, putem reveni la natural, la esenta.
Hindusii venereaza un tip de busuioc drept zeita, pentru proprietatile sale curative. Planta, numita Tulsi, se gaseste in casele multora dintre ei. Verbina, numita de vechii egipteni „lacrimile lui Isis“, se spune ca ar fi fost folosita pentru a opri sangerarea ranilor lui Christos, dupa coborarea de pe cruce. Astazi ne bucuram si apreciem beneficiile plantelor cand vine vorba de sanatatea, dar si de aspectul nostru.
Iata, in urmatoarele randuri, cateva dintre cele mai utilizate plante, atat in domeniul farmaceutic homeopat, cat si in cel cosmetic.
Catina
Este una dintre cele mai generoase plante, dovedindu-si eficacitatea in foarte multe privinte. In primul rand, fructele de catina sunt renumite pentru continutul lor deosebit de ridicat in vitamine, in special A si C.
Tomai de aceea, fructul catinei si produsele obtinute din el sunt un vitaminizant de exceptie, cu rol tonic general, antioxidant, depurativ si cicatrizant. Catina confera vitalitate organismului, sustine sistemul imunitar si protejeaza celulele si tesuturile de stresul oxidativ.
Poti consuma catina in caz de avitaminoza si anemie; dar este foarte utila si pentru: astenie, convalescenta, afectiuni hepatice, stari alergice, diverse dermatoze.
Cicoarea
Amintita in scrierile sale de Plinius cel Batran, cicoarea este o planta larg utilizata in medicina populara, ca tonic al ficatului si al aparatului digestiv. Ea are un efect tonic amar, depurativ, antiacid si coleretic-colagog (stimuleaza producerea si eliminarea bilei).
Ea stimuleaza totodata functiile hepatice, are rol laxativ, este diuretic, antiaritmic, hipoglicemiant si remineralizant.
Cicoarea este folosita in cazuri de anorexie, dischinezie biliara si probleme biliare, disfunctii hepatice, constipatie, diabet, reumatism, afectiuni cutanate (uz intern) acnee, infectii cutanate (uz extern).
Cafeluta de cicoare este un inlocuitor tonic foarte sanatos al cafelei. Ea are si un rol cosmetic indirect, catifeland pielea.
Ginsengul
Este o planta cultivata de mii de ani in Corea, China si Siberia. Ambele tipuri de ginseng, alb si rosu, care se comercializeaza in prezent, provin de la plante de 4-6 ani. Partea activa a plantei este radacina.
Ginsengul are actiune antistres, stimuleaza si actiunea sistemului imunitar. Ginsengul s-a remarcat si ca remediu impotriva problemelor cardiace si a diabetului de tip 2, precum si in potentarea eficientei antibioticelor si a vaccinului antigripal.
Ghimbir
Ghimbirul ajuta la eliminarea toxinelor si la accelerarea procesului de ardere a grasimii si este folosit de sute de ani, atat ca mirodenie in arta culinara, cat si ca remediu naturist.
Ghimbirul este antispastic, stimuleaza secretia de mucus, ameliorand tusea si durerea in gat si prevenind aparitia ulcerului. Proprietatile curative ale ghimbirului sunt date de uleiurile volatile continute. Pentru a testa beneficiile ghimbirului, se poate consuma planta sub forma de ceai.
Cateva detalii despre plantele medicinale
Cele maruntite rezista cam de trei ori mai putin decat cele intregi. Nu este bine sa combini medicamentele cu produsele homeopate fara a-ti instiinta doctorul.
Multe dintre plantele cu proprietati vindecatoare nu pot fi folosite ca atare in perioada sarcinii si alaptarii. ot exista, de asemenea, interdictii legate de varsta celui care ia tratamentul respectiv.
Unele dintre ele pot avea efecte secundare. Atentie la posibile reactii alergice sau supradozaj! Aceeasi planta se poate folosi pe cale interna sau externa, in functie de afectiunea pe care o ai.
Text de Irina Buda
Foto: Guliver/Getty Images