Ador timpul petrecut în singurătate
Am doi copii minunați pe care îi iubesc și un soț alături de care am trecut peste toate crizele și problemele. Nu înseamnă că nu tânjesc și după singurătate. Și cred că e sănătoasă.
Citește și:
Cum să scapi singură de singurătate
L-am iertat pentru infidelitate. Nu pentru că îl iubesc pe el, ci pe mine
Ca fire sunt introvertă, dar cu timpul am reușit să mă descurc bine și în public, să nu mai fiu anxioasă și nici să nu simt nevoia să dorm trei zile după o petrecere la care am socializat.
Chiar și așa, fondul meu este același și îmi place să ascult nevoile mele reale. Da, consider că este o îmbunătățire faptul că am ieșit din zona de confort și că acum socializez cu mai multă ușurință, dar nu încerc să fiu altcineva decât sunt.
În acest sens, o căsnicie și doi copii mai târziu, sunt extrem de fericită când petrec timp în singurătate, eu cu mine.
M-am gândit că este un semn de egoism, dar am analizat situația și de aceea am ales să mă confesez. Nu este egoism, este o reîncărcare a bateriilor de care am nevoie pentru a funcționa.
Este o vorba care spune că nu poți turna cuiva dintr-un recipient gol. Am și vreau să ofer multe celor din jurul meu, în special celor pe care îi iubesc – familiei mele -, iar dacă eu sunt epuizată, nu am ce să ofer.
În primul rând, am avut grijă să explic iubitului meu pe atunci, soțului meu de acum, faptul că eu așa sunt. Că mă simt epuizată când interacționez mult, că mă simt obosită psihic și fără energie, că am nevoie de momente în care să mă retrag și să stau eu cu mine, fie că fac o activitate sau doar mă odihnesc.
A înțeles și am avut norocul de a avea un soț care mă acceptă așa cum sunt. La rândul meu, ofer același lucru la schimb, iar faptul că el joacă tenis pentru a se relaxa sau că pleacă cu prietenii în excursii la pescuit, nu mă deranjează deloc.
Dar nu vorbesc aici de timpul cu prietenii. Chiar dacă am doi copii, îmi place să mă întâlnesc cu prietenele mele, să nu uit cine sunt eu înafara rolului de mamă.
Nu vreau să mă reduc la un singur rol întrucât presiunea și așteptările din partea lui ar deveni nerealiste. Sunt și soție, fiică, prietenă, profesionist și, totodată, sunt eu, Ioana, 42 de ani, introverta cu nevoie de singurătate.
Concluzia ar fi că nu ar trebui să ne blamăm și acuzăm atât pentru lucrurile de care avem nevoie pentru a ne simți bine cu noi însene.
Astfel, ne vom echilibra suficient pentru a putea oferi și celor din jur din resursele noastre. Fie că ai nevoie de un hobby al tău personal, de odihnă, de timp pentru tine sub orice formă ai vrea să îl petreci, acordă-ți-l și nu te simți vinovată pentru asta.
Avem o datorie față de noi însene, nu doar față de cei din jur, iar timp pentru noi putem găsi mereu dacă suntem atente cu nevoile noastre reale.
Foto: shutterstock.com
